Sunt
creatori care pictează cu nuanţe alese din cuvânt, care sculptează în muzeul
fierbinte al gândului ivind imagini pe care cititorul le descoperă după
reflectarea luminii din propriu-i suflet. Sunt poeţi care pictează cu miresme,
răcoare, linişte, puritate, ivind imagini care seamănă cu lumina. Din această
ultimă categorie face parte Steluţa
Nistorescu, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Lucrările
sale – portrete-oglinzi de seninătate, peisaje – miracol al înfloririi, perpetuăsakura ningând petale peste iarna
vrajbei noastre cea fără de sfârşit, simboluri de divinitate în care conştiinţa
individuală se integrează în marele tot, întregindu-se.
Vara
aceasta, la Cercul Militar Naţional, lucrările artistei au adus o oază de răcoare
în Bucureştii pârjoliţi de jarul soarelui: chipuri diafane – anotimpuri ale vârstelor
toate, purtând pecetea liniştii diafane, valuri de mare trecând prin porţi înalte
de curcubeie, un cal fără frâu – zeitate albă alergând printr-o pajişte smălţuită
de aur vegetal, o pădure de mesteceni tăcută, în care râul vertical de seve
reface dorul pământului de-a fi mai lângă cer.
Sunt
pictori care scriu cu lumină. Steluţa Nistorescu chiar asta face.