Dl dr. Grigore Buşoi, redactor-şef, publică înREVISTA MEDICALĂ ROMĂNĂ (nr. 1/2012)
un editorial aparte intitulat „Suişuri medicale eponimice olteneşti“, în care
listează personalităţi medicale legate – prin naştere sau prin profesie – de
Mica Valahie. Nu sunt toate eponimice, dar se pot împărţi în două categorii:
cei care au adus faima provinciei pe alte meleaguri şi cei care au rămas
olteni, contribuind cu emulaţie la alcătuirea unei elevate confrerii medicale
craiovene. Despre aceştia din urmă, la care adăugăm „veneticii“ naturalizaţi pe
malul Jiului, s-ar putea aminti câteva cuvinte. Spiritul hipocratic, dar şi cel
samaritean erau la mare trecere în anii ’30 printre medicii craioveni care
aveau cabinete particulare, deoarece era în vigoare tradiţia de a acorda, o dată
pe săptămână, celor lipsiţi de posibilităţi materiale, consultaţii medicale
gratuite la Spitalul Filantropia. În editorial se prezintă trei
portrete-medalion de medici olteni, începând cu cel al doctorului Charles
Laugier. Autorul zăboveşte insistent asupra publicaţiilor medico-etnografice
ale acestuia, dar se insistă mai puţin asupra faptului că medicul amintit s-a
ocupat, între cele două războaie mondiale, de bolnavii de tuberculoză,
contribuind substanţial, către sfârşitul anilor ’20, la înfiinţarea
Sanatoriului Leamna, unde se interna şi trata gratuit populaţia rurală săracă
din zonă. Ataşamentul faţă de aceasta i-a motivat interesul pentru etnografie şi
l-a consacrat promotor al unor conferinţe medicale de educare în sănătate.
Corpul medical craiovean nu avea complexul provinciei şi participa fără
timiditate la manifestările profesionale naţionale. Câteva exemple, care din păcate
au fost uitate, sunt: dr. M. Săceanu (dermatolog), dr. E. Graur (radiolog), dr.
M. Cănciulescu (pediatru) şi, nu în ultimul rând, dr. S. Lăzărescu (neuropsihiatru
cu debut de carieră universitară), care a scris apreciatul „Vademecum de
neuropsihiatrie“, una dintre doctele şi folositoarele lucrări de specialitate,
printre primele cărţi româneşti care veneau după sufocantele traduceri din
limba rusă; la puţină vreme de la publicare, odată cu înfiinţarea Facultăţii de
Medicină din Craiova, devine conferenţiar, dar rămâne profesionistul alienaţilor,
pe care populaţia îl „anedoctiza“ pe nedrept în toate oraşele de provincie.
Ca şi în alte numere ale revistei, în cel pe
care-l prezentăm acum medicina face casă bună cu aspiraţiile dintotdeauna
culturale ale doctorilor. Pe lângă articole de cercetare, clinică, diagnostic şi
terapie, redactorul şef ştie să facă loc elanurilor spirituale ale unor
colaboratori de marcă.
