Forumul Cultural Austriac este cel care ne-a adus-o în atenţie pe fotografa
Inge Morath (1923–2002), cu expoziţia intitulată
Jurnalul meu românesc,
prezentată pentru prima dată publicului românesc, şi care a putut fi vizitată „la Şosea“ (şos. Kisseleff nr. 3), în Salonul de Onoare al Muzeului Ţăranului Român, până săptămâna trecută. Artista austriacă, care din 1962 s-a căsătorit cu dramaturgul Arthur Miller şi s-a mutat în Statele Unite, a petrecut de-a lungul anilor multă vreme şi în România, începând din decada a patra a secolului trecut, călătorind pe Dunăre, învăţând limba şi ajungând să cunoască
realităţile cu care se confruntau oamenii. A revenit în 1958, 1967 şi 1994, de fiecare dată surprinzând etape diferite din istoria noastră recentă.
Cele 133 de imagini alb-negru inedite surprinse de artistă în ţara noastră la sfârşitul anilor ’50, care au în centrul lor oamenii din jurul său, pot să trezească privitorului emoţii şi sentimente diferite, depinzând în primul rând de generaţia căreia îi aparţine. De la cei foarte tineri, care nu au trăit deloc perioada comunistă, şi pentru care este un document dintr-o perioadă despre care citesc în cărţile de istorie, şi până la cei vârstnici care au simţit pe pielea lor acele vremuri în care Braşovul se numea Oraşul Stalin, toţi vizitatorii vor găsi motive pentru a zăbovi în faţa acestor fotografii. Inge Morath ne poartă de la jucătorii de şah din Cişmigiu la pescarii din Delta Dunării şi la plutaşii de pe Bistriţa, de la muncitorii din fabrici la cei de pe şantiere, de la măicuţele din Moldova şi Bucovina la locaşurile de cult din Ardeal şi de la ţăranii în costume naţionale, cu obiceiurile lor de nuntă, până la orăşenii ieşiţi la manifestaţia de 23 august sau purtând aceleaşi costume naţionale pentru „Cântarea României“. Vedem în felul acesta cum timpul aproape că a stat în loc în lumea rurală, acolo unde totul este parcă mai autentic şi mai aproape de Dumnezeu, în vreme ce în oraşe, la peste 50 de ani de la momentul când au fost surprinse acele instantanee, aproape că nimic nu mai este la fel. Din fericire (sau din nefericire?…), fiecare dintre noi decide pentru el însuşi. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
