De multe ori sunt oprit
pe stradă de prieteni sau cunoscuți care-mi spun, în general, cam același
lucru: „S-au dus marii actori de altădată iar alții noi, tineri și la fel de
talentați nu au mai apărut“. În ce mă privește, îi îndemn să meargă la teatre
și o să-i găsească.
Printre numele de actori excepționali ai tinerei generații
vehiculate de mine, este și cel al lui Dragoș Huluba – s-a născut în 1974 și a
absolvit Academia de Teatru și Film în 1998, la clasa lui Dem Rădulescu. În
prezent, după multele roluri interpretate cu succes pe scena Teatrului de
Comedie, Huluba este un actor plurivalent care a atacat cu curaj diverse și
variate roluri, dar încă necunoscut marelui public.
Mic de statură, cu un trup extraordinar de mobil, o față
ciudată, făcută parcă din mai multe, care se vrea imobilă, serioasă, încifrată
și un zâmbet dezarmant de timid, aducând uneori cu cel al celebrului Buster
Keaton, Dragoș Huluba a adus în rolurile pe care le-a interpretat o concizie și
exactitate aidoma marilor actori de altădată.
După întâlnirea cu Dan Puric, care se pare că i-a fost
definitorie, actuala lui mare pasiune, ca un fel de violon d’Ingres,
este spectacolul de pantomimă, adică acea exprimare artistică prin gesturi,
mimică și dans. Dovadă stă recentul spectacol – Rencontres –
realizat împreună cu soția sa Violeta Huluba, aceasta absolvind Conservatorul
de la Cluj-Napoca (profesoară i-a fost regretata Melania Ursu), dar apoi s-a
alăturat trupei lui Dan Puric.
Pe o scenă goală, cu un singur scaun în fața unei cortine negre,
cei doi protagoniști, îmbrăcați destul de simplu, au evoluat cu precizie,
uneori pe o muzică ciudată, alteori într-o tăcere profundă, spunându-ne, fără
cuvinte, timp de o oră și zece minute, mici povești, glumițe, scurte
întâmplări, unele triste, pe calapodul „un băiat iubea o fată“, altele pe tema
ritmicități și robotizării omului contemporan, mai toate având un substrat ce
se vrea cu obstinație filozofic.
Bineînțeles că nu au lipsit numerele de step în care pantofii
sunt pregătiți special să danseze singuri, obligându-și purtătorul să se miște
ritmic. Nu a lipsit nici „galopul calului“ care l-a făcut celebru pe Dan Puric,
nici tristețea de tip „Charlot“ a îndrăgostitului neînțeles, sau atracția
fascinantă a celui care oftează după o dragoste neîmpărtășită, dar și jubilația
frenetică a celui care își împărtășește sentimentul de dragoste. Sunt teme
folosite în exces de majoritatea pantomimilor, cărora însă cei doi soți Huluba
le dau un farmec aparte.
Dacă personajul „El“, se
sacrifică deschizând povestea, gluma, vițul, făcând și finalul de cele mai
multe ori trist, dramatic, personajul „Ea“ dă consistență întâmplării cu
feminitatea, dar mai ales cu senzualitate ce se degajă în exces din făptura ei.
Și dacă ne jenăm să-i dăm o notă maximă, apreciem totuși că suntem în fața unei
tinere actrițe extrem de talentate, de al cărei nume vom mai auzi.
Punctul maxim al
spectacolului mi s-a părut a fi momentul interactiv, savurat intens de public,
când au fost invitați să danseze cu protagoniștii așa numiții „carditori“ din
public. Spectacolul timidității și spontaneității celor ce vin din sală,
atitudinea lor jenată în care se văd deodată priviți de public sunt excelente.
Îi felicit pentru curajul pe care l-au avut de a aborda un
asemenea spectacol și pentru buna dispoziție pe care o creează cu „Rencontres“
cei doi soți Huluba, Violeta și Dragoș. Mergeți să-i vedeți, nu veți regreta!
