Ca urmare a activităţii tectonice, a apărut acum câteva milioane de ani ceea ce în secolul al XIX-lea un explorator britanic a denumit The Great Rift Valley. Pe o lungime de 6.000 km, de la nord la sus, din Liban şi până în nordul Mozambicului, a luat naştere, prin confruntarea plăcilor tectonice, un ţinut cu văi largi, aride şi dezolante sau presărate cu râuri şi lacuri, străjuite de dealuri şi de zeci de cratere de vulcani, unele cu înălţime de peste 2.500 m. Astăzi, termenul de Rift Valley se referă cel mai adesea la Africa de Est şi la ţinuturile din jurul marilor lacuri, dintre care lacul Tanganica (cel mai adânc lac din lume: 1.470 m) şi lacul Victoria (al doilea lac ca mărime cu apă dulce din lume, considerat şi unul dintre izvoarele Nilului). (...)
Prin eroziune rapidă a solului, valea s-a umplut de sedimente ce au conservat timp de milioane de ani rămăşiţele umane. În estul Africii au fost descoperite scheletul unei australopitece de acum 3 milioane de ani şi, mai nou, a încă doi hominizi ce au trăit acum 10 milioane de ani.
Pentru omul modern, Rift Valley din estul Africii a devenit locul preferat pentru safari şi relaxare. Aici există o mare diversitate de faună şi floră în măsură a satisface toate gusturile, de la big nine (leu, elefant, bivol, rinocer, zebră, girafă, cita, hipopotam şi leopard), nenumărate feluri de păsări şi până la mulţimea de plante, flori şi fluturi. Cea mai spectaculoasă perspectivă asupra Rift Valley este considerată a fi cea de pe Ngong Hills (20 km la vest de Nairobi) şi este imortalizată în filmului inspirat de romanul lui Karen Blixen, „Out of Africa“. În ţinutul Masai Mara-Serengeti, ce se întinde între Tanzania şi Kenya, are loc în fiecare an cea mai mare migraţie, cu peste două milioane de animale.
În Rift Valley populaţia băştinaşă (în special masaii) practica din timpuri străvechi creşterea ierbivorelor rumegătoare, iar coloniştii au introdus din secolul al XIX-lea fermele de creştere intensivă a animalelor. Despădurirea şi schimbările climaterice – ploile din ce în ce mai abundente din ultimele decenii cauzatoare de inundaţii – au dus la înmulţirea epidemiilor în rândul animalelor cu transmitere la om, cum este cazul zoonozei virale numită febra din Rift Valley (RVF).
Virusul RVF face parte din genul Phlebovirus, familia Bunyaviridae (cea mai mare familie de viruşi, vreo 300) şi a fost pentru prima oară identificat în 1931 în timpul unei epidemii la o fermă de oi din Kenya, nu departe de lacul Naivasha. De atunci au mai fost raportate epidemii la animale în sudul Saharei şi în Africa de Nord, în 1997–1998 în Kenya, Somalia şi Tanzania, iar în 2000 în Arabia Saudită şi în Yemen. Vectorii acestei zoonoze sunt diferitele specii de ţânţari şi muştele hematofage. Boala se transmite la om şi prin înţepătura de insecte, prin contact direct cu sânge şi organe de la animale infectate, prin inhalarea aerosolilor produşi în timpul sacrificării animalelor infectate şi prin ingestia de produse lactate nepasteurizate. După o periodă de incubaţie scurtă, de două până la şase zile, persoanele expuse pot face o formă uşoară de boală (debut de tip gripal, cu febră, dureri musculare şi articulare, cefalee) sau una severă (cu diferite forme: oculară-retinite în 0,5–2% din cazuri, meningoencefalitică – >1% – sau de tip febră hemoragică, cu cea mai mare mortalitate, de 50%). Diagnosticul este serologic prin teste imunologice sau izolarea virusului în sânge în perioada precoce a bolii sau post-mortem din ţesuturi (creier, ficat ş.a). Ca măsuri de prevenţie şi control este deocamdată posibilă doar imunizarea animalelor, un vaccin pentru uz uman nu a fost încă pus la punct. Deşi transmiterea virusului RVF de la om la om nu a fost confirmată încă, implementarea precauţiunilor standard la cei care vin în contact cu persoanele bolnave este necesară. Epidemiile în rândul populaţiei apar cu precădere după perioadele cu inundaţii soldate cu înmulţirea ţânţarilor; simptomele tipice sunt febră, mialgie şi stare generală alterată, iar rata mortalităţii este în jur de 1%. Zona cu cel mare mare risc de a contacta RVF este nord-estul Kenyei.
Creşterea mobilităţii populaţiei/afluxului de călători, dar şi importul de produse din Rift Valley au făcut iminentă răspândirea virusului mai departe, în Asia şi Europa. Schimbările climaterice au facilitat, în ultimii ani, răspândirea unor arboviruşi cu importante efecte economice. Virusului RVF este considerat de către experţi ca o viitoare problemă de sănătate publică veterinară şi umană şi un potenţial mijloc pentru bioterorism, motiv pentru care în laboratoare se lucrează intens la prepararea unui vaccin de uz uman.
