În ultima duminică a lunii octombrie, Trio
Pro Arte a oferit şansa spectatorilor Ateneului să participe la o seară muzicală
specială. Interpreţii, prim-solişti ai Filarmonicii (Anda Petrovici, Marin
Cazacu, Nicolae Licareţ), au abordat piese
de Haydn, Mozart şi Beethoven. Reputata formaţie, pe lângă că a acoperit tot
spaţiul emoţional al scenei cu prezenţa sa, a reuşit, ca de fiecare dată, să
entuziasmeze întreg
auditoriul. La fiecare manifestare, această componenţă camerală aduce – ori
prin repertoriu, ori prin modul de execuţie – elemente de noutate, sugestii neaşteptate
şi agreabile, precum şi o ţinută elevată constantă şi riguroasă. Acum, cei trei
artişti au optat să „trăiască“ ei înşişi partitura, iar această manieră a
trecut repede de nivelul rampei şi a cuprins întreaga sală, într-un fluid de
graţie neîntrerupt. Această conduită inspirată a făcut ca toate cele trei piese
din program, destul de bine cunoscute, să dobândească un plus de vioiciune şi
de prospeţime, care au rămas în zona evenimentului încă un timp după ce acesta
s-a încheiat.
Trio în la major de Haydn a deschis
reprezentaţia, cu o muzică încărcată de vivacitate şi un suflu alert, la care
au participat, ca într-o conversaţie briliantă, toate instrumentele, fără ca
vreunul dintre ele să preia excesiv tema ori prim-planul, pentru ca în mişcarea
a doua, care beneficiază de o scriitură de respiraţie nostalgică şi meditativă,
să acorde viorii (Anda Petrovici) misiunea de a împlini şi linişti sufletul
ascultătorilor.
În continuarea primei părţi a concertului, a
fost programată o piesă cantabilă, strălucitoare şi de o vigoare specific
mozartiană. Trio în sol major, interpretat de Pro Arte, excelează pe toată
întinderea sa printr-o omogenitate dusă până acolo unde se creează sugestia că
este interpretat de un instrument unic, polivalent. Se remarcă aici delicateţea
şi reţinerea de care beneficiază contribuţia pianistică (Nicolae Licareţ), care
enunţă discret, dar clar şi cristalin, majoritatea schiţelor melodice, înainte
de dezvoltarea acestora prin contribuţia corzilor.
Repertoriul părţii a doua a concertului este
dedicat în totalitate unei creaţii beethoveniene care, scăpată de rigoarea
contrapunctului, aduce
amploare, forţă şi spirit solemn în volumul acustic
impresionant al Ateneului. Trio în do minor (op. 1, nr. 3) îşi va dezvălui conţinutul
grav mai ales prin intervenţia violoncelului (Marin Cazacu) susţinut de vioară şi
mai puţin de accentele profunde ale pianului, care, aici, va asigura frazarea
temelor şi a momentelor de reverie ce creează contrastul.
Climatul
de „vară indiană“ al frumoasei seri de toamnă în care s-a ţinut acest concert a
făcut ca publicul să fie degajat, calm, atent şi apropiat de efortul pe care
interpreţii l-au dedicat cu generozitate misiunii de a pătrunde în mintea şi
inima asistenţei.
În
antract s-au putut auzi multe opinii exprimate în engleză, ceea ce presupune că
această formaţie a rămas cu prieteni apropiaţi din turneele pe care le face
peste hotare; între părţi s-a tuşit puţin, oarecum din obişnuinţă, iar intenţia
unui copil de a plânge a fost deîndată oprită cu privirea de reproş blând a
Andei Petrovici, care a reprezentat un element de eleganţă, coeziune şi ţinută
al serii. Uşoara nemulţumire a multor spectatori, de a nu putea obţine
programul de sală al concertului, a trecut destul de repede, dar menţionăm
acest lucru ca o semnalare adresată Filarmonicii, care nu are motive să-şi
dezamăgească prietenii fideli cu un aspect minor.
