Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Premii pentru seniorii cetății

Viața Medicală
Demostene ŞOFRON vineri, 24 martie 2017
    Ediția din acest an a Balului Operei Naționale Române din Cluj-Napoca a venit cu noi recunoașteri academice, distincțiile oferite onorând o instituție de referință – UMF „Iuliu Hațieganu” –, dar și mai mulți profesori care s-au evidențiat prin activitatea lor la catedră, la patul bolnavului și în cercetare.
    Distincția „Emblemă de Cluj” (acordată de Consiliul Județean Cluj) a răsplătit activitatea mai multor centre universitare și nu numai, printre care: Universitatea „Babeș-Bolyai”, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Universitatea Tehnică, Universitatea de Artă și Design, Transylvania College etc., Clujul medical a fost reprezentat de UMF „Iuliu Hațieganu” și de Spitalul Clinic de Recuperare.
    Titlurile și medaliileSenior al Cetății”(acordate din 2009 încoace) au ajuns anul acesta la două renumite personalități medicale: prof. dr. Ioan Coman și prof. dr. Cornel Iancu. Comisia de nominalizare și atribuire a acestei distincții a fost formată din: acad. Ioan-Aurel Pop, acad. Ionel Haiduc, scriitorul Ion Cristofor, arh. Ionel Vitoc.
   Pe lângă performanțele chirurgicale deosebite, prof. dr. Ioan Coman, șeful Clinicii de urologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca, s-a remarcat prin înființarea primei secții clinice de urologie la Spitalul Municipal din Cluj-Napoca, organizarea campaniei de screening în cancerul de prostată – „Fii TU primul!” –, organizarea primului curs internațional de chirurgie robotică urologică prin transmisie 3D din Europa, calitatea de investigator principal în peste 20 de studii multicentrice etc. Competențele prof. dr. Cornel Iancuvizează chirurgia laparoscopică, chirurgia hepato-bilio-pancreatică, chirurgia oncologică digestivă, 16 granturi de cercetare finalizate, el a fost cel care a pus bazele Centrului de cercetare în nanomedicină din cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie Cluj-Napoca etc.
   Un alt laureat al titlului de„Senior al Cetății” a fost Sally Wood Lamont, președinta Comitetului Paralimpic Român, cea care a conferit persoanelor cu dizabilități motorii din România, o nouă identitate, aceea de sportivi excepționali în atletism, tenis de masă, înot, baschet scaun cu rotile, canoe, ciclism etc. Sally Wood Lamont a primit, din partea Reginei Elisabeta a doua a Marii Britanii, distincția Most Excellent Order pentru „servicii aduse tinerilor cu dizabilități fizice din România”.
    Prof. dr. Dafin Fior Mureșanu, directorul celui mai modern institut de neurologie din estul Europei, președintele Societății de Neurologie din România și al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității, a fost recompensat cu Diploma de Excelență pentru vizibilitate academică internațională.
 
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.