Medicina sportivă nu a fost foarte vizibilă în România, fiind o specializare destul de puţin cunoscută. Cu o activitate constantă în domeniu, dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă, crede că vor veni vremuri mai bune și pentru această specialitate.
Sunteţi medicul coordonator al echipei naţionale de rugby. Cum a început această colaborare?
Fiind rezident în anul întâi, am căutat o oportunitate de a începe să lucrez în paralel cu activitatea de rezidenţiat. Am ajuns într-un mic club de rugby din Gura Humorului, unde am stat aproape un an. Am făcut parte din echipa de juniori a naţionalei, iar în doi ani am ajuns medicul echipei naţionale de seniori. Timp de patru ani mi-am desfășurat activitatea acolo, participând la Cupa mondială din Franţa din 2007 ca medic de lot. În 2008 am devenit medicul coordonator al Federaţiei Române de Rugby (FRR). De atunci mă bucur de tot ceea ce înseamnă medicina sportivă. Ulterior, World Rugby m-a acreditat drept primul educator medical din România.
Ce înseamnă medicina sportivă? Cui se adresează?
Tuturor celor care fac sport, profesioniști sau amatori. Din 2008 fac parte și din echipa uneia dintre clinicile private din România. Aici am avut ocazia să intru în contact cu mulţi sportivi amatori. Categoric, patologia sportivului profesionist diferă de patologia sportivului amator, însă am ajuns la concluzia că sfera amatorului are mare nevoie de profesioniști în sănătate. Medicina sportivă înseamnă pe de o parte muncă de cabinet, adică tratarea diferitelor patologii, dar și acordarea vizelor medico-sportive. Ea presupune și o bună educaţie a sportivilor privind nutriţia și antidopingul. Pe de altă parte, din această specialitate face parte și munca de teren, însă aici dinamica lucrurilor este diferită.
Ce fel de oameni vă solicită serviciile la clinică?
Oameni care manifestă diferite suprasolicitări legate de activitatea fizică: cotul jucătorului de tenis sau de golf, afecţiuni ale genunchilor provocate de alergarea pe suprafeţe dure, leziuni musculare, fibrilaţii etc. Sunt și părinţi care vin cu copiii lor în cabinet și cer o părere din punct de vedere preventiv și informativ. De opt ani realizez și terapie cu undă de șoc, adresată nu neapărat pacienţilor care au tangenţă cu sportul.
Ce presupune această terapie?
Spre exemplu, sunt pacienţi care au calcificări ectopice la nivelul umerilor. O modalitate de a ataca aceste depuneri o reprezintă terapia cu unde de șoc, care are rezultate foarte bune.
Este necesar consultul medical înainte de a practica sport?
Dacă o persoană se apucă de un sport cu o atitudine cât de cât serioasă, din punctul meu de vedere este bine să consulte un specialist. Din experienţa mea, primul contact al sportivului amator cu medicul este atunci când apare prima accidentare. Suprasolicitarea organismului trimite, de regulă, pacientul către medic.
Care consideraţi că sunt motivele lipsei, în anumite judeţe, a unui medic de medicină sportivă?
Au fost mai mulţi factori care au concurat la acest lucru. Numărul medicilor este mic, dar profesioniștii compensează cumva deficitul actual. În prezent, rezidenţiatul este de patru ani; an de an, avem în jur de zece rezidenţi sub tutelă. Cred că în câţiva ani lucrurile vor fi pe un făgaș normal.
Cum a evoluat această specialitate?
Situaţia medicinei sportive este cumva direct proporţională cu evoluţia specialităţilor conexe. Recuperarea medicală a cunoscut o îmbunătăţire din punctul de vedere al tehnicilor, al aparaturii, al terapiilor. Terapia cu undă de șoc, benzile kinesio etc. sunt instrumente care ne stau la îndemână pentru rezultate cât mai bune, care răspund nevoilor din sport.
Sunteţi autorul primei cărţi dedicate sportivilor cu aplicaţii în rugby.
Așa este. Am realizat un ghid de nutriţie în colaborare cu nutri­ţionistul Nicoleta Tupiţă, care să îi explice sportivului ce trebuie să facă și, totodată, să îi ofere exemple concrete. Ne propunem să lansăm și o a doua ediţie, care să lărgească puţin aria deja abordată.
Aveţi și un blog medical. Cui îi este adresat?
Blogul a fost lansat prin 2009, iar după trei ani a fost nominalizat în cadrul galelor Colegiului Medicilor din România. Este un blog pentru publicul larg în care am încercat să structurez elemente de traumatologie și nutriţie sportivă, noţiuni de prim ajutor. Este o cale de a informa oamenii privind diverse evenimente din lumea medicală.
Cum arată o zi din viaţa dv. profesională?
Zilele mele sunt foarte diferite. Prima parte a zilei este dedicată Federaţiei și colaborărilor în sportul de performanţă. În cadrul Academiei de Rugby, predau cursuri de prim ajutor, nutriţie și managementul accidentării. La amiază, înlocuiesc tricoul cu frunza de stejar cu halatul de medic de clinică. Alteori, particip la manifestări publice. Cred cu toată convingerea că medicul trebuie să fie vocea cetăţenilor. A fi medic nu presupune doar să stai într-o sală să îţi aștepţi pacienţii.
Sunteţi implicat și în activităţi de donare de sânge...
Acum zece ani, auzeam în jurul meu discuţii despre criza de sânge. Am găsit drept explicaţie faptul că mediul în care se dona sânge nu era unul prea prietenos, era multă îmbulzeală în centre. Atunci am luat iniţiativa de a face un centru de donare la sediul Federaţiei de Rugby. Participanţii primesc apă, ceva dulce. De multe ori am avut parteneri care au oferit și mici cadouri. În lunile martie, iunie, septembrie și decembrie, în zilele de vineri, oamenii sunt așteptaţi să facă o faptă bună. Pe site-ul Federaţiei și pe blog sunt mai multe informaţii.
Ce face Alin Popescu când nu este medic?
Îmi place foarte mult să scriu. Am în pregătire două surprize editoriale. De asemenea, îmi place să merg pe jos, toate deplasările dintr-o săptămână însumează undeva la 75 de kilometri. În timpul liber încerc să stau cât mai mult cu familia.