Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Nume mari, interpretări şi… interpretări

Viața Medicală
Anca FLOREA vineri, 13 septembrie 2013
De câteva zile, Capitala se află sub „asediul“ Festivalului „George Enescu“, ajuns la ediţia XXI, propunând, timp de aproape o lună, un program încărcat, cu multe suprapuneri (ca de obicei), cu repere extrem de tentante sau… mai puţin, aşa încât imaginea valurilor de spectatori care se deplasează „in corpore“ de la Ateneu la Sala Palatului (şi invers) va redeveni cotidiană, chiar dacă unii încep să simtă deja oboseala.
Spre deosebire de alte ediţii, de această dată a fost un debut „în forţă“, cel puţin prin alăturarea unor nume „grele“, Sala Palatului dovedindu-se neîncăpătoare pentru toţi cei care au dorit să-i reasculte pe Daniel Barenboim şi Radu Lupu, în compania Staatskapelle Berlin, într-un repertoriu divers şi ofertant. Ca un gest de firească eleganţă, prima lucrare abordată a fost Rapsodia II de Enescu, într-o concepţie dirijorală surprinzătoare, linia amplă a melodiilor lirice, fiind fragmentată ca într-un dans din cu totul alte zone geografice, aşa încât – pentru a câta oară? – am constatat că o partitură poate fi prezentată în varii moduri, ajungând uneori să sune a… altceva, ca într-o ciudată „recitire“. A urmat Concertul nr. 4 de Beethoven, pe care mă aşteptam ca vestitul pianist Radu Lupu să-l cânte în spirit mozartian, dar parcă totuşi ar fi trebuit şi câteva planuri contrastante, nu doar o parcurgere în piano, reliefând pasajele (ca să nu le spun game) multiple, cu o anume detaşare, orchestra urmându-l cu rigoare,  deşi mă întrebam cum ar fi rezolvat discursul solistic pianistul Barenboim, mult mai temperamental şi incisiv de obicei. Dar şi a doua zi am regăsit aceeaşi manieră rafinată şi prioritar în piano, cu momente superbe în pianissimo, dar cu o uniformizare incredibilă a celor trei secţiuni ale Concertului nr. 10 pentru două piane de Mozart. Într-o remarcabilă coordonare sub aspect ritmic şi interpretativ, cu un tuşeu rotund şi o sonoritate estompată, cei doi au obţinut o derulare transparentă, elegantă şi echilibrată în relaţia cu orchestra (scăpările uneori ciudate în discursul pe claviatură fiind acceptate ca omeneşti);Orchestra Staatskapelle Berlin a deschis Festivalul Enescu dar din nou au lipsit planurile coloristice diverse, strălucirea şi verva din părţile extreme, totul adus la acelaşi numitor al filigranului sonor care risca astfel o monocromie obositoare, sentiment prelungit şi în cele două bisuri – superbe în sine –, de asemenea din creaţia mozartiană pentru două piane. Aproape o oră de cânt în piano?!
Orchestra a evoluat mult mai în largul ei în Simfonia nr. 2 de Elgar, construită cu anvergura pe care am tot aşteptat-o şi în paginile ce au precedat-o, cu desfăşurări generoase şi logic înlănţuite, într-o lucrare prea puţin cunoscută la noi, dar captivantă pentru melomanii adevăraţi, poate mai puţin pentru publicul „de festival“, care a ascultat, timp de o oră, acea muzică frumoasă, bucurându-se apoi de bisurile care au readus opusuri îndrăgite precum Poloneza de Ceaikovski, dar şi un Sibelius cu o aură specială. Iar în seara următoare, omagiind Anul Verdi, oaspeţii au ales Patru piese sacre, realizate pe coordonate performante în compania Corului Filarmonicii bucureştene (pregătit de Iosif-Ion Prunner), într-o scriitură deosebit de dificilă, de asemenea în special în tonuri discrete de rugă, cu scurte izbucniri de efect bine susţinute (cam stridente totuşi sopranele), dar din nou destul de străină publicului larg, care a aplaudat însă încântat poate şi pentru că atmosfera creată era… aşa cum trebuie, poate şi pentru că erau uşor de recunoscut „trimiteri” la opere verdiene celebre, dar mai ales pentru că un artist ca Barenboim trebuie aplaudat, ba chiar cineva a strigat „trăiască argentinienii“. Iar bisurile au recompensat din plin amatorii de operă, orchestra oferind momente din Traviata şiVecerniile siciliene.
O deschidere de festival cu nume mari, cu programe mai mult sau mai puţin accesibile, alăturând opusuri îndrăgite şi creaţii destul de străine amatorilor de muzică, remarcabil fiind însă şi faptul că, aşa cum subliniam, sala a fost arhiplină, dar mai ales că au dispărut aplauzele în mijlocul lucrărilor, ceea ce este o adevărată minune în festival! Prin compensaţie, între părţile simfoniilor s-a tuşit copios.
Zilele de festival vor aduce, în continuare, şi „nume“ şi un repertoriu eterogen, probabil în dorinţa de a educa publicul, oferindu-i multe partituri de secol XX sau chiar tetralogia wagneriană în concert. Va fi, cu siguranţă, un „tur de forţă“.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.