Newsflash
Cultură

Încă un rând de „Gaiţe”

de Candid STOICA - sept. 9 2022
Încă un rând de „Gaiţe”

Spectacolul independent „Gaiţele”, găzduit de Teatrul Naţional din București, a făcut un lung turneu prin mai toate marile orașe ale ţării, bucurându-se de succes.

Maia Morgenstern si Carmen Tanase in Gaitele

Scrisă în anul 1929, de Alexandru Kiriţescu, „Gaiţele” sau „Cuibul de viespi” (cum s-a numit iniţial), o savuroasă, dar și feroce satiră a moravurilor provinciale românești, a avut mare succes încă de la apariţie. De atunci și-a continuat mersul triumfal, oferind generaţiilor de actori excelente roluri, cu care au înveselit stagiune de stagiune publicul spectator, în interpretări care mai de care mai interesante și mai pline de adevăr. Desigur, lumea evocată în piesă, practic, nu mai există astăzi, dar unele obiceiuri – pofta de bârfi, de a arunca sudalme mahalagești, de a critica, de a eticheta, de a învinui – se practică și în prezent. La antipodul lumii „Gaiţelor” se află lumea mai curată, mai sensibilă a Margaretei. Aceasta aspiră la puritate, la cinste, la sinceritate și mai ales la iubire, pe care, într-o lume plină de infinite prefăcătorii, nu o poate obţine și atunci sucombă, gest ce a trezit criticile tuturor celor care au analizat piesa.

Gelu Colceag, regizorul spectacolului actual, jucat în Sala Mare a Teatrului Naţional, a ales calea cea sigură de succes spre care se îndreaptă de fapt liniile directoare majore ale piesei: realismul caricatural. Mai toţi interpreţii, mai puţin Tudor Aaron Istodor, joacă într-un fel de falset, îngroșând, uneori până la limita permisă, caracterele personajelor. Mai toţi se agită, ţipă, zbiară, se bulucesc, iar unii chiar se bat, mimând durerea, supărarea, disperarea.

Un tur de forţă

Campioana acestei mari agitaţii este Maia Morgenstern, interpreta Anetei Duduleanu, care realizează un tur de forţă, acoperind mai toate caracteristicile personajului, mai puţin umorul. Cel mai bine îi ies scenele de cabotinism ale personajului, dovedind încă o dată că e o mare artistă. Adriana Trandafir, altfel artistă redutabilă, transformă personajul Fräulein într-un fel de șef de lagăr de concentrare, sărăcindu-l de o minimă umanitate. Gabriel Fătu (Ianache) și Ionuţ Ciocia (Georges) evoluează cu umor și dezinvoltură, căutând să dea umanitate personajelor caricaturizate de autor. Restul actorilor din distribuţie, Carmen Tănase (Zoia), Virginia Rogin (Lena), Manuela Hărăbor (Colette), dovedesc că au o bună școală de teatru, regizorul oferindu-le scene solo la care obţin aplauzele publicului. Diana Cavallioti (Wanda), într-un rol ofertant, a arătat prea puţin din misterul personajului, scenele seducerii lui Mircea Aldea fiind lipsite de eleganţă.

Destul de interesante sunt scenografia Imeldei Manu și costumele Inei Colceag și ale Geaninei Punkosti.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe