Newsflash
Cultură

După-amiază în curcubeu

de Mircea Crețu - apr. 15 2022
După-amiază în curcubeu

Poetic și adaptat la rigorile genului, spectacolul de circ Alege culoarea! ne invită la o incursiune în lumea minunată a culorilor, un eseu despre rostul și înţelesul fiecărei prezenţe cromatice din viaţa noastră.

Reîntors în sala Circului de Stat, primul șoc pe care l-am avut a fost legat de lipsa mirosului „acela”. Mirosul de rumeguș, de talaș, de lemn „proaspăt cosit”, atât de indispensabil atașat memoriei mele afective când venea vorba despre spectacolele de la circ. Pe durata reprezentaţiei, am mai remarcat eu, nostalgicul, lipsa orchestrei, a speakerului, dar și a bine cunoscutelor gratii, ca urmare a prezenţei în arenă a jivinelor cu colţi, gheare și poftă de mâncare bipedă. În schimb, îmbunătăţiri din belșug: gradene de plexiglas, spoturi de lumini agitându-se fascinant și ecrane cu leduri care au rostul de a te purta într-o lume psihedelică. Un Las Vegas de buzunar, în mijlocul Capitalei!

Așadar, după mulţi ani, am intrat în sală ca un biet intrus, deși, teoretic, aflasem despre modificările pe care instituţia le-a suportat în ani. Eram pregătit să văd un fel de spectacol de varietăţi în format macro, ceea ce a și fost. „Alege culoarea!” adună laolaltă numere de jonglerie, dresură de cai (mda... tot dresură, dar – esenţial! – fără bici), clovnerie și acrobaţie. Pretextul este unul cât se poate de poetic: o „plimbare” prin lumea minunată a culorilor, un eseu despre rostul și înţelesul fiecărei prezenţe cromatice din viaţa noastră. Poetic și adaptat la rigorile genului. În spectacol, multă muncă, mult profesionalism, multă dăruire. Și, în consecinţă, multe aplauze binemeritate.

Acrobaţii care te lasă fără aer

Personal, acrobaţia m-a impresionat cel mai mult. Zborul cuplului de îndrăgostiţi, minunat coregrafiat; cel al „fetelor verzi” (dar nu cu „părul pădure”, ci cu bucle de aur), care m-a ţinut literalmente cu sufletul la gură.

Acrobații din „Alege culoarea!” 3

Cum a făcut-o și băiatul cocoţat pe o scară cu vreo douăj’ de trepte, sprijinită doar... în aer sau artistul care ţopăia de pe un picior pe celălalt cu relaxarea cu care mai tot omul freamătă de nerăbdare în colţul străzii, pe ploaie, în așteptarea iubitei care întârzie de vreo 15 minute.

A, să nu-i uit nici pe cei doi flăcăi care se cocoţau unul pe celălalt în poziţii care sfidau legea gravitaţiei și a căror simbioză părea decisă nu de forţa lor impresionantă, nu de (probabil) miile de ore de antrenament, ci de-a binelea de super glue!

Acrobații din „Alege culoarea!” 1

Așa cum spuneam, s-a și jonglat – cu Dumnezeu mai știe câte mingi, pentru că artistul cu pricina le învârtea atât de repede și atât de dezinvolt că-ţi era imposibil să le mai ţii socoteala. Au mai fost dresurile de cai, dar și numere de clovnerie, care au făcut deliciul copiilor și nu numai. Pare simplu, pare puţin, dar vă jur că nu știu când a zburat ora și jumătate cât a durat călătoria prin lumea pe care mi-a propus-o circul în acea după-amiază.

Și, pentru că tot am vorbit despre momentul zilei, nu am înţeles opţiunea pentru ora spectacolului (16:00), în contextul în care vorbim despre o reprezentaţie susţinută într-o zi de primăvară (dar cu orar de vară), deci argumentul somnului copiilor nu rezistă... A, și încă una: nici de pe afiș, nici căutând pe pagina de internet a spectacolului nu am putut da nici măcar peste UN nume al vreunui artist care ne-a încântat în acea după-amiază.

Sigur, un spectacol care reunește artiști din mai multe colţuri ale Europei este, cu siguranţă, unul cu o distribuţie flotantă, dar, poate, la asta era bună prezenţa speakerului în arhitectura spectacolului „tradiţional”. Poate este o temă de reflecţie pentru diriguitorii instituţiei, pentru că este trist pentru spectatori și frustrant pentru truditorii spectacolului ca sentimentul real de bine cu care se pleacă din sală să nu fie asociat niciunui nume.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe