Un anumit gen de literatură creată în a doua
jumătate a secolului trecut a fost numit, pentru faptul că cenzura i-a interzis
publicarea, „de sertar“. S-a insistat însă mai puţin asupra faptului că, în
perioada menţionată, au existat şi numeroase „talente de sertar“. Cine au fost
acestea? Tineri dotaţi, cărora, pentru că făceau parte din familiile ce aveau
printre membrii lor deţinuţi politici, le fusese interzis contactul cu mediile
literare. Mulţi dintre ei n-au avut curajul să-şi aştearnă gândurile pe hârtie,
fiindcă acestea puteau constitui „capete de acuzare“ dacă manuscrisul era găsit
de Securitate. Talentele de sertar nu aveau, ca partizanii politici ai
regimului, permise de a face şi de a ajunge orice, ci le-a fost atribuit un
nescris permis de supravieţuire care le conferea un destin mediocru,
marginalizat, fără şanse de progres. Din această categorie a făcut parte, fără
îndoială şi Corneliu Zeana, care şi-a
lăsat talentul scriitoricesc să iasă la iveală numai după anul 1989. El a
devenit atunci un membru marcant al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti,
organizaţie literară care şi-a asumat misiunea de a promova creaţiile celor
care au tăcut în comunism.
Ultimul volum publicat de acest autor este
culegerea de proze scurte: Alternanţe. Titlul urmăreşte să înştiinţeze cititorul asupra diversităţii
temelor şi stilurilor cu care se va întâlni în paginile sale. După ce a compus
epigrame rimate, Corneliu Zeana ne arată cum se scrie epigrama în proză.
Într-adevăr, schiţe ca „O discuţie cu Mustafa Kalim“, „Epigrama cu bucluc“,
„Ghid de conversaţie româno-chinez“, „Dieta“, „Dolar & King“, „Felicitări
domnule Wess!“, „Gâsca“, „Jacuzzi“, „Traduttore“ sunt epigrame epice scrise în
stil alert, curgător, cu o ironie inspirată. Dar, cum autorul este şi un membru
activ al societăţii civile, îl vom întâlni practicând o satiră etică politică,
în unele pamflete acide: „Azi la Timişoara mâine în toată ţara“, „Guten
morgen“, „O filă de jurnal: 9 mai 2010, Tel Aviv Dely“, „Va fi mâine“, „Criză“,
„Proiect european“ ş.a.
Avertizaţi de titlul plachetei, nu ne vom
mira dacă vom găsi alăturate alternanţe de genuri literare. Astfel, cartea se
deschide cu o povestire care aminteşte de epica lui Vasile Voiculescu: „Piatra
cu noroc“. Întâlnim şi genul reportaj literar: „Întoarcerea medicului de ţară.
Impresii din Marea Britanie“, proză dramatică: „Un caz incurabil“. Toate
acestea alternează cu epică medicală: „Un duş rece“ şi eseul psihologic:
„Nostalgia ţinutului natal, o problemă psihogenetică.“ Am lăsat cu intenţie la
urmă povestirea „Exmatriculare“ care reprezintă o mărturisire cutremurătoare a
traumei psihice suferite de adolescentul Zeana, care, din cauza faptului că era
fiul unui oponent al regimului, a fost dat afară din liceu. Dacă citim acest
text, suntem lămuriţi de structura constelaţiei afective a selfului personal,
pentru că decelăm o rană care nu s-a vindecat probabil multă vreme şi care a
întreţinut deziluzia ce a făcut ca autorul să cultive ironia ca o mască şi
pamfletul ca o armă împotriva nedreptăţilor pe care le-a trăit. Prin urmare susţinem
ideea că talentul epigramatic sculptează o faţă a lui Ianus, ce minimalizează
ridendoul satiric, cea opusă având marcată pe trăsături amprenta elegiacă,
potrivire perfectă pentru elanul mereu contrariat al unei personalităţi cu
alternanţe afective, splendide în diversitatea lor.
