…Şi-au fost zilele de martie, acelea în care femeia este chiar omagiată la nivel planetar sau, pe plaiul mioritic (nicio aluzie la oiţa cu lână plăviţă căreia gura nu-i mai tace de-o vecie-ncoace…), ziua de mărţişor când, în locul acela din partea unde se presupune că ar fi şi inima, copile, tinere domnişoare, femei dintotdeauna şi pentru totdeauna tinere, doamne înţelepte, şi-au prins firişor alb-roşu împletit-răsucit în jurul unui simbol-talisman-flecuşteţ care ne va aduce cu fiecare început de primăvară bucuria că, da, am mai învins un timp al frigului şi că e vremea să (re)învăţăm de la ghiocel cum se-nfloreşte sub soarele fără de
care nimic din ce există pe Pământ n-ar fi ce este (iar noi, poate, n-am fi cunoscut niciodată căldura din surâs). (...)
La Palatul Cotroceni – Sala „Cerchez“ – în ziua de 8 Martie, doamnelor li s-a oferit un cadou în măsură să răspundă cu eleganţă niciodată potolitei este d’être dans le vent (de a fi pe creasta valului în vântul modei) care trece doar spre a reveni iar, şi iar înteţindu-şi parcă anvergura până la a deveni (ne)devastatoare tsunami de graţie.
Farmecul de neiges d’antan cu ale lor frumoase ne-a fost adus sub ochi prin eforturile reunite ale Muzeului Naţional Cotroceni – Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia – Muzeului Municipiului Bucureşti – Complexul Muzeal Arad – Muzeului Naţional de Istorie a României – Complexului muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi – Muzeului Literaturii Române – Iaşi (acesta din urmă, poate cel dintâi între muzeele literaturii din România (şi) nu doar prin faptul că la masa lungă de la etaj continuă să adaste umbrele înalte ale unor stele coborâte pentru o vreme – răstimp de o viaţă de om – din locul lor menit din cer pentru a ne dovedi cât de frumoase sunt limba română şi sufletul românesc, cât de bogat!), prin expoziţia Moda feminină la 1900.
Jurnalul de modă care însoţeşte evenimentul (coordonator Adina Renţea, director MNC) se vrea (şi este!) un ghid pentru „călătoria“ noastră prin acea „La Belle Epoque“, în care omenirea părea că n-ar mai fi vrut să-şi amintească de războaie, bucuria de a trăi în armonie şi eleganţă fiindu-i de preferat.
Eleganţă şi rafinament – elemente fără de care armonia stilului vestimentar (cum să-i zici doar „modă“!) n-ar fi fost decât o formă fără fond a strădaniei de vânare de vânt adus la noi de „vântul“ modei cu parfum de Paris, Viena, Berlin din care nu lipseau bijuurile neapărat în casetuţe de lemn, metal, cristal – toate cizelate, colorate, furniruite, încrustate, pictate, poşetuţele, pălăriuţele, umbreluţele, evantaiele, carneţelul pentru bal (să nu uiţi cui ai promis cadrilul sau polca), cutiuţa pentru medicamente (oh, sărurile care să te trezească din leşin dacă de cine ştie care emoţie aerul devenea deodată prea fierbinte ori, poate, din pricina corsetului care-ţi reducea trupul la… clepsidră înecată de preaplin de bunăstare…), cutiuţa pentru pudră, manşonul, mănuşile, pelerina, pantofiorii, rochiile (de interior, de bal, de promenadă şi, totul, totul numai pentru a pune în evidenţă frumuseţea frumoaselor din acea Epocă devenită şi ea Belle.
La expoziţia găzduită la Muzeul Naţional Cotroceni – Moda feminină la 1900 – între 8 martie şi 31 mai a.c. prin exponatele – aduse de la toate muzeele sus-menţionate reintrăm în plin curent Art Nouveau de început de secol douăzeci care a „bântuit“ prin Europa cu frumuseţe şi „sans souci“ de o mie de ori de preferat acelei stafii care bântuia la rândul ei dinspre Vest spre Est şi, invers prin aceeaşi Europă în care, din nesomnul monştrilor, raţiunea a zămislit cele două mari conflagraţii mondiale cu întregul lor vânt de nebunie.
Dar, să ne întoarcem la moda feminină! Scuze, domnilor! De moda masculină poate vom vorbi la 2 mai când, parcă, este ziua…taţilor şi nu doar a tinereilor cu şepcile întoarse cât să se ştie că acel conflict al generaţiilor a ajuns „la cuţite“, că nu-i suficient să ne suflecăm mânecile dacă nu dăm jos şi bretelele de la pantaloni, lăsându-i în cădere liberă până… hăt, la genunchi.
În sala cu bolţi arcuite peste rotundul mesei (semn de egalitate între cei din jurul ei), Rochia doamnei Elena Cuza, reconstituită după litografia din 1863, de Carol Popp de Szathmary, în altă sală Costum de călătorie, o Pelerină de catifea cu broderie, obiecte de toaletă, accesorii, o superbă poşetuţă „Art Nouveau“ cu aplicaţii de mărgele, rochii de bal, litografii, afişe (însemne pentru firme în stil „Secession“ tipărite la Viena şi Leipzig), imprimate de reclamă (ei, da, asta zic şi eu concurenţă la bormaşina care te străpunge mai ceva ca săgeţile iubirii stil macaroană fiartă din panourile publicitare ale prezentului prea din cale afară de continuu în vulgaritate).
Să tot întârzii prin sălile de expoziţii ale Muzeului Naţional Cotroceni! Ne ajung trecute doamne şi domniţe descinse din zăpezile d’antan, cu eleganţa fără de cusur a straielor, a coafurii, a micilor nimicuri fără de care frumuseţea nu şi-ar afla răsfrângere.
Dacă veţi vizita expoziţia, vă rog să întârziaţi cu privirea pe chipul frumoaselor din Belle Epoque şi, observând liniştea în care se-nveşmântă, să nu vă miraţi foarte dacă veţi auzi „cum se izbesc de geam razele de lună“…
Şi-apoi, priviţi cu sufletul superba sală „Cerchez“ şi să nu vă miraţi deloc dacă din ’naltele firide vă vor ieşi în întâmpinare voievozii, armata niciodată învinsă a doamnelor fără de care istoria n-ar fi ştiut nici de războaie, dar nici de pacea sfântă cu-nmiresmări de rai.
