Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Spectacole pe gratis

Viața Medicală
Remus ANGHEL miercuri, 8 februarie 2012

Aşteptând Apocalipsa, cel mai recent volum al dlui dr. Viorel Pătraşcu, consemnează evenimente savuroase, dovezi ale sărăciei sau ale mentalităţilor înapoiate, dar şi „perle“ filosofice, toate notate cu ocazia consultaţiilor din cabinetul de boli dermatovenerice. O prezentare a cărţii colaboratorului nostru realizează dl Remus Anghel la Cartea confraţilor.

 

   Recent, colaboratorul nostru, dr. Viorel Pătraşcu, ne-a trimis la redacţie cea de-a opta apariţie din serialul său „Tablete dulci-amare“, volum intitulat AŞteptĂnd apocalipsa, ieşit de sub teascurile Editurii Paralela 45 din Piteşti.
   Timp de aproape două decenii, specialistul în boli dermatovenerice a avut inspiraţia să înregistreze în cabinetul său evenimente şi expresii savuroase, care fac obiectul unor tablete publicate în ziarul local „Argeşul“ şi, mai apoi, în volum. Aşa cum semnalasem şi cu ocazia altui volum al autorului, cu mulţi ani în urmă, culegerea acestui gen de perle, de către reprezentanţii unor profesii aflate zi de zi în contact direct şi indiscret cu intimitatea oamenilor facilitează o cunoaştere suplimentară, benefică a universului uman. Am în sprijin primul dicţionar al cocalarilor, interlopilor şi piţipoancelor de la mijlocul secolului trecut, intitulat „Limbă şmecheră“, publicat de Al. V. Dobrescu în 1939. Aceeaşi idee o susţine şi autorul în paginile cărţii pe care o prezetăm: „Am scris sute de tablete dulci-amare care, dacă vor fi citite peste ani, vor fi o mărturie necosmetizată a României reale şi profunde“. Şi mai departe: „Pacienţii îţi dau totul pe tavă: subiecte şi dialoguri, drame şi comedii, destine incredibile şi vorbe de duh“. Dintre cei mai iubiţi şi preţuiţi pacienţi, babele de la ţară: „n-au carte, dar au spirit de observaţie şi fler“. Un adevărat şantier dramatic care funcţionează nonstop, furnizând din belşug materia primă ce abia aşteaptă să fie prelucrată sub condei.
   Savoarea noutăţilor este gustată, încă de la faţa locului, de pacienţii care-şi aşteaptă pe coridor rândul să intre la cabinet. Peretele subţire, cu o izolaţie fonică defectuoasă, permite să devină cunoscut celor de afară cam tot ce discută înăuntru medicul cu pacientul. Când este vorba, subliniază autorul, despre boli banale, n-ar fi o mare problemă. Lucrurile se schimbă însă în momentul în care pacienţii au suferinţe transmise sexual.
   Păcatele care se perpetuează de la începutul lumii stârnesc şi azi o savoare nedezminţită. Şi nu sunt puţini cei care îşi elatează performanţele sexuale, în special bărbaţii, de toate vârstele. Nu fac excepţie nici femeile. Toţi îşi deschid sufletul în faţa medicului, împărtăşindu-i adevăruri de viaţă necosmetizate, nedisimulate. Pentru un om de condei – o pradă abia aşteptată. Nu-i lipsit de interes să subliniem că multe secvenţe din viaţa reală întrec covârşitor în fantezie imaginaţia oamenilor. Vor veni în susţinere o serie de exemple furnizate de paginile cărţii. Un tânăr de 24 de ani i-a înaintat doctorului o cerere inedită: „Domnule Director, subsemnatul … de bună voie şi nesilit de nimeni vreau neapărat să mă castrez… N-am fost căsătorit niciodată, mai ales că aş face monştri… Menţionez că nu mă căsătoresc chiar dacă nu mă operează“. Alt tânăr, venit pentru o banală erupţie cutanată, i-a solicitat sprijinul spre a i se scoate ambele testicule: „N-am alt motiv decât că mă incomodează la mers“. Cu fişa pentru obţinerea permisului de conducere auto completată la toate rubricile şi atestând o sănătate deplină, o doamnă în vârstă de 54 de ani l-a rugat pe doctor să-i pună viza finală, parafa proprie şi ştampila policlinicii. Tocmai se pregătea să se conformeze, când brusc, schimbându-şi privirea, normală până atunci, în una a unui nebun de legat, femeia s-a dezbrăcat la pielea goală şi l-a întrebat cu ochii ficşi: „Puteţi să-mi spuneţi şi mie cine mi-a tăiat penisul azi-noapte? Puteţi?“.
   Nu mai puţin lipsite de interes pentru un scriitor, dar şi un cercetător, formule de-a dreptul suprarealiste de gelozie, care uimesc prin fantezie imaginaţia unui om normal. Un bătrân văduv, cu tentaţia dar şi cu temerea unor noi relaţii sexuale, se plânge neputincios: „N-ar fi nimica, Dumnezeu ne-ar înţelege. Dar răposata mea o cam visez noaptea. Începe să plângă şi-mi zice «Păi bine, mă Ioane, aşa ne-a fost vorba?»“. Un alt exemplu, de data asta cu protagonistul în viaţă. Un bolnav sosit la cabinet avea prepuţul perforat precum urechea unei fete, iar în acel loc atârna un lacăt mic. Cheia acestei centuri de castitate stătea doar la nevastă.
   Multe dezvăluiri ale pacienţilor înfăţişează sărăcia cruntă în care se zbat în special oamenii de la ţară: „Ghiciţi cât costă o înmormântare? Îţi vine să te arunci în râu, să nu te mai găsească şi să-i scapi pe toţi de cheltuieli“. Nu mai puţin gradul de înapoiere intelectuală, povara unor mentalităţi retrograde ce dăinuie de secole, chiar a unor practici care pot dăuna sănătăţii. Clasică, îndărătnicia femeilor de la ţară de a se urca pe masa ginecologică: „Cum? Să mă urc pe capră fără chiloţi pe mine? Măiculiţa mea, de ce m-ai făcut?“. Nu lipsesc, mai rare ce-i drept, perlele filosofice: „Mi-a spus cândva o pacientă că Dumnezeu ar fi trebuit să hotărască să ne naştem bătrâni, după care să începem să întinerim. Astfel, dacă viaţa tot e unică, ni s-ar fi părut mai frumoasă!“.
   Nu pot ocoli un omagiu cu o semnificaţie anume. O pacientă tânără şi isteaţă, cu forme atrăgătoare, având o slăbiciune specială pentru bărbaţii din lumea medicală, după ce a primit tratamentul cuvenit, i s-a adresat absolut dezinhibată: „Lăsaţi-mă să vă sărut amical! Sunteţi singurul medic care mi-a rezistat!“.
   Din păcate, perspectivele „bazei de date“ ale cabinetului şi doctorului Pătraşcu nu oferă speranţe. Dimpotrivă. După cum însuşi apreciază: „S-au dus vremurile când consultam zilnic 50–60 de bolnavi. Aveam o cazuistică formidabilă, mii de diapozitive în colecţie!“, fapt ce-l sprijinea în redactarea articolelor de specialitate, a comunicărilor ştiinţifice, nu mai puţin a „pastilelor“ din ziar. Acum, consultaţiile sunt din ce în ce mai puţine. Birocraţia invadează sistemul, transformă medicul într-un „scribălău“, favorizează malpraxisul. Îngrijorări fireşti şi în plan personal: „…mă gândesc ce voi face în momentul când mă voi pensiona“. Soluţia amintită în mai multe rânduri de autor – exerciţiul beletristic. După spusele domniei sale, de la prozele scurte, publicistice de acum, la povestiri, romane, nu-i decât un pas. În loc de postfaţă, autorul inserează un articol semnat de Gh. Mohor,intitulat „Destine paralele“, unde sunt puse alături elemente biografice a doi slujitori ai medicinii şi literelor: Vasile Voiculescu şi Viorel Pătraşcu. Noi, cititorii, nu putem decât să aşteptăm împlinirea unor proiecte sugerate. Câteva apariţii editoriale de până acum ale autorului ne vin în sprijin, conturând şi continuând o tradiţie memorialistică a medicilor în cultura română. Lucrarea de referinţă în domeniu, „Literatura artistică a medicilor“, vol. II, apărută sub semnătura dr. Mihail Mihailide, consemnează că după celebra apariţie „Din carnetul unui medic de plasă“ (1946), sub semnătura dr. George Ulieru, „Medic la Boişoara“ – publicată de dr. Andrei Marcu Pandrea – reprezintă „prima scriere adevărată despre condiţia medicului de ţară… s-a bucurat de un imens succes şi în opinia noastră e cea care a inspirat lucrări ulterioare similare precum cele semnate de Caius Mihăilă, Viorel Pătraşcu ş.a.“.

 

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.