
Anca FLOREA
vineri, 13 mai 2011
Anul acesta, se pare că ZIUA EUROPEI a fost marcată, cel puţin la Bucureşti, prin evenimente mult mai numeroase decât altădată, un prim moment având loc la Parlament, unde, în prezenţa unor membri din corpul diplomatic, dar şi a unui public eterogen, sub genericul „Ambasadorii culturii României salută Europa“, s-a derulat un program eclectic, în organizarea Asociaţiei Partenerilor Diplomaţilor Români, în colaborare cu Camera Deputaţilor, Clubul Lions-Atheneum, sub înaltul patronaj al Ministerului Afacerilor Externe şi al Reprezentanţei Comisiei Europene în România. (...)
Anul acesta, se pare că ZIUA EUROPEI a
fost marcată, cel puţin la Bucureşti, prin evenimente mult mai
numeroase decât altădată, un prim moment având loc la Parlament, unde,
în prezenţa unor membri din corpul diplomatic, dar şi a unui public
eterogen, sub genericul „Ambasadorii culturii României salută Europa“,
s-a derulat un program eclectic, în organizarea Asociaţiei Partenerilor
Diplomaţilor Români, în colaborare cu Camera Deputaţilor, Clubul
Lions-Atheneum, sub înaltul patronaj al Ministerului Afacerilor Externe
şi al Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Astfel, în regia
concertului semnată de Alice Barb şi prezentarea lui Dan Bittman, alternând cu alocuţiunile oficiale, am ascultat pagini din opere interpretate, alături de pianistul Alexandru Petrovici, de mezzosoprana Cristina Iordache (Habanera din Carmen de Bizet), soprana Irina Iordăchescu (aria Musettei din Boema de Puccini), cele două apreciate soliste oferind totodată celebra Barcarolă din Povestirile lui Hoffmann de Offenbach. Apoi, tenorul Robert Nagy a optat pentru două arii devenite demult adevărate „şlagăre“ (din Rigoletto de Verdi şi Turandot de Puccini). Dar au urmat piese abordate de Tudor Gheorghe,
cu texte care, vorbind despre „mâna întinsă“, „ursul românesc“ dresat
şi chinuit de ţiganii ursari sau „lacrima“ noastră, probabil nu au fost
înţelese (sper!) de către toţi diplomaţii aflaţi în sală. O secvenţă
aparte a fost rezervată tinerilor instrumentişti premiaţi şi susţinuţi
în ultima vreme de MAE sau de fundaţia organizatoare, remarcându-l, încă
o dată, pe violoncelistul Ştefan Cazacu (într-un opus de Casado şi Zborul cărăbuşului de Rimski-Korsakov, spectaculos realizată, acompaniat la pian de Verona Maier),
întrebându-mă însă pe ce criterii au fost selectaţi violoniştii sau
pianistul. Iar în final, Dan Bitman s-a alăturat colegilor din formaţia Holograf
pentru a cânta câteva melodii îndrăgite (pe ritmul cărora, câteva
tinere, uitând că se află într-un context oficial, au început să
danseze). (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.