Psihoterapia se adresează felului de a fi în
lume, în timp ce cartea semnată de conf.
dr. Constantin Oancea, dr. Corneliu Ungureanu şi dr. Renata Iosifescu –
CONSILIEREA ŞI TEHNICI ÎNRUDITE ÎN PRACTICA MEDICALĂ – se referă la modul
de a fi în boală. Numeroasele vignete cu cazuri clinice permit o asociere a
lucrării cu volumul publicat în anii ’70 de prof. dr. A. Păunescu-Podeanu, cu
titlul „Bolnavi dificili – suferinţe neclare, greu explicabile“. Psihanaliza se
bazează pe aducerea în câmpul conştienţei a inconştientului emoţional, dar
impune poziţia neutră a psihoterapeutului şi abţinerea sa de a căuta căi de eşapament
ale conflictelor, acest rol revenind în exclusivitate pacientului. El nu
trebuie convins, pentru că acest lucru derivă automat din luminarea conştientă
a ungherelor întunecate ale psihicului. În consiliere, actorul principal este
medicul, tocmai pentru că acesta are interzisă intrarea în domeniul
psihoterapiei fără o licenţă specială, alta decât cea medicală. Deşi născută
din speculaţiile neuropsihice freudiene completate ulterior cu conceptele
cognitiv-comportamentale, în practica terapiei mentale sunt preferaţi actanţi
din afara medicinii. Delimitându-se de psihoterapia profesionistă, materialul
consilierii, aşa cum este prezentat în carte, înglobează cele mai cunoscute
direcţii pe care le urmează influenţarea psihologică. Asimilarea se referă în
special la principii şi mai puţin la tehnici specializate. Dat fiind caracterul
său fundamental non-directiv, este firesc că psihanaliza nu aderă la spectrul
consilierii. Autorul îi foloseşte, totuşi, conceptele în expunerea mecanismelor
de apărare, coping, negare, culpabilizare, proiecţie etc.
Pentru mai multă claritate, relaţia dintre
psihoterapie (P) şi consiliere (C) poate fi rezumată astfel: • C este o
aplicare a P la condiţia de bolnav • actantul principal în cazul P este
profesionistul psihosociolog, în timp ce în C rolul principal îl ocupă medicul •
P oferă explicaţii şi justificări, schimbând opţiunile, în timp ce intenţiile C
sunt de a furniza convingeri şi soluţii • sectorul mintal interesat în P este
cel afectiv, pe când în C se operează în cel cognitiv • cultura şi experienţa
medicală sunt necesare şi suficiente în vederea consilierii, dar acreditarea
profesioniştilor în P necesită training îndelungat • inferenţele P sunt
predominant speculative, pe când cele din C se bazează pe evidenţe.
Meritele discursului care expune materia alcătuitoare
a acestui adevărat tratat de conduită medicală sunt numeroase, dar nu ar
convinge atât de firesc dacă nu s-ar însoţi de numeroasele vignete de cazuri
clinice, care cadenţează, cu virtuţi fatice neîndoielnice, continuitatea unei
lecturi atractive. Volumul îşi adjudecă funcţia de soluţie şi replică la
întrebarea: poate medicul să facă terapie mentală aflându-se în situaţia sa
privilegiată de figură stand-by pe lângă bolnav? Răspunsul, la care ne asociem şi
noi, este afirmativ.
Fundamentele consilierii medicale sunt
constituite din materia unui demers holistic doctrinal, care poate fi înţeles
în cadrul unui domeniu special: psihiatria analitică. Reunind datele de
psihopatologie, neurobiofiziologie sinaptică, psihoterapii de inspiraţie diversă
(psihanalitică, cognitiv-comportamentală, interpersonală, existenţialistă,
suportivă, de relaxare, de concentrare etc.), această ramură a teoriei bolilor
mintale deschide o nouă fereastră către orizontul profesional şi publicistic
medical.
