Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  Evenimente  »  Diverse

Idei de proiecte avem, proiecte nu prea

Viața Medicală
Dr. Richard CONSTANTINESCU vineri, 18 aprilie 2014
Uniunea Europeană pune presiuni asupra României pentru a finaliza în perioada 2014–2015 proiectele aflate în curs de implementare. Mai mult de 800 milioane de euro s-au întors la Bruxelles pentru a acoperi corecţiile şi penalităţile. Monitorizarea proiectelor finanţate prin noul exerciţiu bugetar european 2014–2020 va fi mai severă în comparaţie cu perioada precedentă de finanţare. Se doreşte: constituirea unei autorităţi de management unice, un mecanism intermediar pe probleme de sănătate, subordonat Ministerului Sănătăţii, astfel ca evaluarea proiectelor să se facă armonios, mai ales în lipsa unui program operaţional pe sănătate; alcătuirea unui manual de implementare a proiectelor cu finanţare europeană, cu date concrete şi structurate pe etape de implementare a proiectului; realizarea unor ghiduri şi workshopuri în care să fie explicat felul în care se concep şi se evaluează proiectele în diversele programe operaţionale disponibile pentru finanţarea sănătăţii; sporirea numărului profesioniştilor în acest câmp de activitate.
Acestea sunt câteva din subiectele discutate la conferinţa internaţională „Restart 2014: Finanţarea sănătăţii din fonduri europene structurale şi de investiţii“, organizată de revista „Politici de Sănătate“, în parteneriat cu Comisia pentru Sănătate Publică din Senat şi CNAS şi în colaborare cu Societatea Internaţională de Medicină şi Chirurgie Regenerativă. Au fost prezenţi 26 de vorbitori şi peste 200 de invitaţi, reprezentanţi ai instituţiilor europene din Bruxelles, ai autorităţilor de management, ministerelor responsabile de alocarea fondurilor europene pentru sănătate, universităţi, instituţii bancare, manageri de clinici, spitale publice şi private, cabinete medicale cu practică privată, companii farmaceutice, societăţi profesionale şi asociaţii de pacienţi, mass-media. Dintre cei care au luat cuvântul, îi amintim pe: prof. dr. Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu UE; dr. Cristian Buşoi, fost preşedinte CNAS; dr. Ion Luchian, preşedinte al Comisiei pentru sănătate publică din Senatul României; dr. Cristina Vladu, din partea Ministerului Sănătăţii, Maria Jose Peiro, policy officer, DG SANCO, Comisia Europeană; Adina Răţoi, project officer, DG CONNECT, Comisia Europeană; Gabriela Bica, director Unitatea de implementare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, Organismul intermediar pentru cercetare; Petrică Ciupitu Istrate, director Organismul intermediar pentru promovarea societăţii internaţionale; Luiza Radu, şef serviciu planificare, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – AMPOR (Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional); conf. dr. Daniela Mănuc, director general adjunct, Autoritatea de Management POSDRU.
Participanţii s-au arătat interesaţi de mecanismele şi paşii necesari pentru obţinerea finanţărilor necesare dezvoltării. „Bruxeleza“ şi limba bancabilităţii unui proiect au nevoie de profesionişti care să le predea, iar proiectele necesită consultanţi competenţi. „Fondurile pot face diferenţa între spitale“, afirma un manager de unitate medicală privată, însă pentru a le dobândi şi chivernisi este esenţial să se înţeleagă mecanismele funcţionării acestora. Şi faptul că, dincolo de toate discuţiile despre fonduri, investiţii şi proiecte, este vorba de oameni.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.