Newsflash
Cultură

Ecouri pascale

de Anca FLOREA - apr. 30 2014
Ecouri pascale
   În Vinerea Mare, sub cupola Ateneului Român a răsunat impresionantul Requiem de Mozart. Superba muzică a fost ascultată de o sală aproape plină de spectatori care doreau să retrăiască profunda stare de reculegere şi să (re)întâlnească două ansambluri care, în ultima vreme, şi-au câştigat aprecierea melomanilor: orchestra „Camerata regală“ şi corul „Accoustic“. Inedită a fost însă apariţia la pupitru a fondatorului şi conducătorului coralei, Daniel Jinga, apelând acum la baghetă pentru a coordona ansamblul vocal-simfonic. Alături de el a evoluat un cvartet format din solişti ai Operei Naţionale, în parte familiarizaţi cu astfel de partituri – soprana Iulia Isaev, mezzosoprana Maria Jinga, tenorul Andrei Lazăr, bas–baritonul Iustin Zetea –, cu glasuri frumoase, frazare adecvată şi intenţia de a se apropia cât mai mult de spiritul lucrării cu încărcătură religioasă.
   Preocupat în special de acurateţea cântului coral – precis, cu sonoritate omogenă, densă şi calitativă –, dirijorul a mizat pe experienţa şi capacitatea de adaptare a instrumentiştilor din orchestră. Aceştia au ştiut să relaţioneze cu partenerii, deşi adesea intensităţile prea subliniate au cam acoperit soliştii, a căror interpretare în tonuri mai estompate a respectat stilul mozartian ca linie generală. Se pare că întreaga concepţie asupra celebrului opus a urmărit mai curând aspectul monumental, dovadă fiind amploarea subliniată a paginilor în forte. Chiar şi fragmentele scrise în nuanţe discrete, de rugă au păstrat o anume robusteţe, datorată şi tactării cu mişcări ce marcau măsura cu precizie de metronom.
   Deşi speram ca versiunea interpretativă a Requiem-ului să reliefeze în special latura spirituală profundă, interiorizată, cuprinsă în text şi în muzică, alternând, desigur, cu izbucniri contrastante în momentele de anvergură, am întâlnit o abordare mai pământeană, viguroasă, perfect încadrată în măsură. Am apreciat însă şi de această dată profesionalismul celor ce formează corul „Accoustic“ (din câte ştiu, mulţi absolvenţi ai claselor de canto la UNMB) şi al celor din orchestra „Camerata regală“, care au demonstrat, în ciuda tinereţii lor, ştiinţa şi disponibilitatea de a cânta cu şi fără dirijor şi s-au adaptat cerinţelor stilistice şi colaborării în creaţii vocal-simfonice, pe care, totuşi, le includ destul de rar în repertoriul micro-stagiunii. A fost deci o experienţă deosebită şi pentru ei, beneficiind de un cor şi un cvartet vocal de reală calitate, ceea ce, desigur, devine esenţial pentru reuşita unui demers artistic, prefaţat de dirijorul Tiberiu Soare.
   Aplauzele entuziaste ale celor care au înfruntat ploaia şi vântul rece pentru a asista la concert au confirmat din plin că publicul a apreciat varianta Requiem-ului mozartian propusă într-o seară specială, pe podiumul Ateneului, unde Lacrimosa sau Dies Irae au răsunat cu puţin timp înainte de prohodul din biserică.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe