Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Întoarcere în timp

   În sudul Mării Caraibelor, la vest de peninsula Yucatan, se afla una din ultimele ţări cu regim comunist din lume. Republica Cuba este formată în mare parte din insula cu acelaşi nume, insula Juventud şi încă alte patru mii de insule mult mai mici. După ce a fost descoperită de Cristofor Columb, Cuba a devenit, în 1511, colonie spaniolă. Populaţia băştinaşă indiană avea să dispară treptat, în locul ei fiind aduşi sclavi din Africa. Războiul americano-spaniol din 1898 s-a sfârşit cu punerea insulelor sub protectorat american şi concesionarea Guantanamo Bay, unde se află astăzi singura bază militară americană pe pământ comunist şi controversata închisoare pentru terorişti. La conducerea Cubei s-a instalat dictatura militară, până la începutul anilor ’50, când Fidel Castro a încercat – fără succes – schimbarea regimului, pentru care a şi fost trimis la închisoare. În 1955 a fost eliberat şi exilat, dar, un an mai târziu, se întoarce însoţit de un grup de revoluţionari de încredere. Printre ei, Ernesto (Che) Guevara (1928–1967), de profesie medic, marxist şi revoluţionar argentinian, ocazional lider al grupărilor de gherilă şi terorist, literat (The Motorcycle Diaries) şi diplomat. Che (o interjecţie cu care îşi puncta discursurile şi care în Argentina înseamnă „prieten“) Guevara este în prezent cel mai preţuit erou naţional cubanez şi figura iconică a tinerilor rebeli. Revoluţionarii au preluat puterea şi, în 1959, Cuba a devenit stat comunist. Din 1960, SUA instituie embargoul ce continuă şi azi, după o ultimă încercare de răsturnare a regimului, sprijinind oponenţii lui Fidel Castro să preia puterea. „Criza cubaneză“ s-a încheiat cu un acord între SUA şi Rusia şi cu accentuarea Războiului Rece, iar regimul revoluţionar s-a consolidat prin înfiinţarea Partidului Comunist Cubanez. În 1980, cetăţenii cubanezi consideraţi „incomozi“ sau „inutili revoluţiei“ au fost puşi cu forţa – în doar 72 de ore! – în trei mii de ambarcaţiuni americane şi au fost trimişi spre coastele SUA. Din cauza unui taifun, multe bărci au eşuat, dar paza de coastă americană a reuşit să salveze 125.000 de persoane, cei mai mulţi delincvenţi. De atunci, Republica Cuba s-a confruntat cu o extremă izolare, mai ales după destrămarea URSS, principalul său aliat politic şi economic, până la începutul acestui secol, când au fost stabilite relaţii cu regimurile de stânga din America Latină şi – foarte de curând – cu Uniunea Europeană. Treptat, s-au deschis graniţele pentru turişti şi schimbul de experienţă cu restul lumii. Revoluţia digitală nu a reuşit încă să învingă revoluţia cubaneză: internetul funcţionează cu dificultate, iar telefoanele inteligente şi cărţile de credit sunt mai degrabă inutile.
   O plimbare pe străzile Havanei vechi, astăzi în patrimoniul UNESCO, este un fel de întoarcere în timp. Puţine din somptuoasele clădiri coloniale, construite cu precădere între 1890 şi 1940, au fost reabilitate. După naţionalizare, au fost transformate în locuinţe sociale, iar întreţinerea lor a fost neglijată, astfel că balcoane şi ziduri înnegrite de timp şi de mucegaiuri stau să se prăbuşească, curţile interioare şi balcoanele cândva elegante s-au transformat în spaţii de depozitare pentru acareturi – cuşti cu pui, haine la uscat, plante uitate ş.a. –, peste tot scări ciobite cu balustrade şubrede, grilaje de fier ruginite ce nu ascund privirii interioare întunecoase şi incomode. Completează peisajul trotuarele şi străzile desfundate, locuitorii care preferă mersul pe jos şi stau la coadă la magazinele de pâine, pieţele şi tarabele, panourile şiAutoarea, într-o policlinică de stat din Havanagraffiti-urile spălate de ploaie şi soare, cu portretele lui Che, Fidel şi ale altor revoluţionari mai puţin cunoscuţi, şcolarii în uniforme şi cu cravate roşii (de pionier?) şi maşinile americane din anii ’50. Niciunde în lume nu pot fi văzute în funcţiune atâtea maşini vechi, mai ales în jurul Capitolio, inspirat după Washington, astăzi sediul ministerial.
   În vechiul palat prezidenţial se află Muzeul Revoluţiei. Aici sunt expuse pe larg principalele momente şi cele mai preţioase relicve ale revoluţiei, inclusiv ambarcaţiunea cu care Fidel Castro şi barbudos au debarcat la 2 decembrie 1956 pentru a da lovitura finală. De-a lungul falezei, nu departe de centrul vechi, se întinde pe câţiva kilometri bulevardul Malecon, străjuit de clădiri mai moderne. Câteva forturi şi biserici mai bine conservate amintesc de ocupaţia spaniolă.
   Unul din locuitorii celebri ai Havanei a fost Ernest Hemingway (1899–1961). În Bodeguita del Medio încă se mai prepară daiquiri ca pe vremea lui şi se poate vizita unul din apartamentele în care a locuit. Renumitul scriitor şi-ar fi petrecut ore întregi în barca sa, Pilar, la 10 km est de Havana, nu departe de satul Cojimar, unde se spune că ar fi găsit inspiraţia pentru a scrie „The Old Man and the Sea“ (1952).
    Pe stradă şi în discuţii, cubanezii nu par nemulţumiţi de viaţa de zi cu zi. Chiar dacă nu trăiesc într-o societate de consum, ei se bucură de o speranţă de viaţă de 78,3 ani, mai ridicată decât a americanilor. Mortalitatea infantilă este scăzută, de 6,1 la mie, bolile infecţioase sau transmisibile – cum ar fi malaria – sunt eradicate, iar numărul de pacienţi infectaţi cu HIV este în jur de 200. Revoluţia cubaneză s-a manifestat deopotrivă în sistemul sanitar. După ce în anii ’60, peste jumătate din cei 6.000 de medici au părăsit ţara, sănătatea populaţiei a devenit o prioritate naţională. Astfel, s-a introdus serviciul medical rural şi 750 de medici şi studenţi la medicină aflaţi, în marea majoritate, în oraşe, au fost trimişi pentru tot restul vieţii la ţară, în zonele fără medici. În anii ’70 (înainte de Declaraţia de la Alma-Ata, din 1978), s-au pus bazele unui sistem de sănătate cu medicină integrată, cu medici de familie şi nurse comunitare, policlinici, spitale regionale şi ultraspecializate. La nivelul asistenţei primare au fost iniţiate programe de prevenţie şi de dispensarizare a bolnavilor cronici, copiilor, vârstnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi, de monitorizare şi tratament cât mai rapid al acuzelor. Medicul de familie locuieşte în comunitate, aproape de pacienţi, în dispensarul pus la dispoziţie de autorităţi, acolo unde are şi cabinetul. El lucrează full-time împreună cu nurse, iar după programul de cabinet (ce include şi vizite obligatorii la domiciliu pentru monitorizarea copiilor şi vârstnicilor) se află non-stop la dispoziţia pacientului, pentru urgenţe. Medicul şi nursa au în îngrijire cel mult 2.500 de pacienţi, de obicei 1.200–1.500. Medicul este plătit cu 20 de euro pe lună şi are doar o lună de vacanţă pe an. Dispensarul este arondat unei policlinici şi unui spital regional, medicii se cunosc şi colaborează bine între ei. Embargoul şi criza economică au determinat dezvoltarea de medicamente şi mijloace ajutătoare proprii, producătorii occidentali nu sunt încă prezenţi pe piaţă, importul este limitat la minimum.
   Cuba are în prezent în jur de 33.000 de medici, cu cel mai mare număr de medici pe cap de locuitor. După absolvirea facultăţii, 97% din medici fac obligatoriu medicină de familie timp de trei ani (un an în spital şi restul în dispensare), după care se pot specializa, în funcţie de necesităţi. Mii de medici au fost trimişi până acum, pe cheltuiala statului, să facă stagii de pregătire şi să lucreze în peste 40 de ţări. Facultăţile de medicină instruiesc anual cu 40% mai mulţi medici de familie decât ar fi necesar, pentru a se asigura răspândirea lor în toate colţurile ţării.
  Populaţia beneficiază de asistenţă medicală gratuită, nu există coplată sau asistenţă medicală privată, doar pentru medicamentele prescrise în ambulatoriu se plăteşte o sumă simbolică. Statisticile din sistemul sanitar cubanez sunt surprinzător de bune, ceea ce a ridicat suspiciuni privind credibilitatea lor. Programele de prevenţie, de înregistrare a bolilor netransmisibile şi transmisibile şi de vaccinări funcţionează foarte bine datorită accesului Maşinile de lângă Capitoliogratuit la asistenţa medicală, solidei organizări în asistenţa primară, pregătirii foarte bune şi răspândirii uniforme a profesioniştilor şi instituţiilor medicale pe tot cuprinsul ţării. Vârstnicii sunt dispensarizaţi, iar serviciile de geriatrie au o foarte bună răspândire naţională.
   Pentru viitor, experţii străini prognozează schimbări majore în sistemul de sănătate cubanez, mai ales ca urmare a îmbătrânirii accelerate a populaţiei (rată comparabilă cu cea din lumea vestică) şi prin creşterea nivelului de trai, care va determina creşterea morbidităţii prin diabet zaharat şi boli cardiovasculare.
   Cu suficiente resurse umane, lipsurile din sistemul de sănătate cubanez sunt mai ales de natură materială. Am avut prilejul să vizităm o policlinică de stat din Havana şi una pentru turişti în Cayo Santa Maria, o insulă în apropiere de coasta de nord. Medicul care ne-a fost ghid când am vizitat clinica pentru turişti nu a ascuns lipsurile materiale şi a comentat că, dacă sistemul cubanez, aşa cum este organizat, ar beneficia de finanţarea pe care o are în prezent sistemul de sănătate olandez, ar fi cu siguranţă cel mai bun şi cel mai solidar din lume.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.