După o vară „plină“, incluzând deja tradiţionala
participare în Festivalul de la Kufstein (Austria), apoi seria „dublă“ de
spectacole în Festivalul de operă şi operetă din Parcul Rozelor, artiştii
Operei din Timişoara şi-au reluat activitatea, deschizând stagiunea cu recenta
producţie Adriana Lecouvreur de
Cilea, beneficiind de această dată de prezenţa unei tinere soprane de la
Belgrad – Dragana Radakovic, binecunoscută şi apreciată de public în
precedentele apariţii în Tosca, Abigaille sau Aida. Frumoasă, cu un glas
calitativ şi bine condus, egal în toate registrele, cu acut strălucitor, a
conturat personajul principal cu siguranţă şi expresivitate, conferindu-i
sensibilitate şi dramatism, relaţionându-se firesc cu partenerii care, de
asemenea, au fost „la înălţime“. Pentru că, aşa cum s-a petrecut şi la premieră,
tenorul Călin Brătescu a întrupat un credibil Maurizio, etalându-şi vocea
robustă şi profesionalismul regăsit în maniera sa de cânt, în susţinerea
permanentă a tensiunii interpretative. La rândul său, soprana Sorina Munteanu a
reeditat succesul repurtat în rolul Principesei, timbrul unanim apreciat,
temperamentul debordant şi incisivitatea sa punându-şi pregnant amprenta asupra
eroinei pe care a creionat-o într-un binevenit contrast cu Adriana. La rândul său,
baritonul Dan Patacă a fost un convingător Michonnet. În distribuţia stabilă
s-au regăsit, la parametrii bine ştiuţi, cu voci bune şi mişcare adecvată,
basul Octavian Vlaicu (Prinţul), tenorul Cristian Bălăşescu (Abatele), Crina
Vezentan, Ramona Zaharia, Iulian Ioan Iosip, Adrian Borba, un grup agreabil,
perfect integrat în spiritul personajelor şi al acţiunii care, în viziunea
regizorului italian Mario de Carlo, „curge“ logic şi fluent, aşa cum ne-a obişnuit
în fiecare dintre operele montate pe scena timişoreană în ultimii ani, având şi
avantajul că, semnând deopotrivă scenografia, îşi creează spaţiul ambiental şi
costumele în directă legătură cu ceea ce gândeşte în planul jocului de scenă.
De altfel, somptuozitatea şi eleganţa montării, frumuseţea veşmintelor şi
inventivitatea decorului (în special oglinda de fundal, care dă senzaţia că
privim… din culise ce se petrece pe scenă, chiar în sala… teatrului din Timişoara).
Din nou la pupitru, experimentatul David
Crescenzi a imprimat şi de această dată anvergură şi fineţe demersului
artistic, întreg ansamblul răspunzând cerinţelor dirijorale cu promptitudine.
Corul (pregătit de Laura Mare) a fost un personaj deosebit de viu şi expresiv şi
ca implicare scenică, asemeni balerinilor aplaudaţi în secvenţa coregrafică
imaginată de Liana Iancu. Orchestra a sunat excelent, afirmaţie deja „banală“
pentru cei care s-au obişnuit de multă vreme ca instrumentiştii să alcătuiască
o „familie“ de muzicieni minunaţi, apreciaţi la superlativ chiar şi de
sceptici.
Iar dacă la spectacolele Operei din Timişoara
continuă să asiste melomani sosiţi special din străinătate, înseamnă că nivelul
la care se situează producţiile este comparabil cu cel european, contrazicând
astfel afirmaţiile celor care, din varii motive, vor să situeze teatrul în
categoria celor „de provincie“, deşi părerea unanimă este că rămâne cel mai bun
teatru liric din ţară prin ceea ce prezintă, prin performanţa artistică. Iar
faptul că orchestra şi corul sunt permanent solicitate peste hotare, iar câteva
montări au fost cerute şi în Italia, confirmă din plin calitatea pe care o
apreciază şi oaspeţii celebri care doresc, în continuare, să colaboreze cu
ansamblul, în reprezentaţiile curente, în care, deci, se simt foarte bine. Aşa
cum a fost Leo Nucci, aşa cum a fost Roberto Scandiuzzi, aşa cum a fost şi va
fi Marianne Cornetti, aşa cum vor fi şi alţi invitaţi-surpriză pe care îi
atrage şi repertoriul şi modul în care totul este pus la punct şi faptul că se
simt ca în orice teatru important din lume, un atu incontestabil fiind şi
anvergura tenorului Corneliu Murgu, cu care mulţi au colaborat pe scene mari
de-a lungul vremii şi care, de peste un deceniu, îşi (re)confirmă capacitatea
managerială şi felul occidental de a-i trata pe artişti, de a-şi onora publicul
printr-o ofertă de incontestabilă valoare. Restul sunt vorbe şi orgolii rănite…
Oricine se poate convinge urmărind, să spunem, Adriana Lecouvreur sau noua producţie a operetei Ţara surâsului, la 4 noiembrie, sau Bal mascat, din 30 noiembrie, în care va
cânta reputatul bariton George Petean sau, peste câteva luni, Gioconda cu o distribuţie fulminantă…
