Nici
nu s-a terminat bine Fest Bulevard de la „Nottara“ că s-a abătut asupra
spectatorului bucureștean Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a 26-a,
găzduit între 21 și 31 octombrie de Teatrul Național. Spectatorul împătimit de
teatru a trebuit să alerge la două sau chiar trei spectacole pe zi, pentru care,
de fapt, se fac asemenea festivaluri mamut. FNT n-a pierdut prilejul și a
continuat acest obicei de a programa în paralel spectacole cu alte
reprezentații, punându-i într-o adevărată derută pe mai toți iubitorii Thaliei
care ar dori să vadă în totalitate noua producție a teatrelor din țară și de
pretutindeni.
Afișe,
programe, clipuri tv, bannere, anunțuri la radio au împânzit orașul din dorința
de a chema publicul larg spre arta teatrală. N-au lipsit nici minispectacolele
stradale care au strigat în limbajul lor specific, au vociferat, ne-au chemat
să mergem să vedem „ceva ce n-am mai văzut în viața noastră“, cum s-a exprimat
un binecunoscut și mare regizor contemporan.
Dacă
în ceea ce privește punctul de vedere al publicului este un pariu câștigat,
sălile fiind arhipline, de multe ori însă la pomul lăudat te duci cu sacul
degeaba. Câteodată, lozinca se adeverește, spre bucuria imensă a publicului, ca
în cazul spectacolului de deschidere (de
la FNT), realizat de Gigi Căciuleanu cu „Vivaldi și anotimpurile“, o
producție a teatrului din Tg. Mureș. Rar
mi-a fost dat să asist la o desfășurare în forță a unui talent atât de complex
ca al lui Căciuleanu. Armoniile, când într-un fortisim sonor, când în arpegii lirice, au
fost ilustrate cu ample mișcări ale balerinilor de o varietate și vitalitate
extremă, totul în consens cu muzica lui Vivaldi. Dar era doar un spectacol de
balet, o premieră ca un festival de teatru să înceapă cu unul de balet!
La
fel de neîncăpătoare a fost sala „Liviu Ciulei“ a Teatrului „Bulandra“ pentru
spectatorii care au venit să vadă cea mai recentă minune făptuită de imaginația
lui Andrei Șerban (ajutat de Daniela Duma) cu piesa lui Ferenc Molnar și filmul
lui Fritz Lang, „Liliom“, rebotezată „Carousel“ (devenit musical). Au evoluat
actori de primă mână ai teatrului Bulandra în frunte cu nonconformistul Vlad
Ivanov, actor cu largi posibilități de reprezentare, care în rolul lui Liliom
s-a agitat mult, a cântat, a dansat, a fost rău cu iubita și a murit anonim și
neașteptat, fiind jelit de mai multe femei. A fost susținut de actrițe de mare sensibilitate ca Ana Ularu,
Mirela Gorea, Alexandra Fasolă, Ana Covalciuc, Silvana Negruțiu, Rodica Lazăr,
Maria Obretin, într-un spectacol care s-a vrut amplu, dar cam inegal, vizual
colorat, de multe ori strident și cu foarte multe false finaluri.
Au urmat două spectacole sobre ale
Teatrului Național din Iași – „Cafeneaua“ de Carlo Goldoni și „Un dușman al
poporului“ de Henrik Ibsen (adaptare de Arthur Miller) –, realizate de doi
regizori diferiți care nu mai au nevoie de prezentare, Silviu Purcărete și
Claudiu Goga. Aceștia au avut la dispoziție două partituri distincte unde au
evoluat actori de diferite vârste în frunte cu vedeta filmului Aferim, Teodor
Corban, care au arătat publicului bucureștean un teatru vital capabil de mari
performanțe, certificând în ultima instanță că selecția făcută de Marina
Constantinescu a fost exactă.
La
fel, numai cuvinte de laudă pentru frumosul și interesantul spectacol al
Teatrului Metropolis, „A douăsprezecea Noapte“ de Shakespeare, realizat cu un
grup de foarte tineri actori, din care spicuiesc pe Diana Cavallioti (Olivia),
Nicoleta Hâncu (Viola), Adrian Nicolae
(Sir Roby), Andrei Huțuleac (Feste), George Costin (Malvolio), de Victor Ioan
Frunză, ajutat de scenografa Adriana Grand. Apoi, spectacolul Teatrului
Național din Cluj-Napoca, cu piesa „Linoleum“ de Vl. Oleg Presniakov, regizat
de Alexandru Dabija, cu concursul actorilor Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu, Ionuț
Caras, Cristian Grosu, Matei Rotaru, Patricia Brad, Adrian Cucu, Anca Hanu,
Sorin Leoveanu, la care nu mai știi ce să admiri: cadrul scenografic,
interpretările actorilor sau intențiile regizorilor.
Programul
FNT a culminat însă cu marele spectacol, „Livada de vișini“, de A. P. Cehov,
coproducția din 1994 a Teatrului „Maly Drama“ – Théâtre de lʼEurope
din Sankt Petersburg, a cărei regie îi aparține regizorului, de acum celebru,
Lev Dodin; scenografia: Aleksander Borovsky. Reprezentația s-a dovedit o lecție de teatru realist magic,
sala mare a Teatrului Național fiind transformată pur și simplu în conacul de
pe moșia familiei Ranevskaia, unde au evoluat nestingherite personajele piesei
lui Cehov, Firs, Gaev, Duniașa, Varia, Iașa, Epihodov, dar mai ales Lopahin și
Liubov Andreevna Ranevskaia, interpretate de niște minunați actori care nu păreau că joacă teatru, ci dădeau
impresia că sunt și chiar trăiesc în fiece moment oamenii din respectiva piesă.
Danila
Kozlovskiy (Lopahin) și Ksenia Rappaport (Ranevskaia) nu sunt în rolurile
respective, remarcabili, ci absolut magnifici. Scena în care Danila Kozlovski
își exprimă intens bucuria că a cumpărat livada nu se poate povesti, fiind de
antologie teatrală. Absolut totul inspiră viață adevărată. Impresie de neșters,
care în mod sigur va rămâne mult timp în amintirea celor ce au vizionat cele
două reprezentații ale Teatrului Maly din Sankt Petersburg la FNT. Și, asemenea
lui Caragiale, care, după ce văzuse un spectacol cu Ermete Novelli a avut
intenția declarată de a-și face o carte de vizită pe care să scrie, I. L.
Caragiale care l-a văzut pe Ermete Novelli, chiar eu am să-mi fac o carte de
vizită și sub numele meu am să adaug „care a văzut „Livada de vișini“ regizată
de Lev Dodin!“. Desigur că festivalul are și nereușite, dar la ele voi
reveni pe larg cu multiple comentarii.
