Newsflash
Cultură

Răzvan Vasilescu: două recitaluri

de Candid STOICA - sept. 2 2022
Răzvan Vasilescu: două recitaluri

Cunoscutul și apreciatul actor Răzvan Vasilescu a susţinut de curând, cu succes, la Amfiteatrul TNB, două reprezentaţii diferite ca gen, amândouă spectacole ale Teatrului Dramaturgilor.

Primul spectacol, Șase comedii ușoare pentru oameni triști (foto) se compune din șase scenete (scheciuri), fiecare cu câte două personaje, care au însă aceiași interpreţi: Răzvan Vasilescu și tânăra actriţă Letiţia Vlădescu. Bazat pe un text de Ștefan Caraman, spectacolul este realizat cu destulă aplicaţie și inteligenţă de regizorul Alexandru Nagy.

sase-comedii-1024x506

Ștefan Caraman, autor arhipremiat, cu o prodigioasă activitate în domeniul teatrului și al scenariilor de film, scrie piese puţin ciudate, cu accente sarcastice, uneori absurde, despre actualele relaţii umane între diferite personaje. Oameni lacomi, grăbiţi și egoiști, care se întâlnesc din întâmplare și se despart la fel, fără urme de regrete, fără iubiri absolute, fără eșecuri insuportabile.

„«Șase comedii ușoare pentru oameni triști» e un șirag de perle culese de pe fundul unei mări poluate”, mărturisește autorul în caietul-program al teatrului. Răzvan Vasilescu, actor de compoziţie, ajuns la maturitate, diferenţiază exact fiecare personaj, făcând din ele „tipuri” de care să-ţi amintești mult timp.

Tânăra actriţă Letiţia Vlădescu, elevă a profesorului Gelu Colgeag, cu un aplomb neașteptat și cu înfăţișare de star american, îi ţine piept cu talent și inteligenţă marelui actor. Este o actriţă care deja are o activitate neobosită în teatrul particular și chiar de operetă, și despre care sigur vom mai auzi.

Poezie și muzică live

Al doilea spectacol, intitulat Cu o singură viaţă, este de fapt un recital de versuri susţinut de Răzvan Vasilescu, acompaniat cu muzică live de regizorul și compozitorul Lucian Sabados.

Cu-o-singura-viata-muzica-live-Lucian-Sabados-scaled

„Doi ploieșteni sensibili s-au întâlnit în mod fericit și au creat o bijuterie lirică, din spatele larmei cuvintelor de zi cu zi, poeme trăite / simţite / gândite de Marin Sorescu, Ana Blandiana, Nina Cassian, Nichita Stănescu și Mircea Cărtărescu. E ceea ce se numește, atât de neobișnuită în lumea noastră pusă în slujba zeiţei Thalia, o întâlnire de suflet între doi prieteni și doi profesioniști”, se arată în descrierea spectacolului.

Actorul spune, nu recită, versurile, fără să ridice glasul, aproape că le murmură. 150 de spectatori l-au ascultat într-o tăcere religioasă, fiindu-le într-un fel frică să aplaude, ca nu cumva să strice atmosfera creată. Cei doi merită felicitaţi din plin pentru acest act curajos de a recita poezie în atmosfera tensionată a zilelor nostre, impregnată de atâtea
probleme și griji.

Citiți și: Drumul de la medicină la literatură

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe