Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  Evenimente  »  Diverse

Prof. dr. Marius Raica, rectorul UMF Timişoara: „Sunt extrem de nemulţumit de cum este înţeles rezidenţiatul în România“

Viața Medicală
Dan Dumitru MIHALACHE marţi, 17 decembrie 2013

Am fost surprins de francheţea rectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara care, cu ocazia Zilelor UMF „Victor Babeş“, a acceptat să vorbească deschis despre problemele învăţământului medical din România. Cea mai interesantă parte a acestui dialog este propunerea unei forme complet noi de predare a medicinii în România. Dacă acest proiect se va generaliza la un moment dat în toată ţara şi pentru toţi studenţii medicinişti, potenţialul său impact va fi uriaş. Citind această nouă propunere, orice fost student medicinist va zâmbi aprobator. Dar, din păcate, există şi un obstacol destul de serios.

 

   Aţi prezentat, în deschiderea Zilelor Universităţii, un raport privind activitatea acesteia, pe anul care tocmai se încheie. De ce?
   – Consider că este o obligaţie a rectorului să prezinte comunităţii academice ceea ce se întâmplă în universitate şi ceea ce ne propunem cel puţin pentru perioada actuală, extrem de confuză atât în sănătate, cât şi în educaţie. Or, noi aparţinem într-un fel sau altul de cele două ministere şi atunci trebuie nu să ne strecurăm prin meandrele concretului, ca să citez un preşedinte al României, ci să ne propunem nişte ţinte realizabile în perioada actuală. Altfel putem să visăm foarte mult la nişte ţinte ideale, care în veci sunt neatinse.
   Care sunt aceste ţinte?
   – Cu tristeţe o spun că perspectiva pe termen scurt este singura pe care o putem aborda. În primul rând, este necesară crearea unui cadru pentru învăţământul de licenţă de nivel european – o reformă curriculară la nivel studenţesc. Noi suntem amorţiţi undeva în istoria anilor ’70–’80 din punctul de vedere al concepţiei pedagogice pentru formarea medicilor şi farmaciştilor. Transmiterea unidirecţională de date, fără implicarea studenţilor, face discutabilă ideea de cursuri interactive pe care, chiar dacă spunem că le facem, cei mai mulţi nu ştim exact ce înseamnă. O altă ţintă este revitalizarea învăţământului de rezidenţiat. Sunt extrem de nemulţumit de cum este înţeles rezidenţiatul în România. Consecinţa: pleacă rezidenţii, pleacă doctorii specialişti, pleacă cadrele didactice. Au plecat peste 14.000 din toată ţara în ultimii, dacă nu mă înşel, şase ani. Şi aproape că nu există săptămână să nu semnez o cerere de plecare definitivă din ţară. A treia ţintă este reorganizarea departamentului de cercetare ştiinţifică. Cercetarea ştiinţifică, la ora actuală, este percepută în România ca un concurs de scris lucrări, generat evident de criteriile minimale de promovare pe poziţiile de şef de lucrări, conferenţiar, profesor. Asta nu e rău, dar forţează mâna oamenilor să publice oriunde şi orice. Cercetarea ştiinţifică trebuie să meargă dincolo de publicaţii. Ea trebuie să meargă în spectrul aplicabilităţii şi pentru asta este nevoie de cadru legislativ. Pot să fie, de exemplu, 20 de lucrări în reviste cu factor de impact. Foarte bine, dar eu întreb: câte citări au adus acele lucrări şi la ce au fost ele utile? Mie aici mi se pare că nu s-a marşat deloc, la comisia din care cu onor am făcut parte – CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Diplomelor şi Titlurilor Universitare). Avem aproape mai mulţi doctoranzi decât absolvenţi. La numărul de doctorate pe care le avem avizate de CNATDCU, producţia noastra ştiinţifică ar trebui să rivalizeze cel puţin cu producţia Austriei, ceea ce e departe de a fi cazul. Şi, nu în ultimul rând, o altă direcţie majoră este actualizarea dotării clinicilor noastre universitare şi a disciplinelor universităţii cu aparatura adaptată cel puţin mileniului în care trăim sau măcar pe aproape. Multe dintre discipline au rămas mult în urmă.
   Cum priviţi introducerea tezei de abilitare?
   – Este un lucru pe care îl consider benefic; o idee foarte bună. Nu ştiu cine a avut-o, dar teza de abilitare este foarte utilă – îţi dă dreptul de conducere de doctorate. În acest moment însă, după actuala lege a învăţământului, noi, în cadrul Universităţii, puteam face profesori doar două persoane, căci abia alaltăieri (n. red. 20 noiembrie) au fost confirmate la CNATDCU două abilitări dintre cele depuse de colegii mei. Deci am fi putut face profesori abia în ianuarie 2014, la trei ani după adoptarea legii. Situaţia aceasta nu este numai la noi, ci în toate universităţile. Nu cred că îmi puteţi găsi o ţară în lume care impune condiţia doctoratului în momentul în care omul se înscrie pe post de asistent universitar. Am întrebat în Germania, Olanda, Belgia… toţi se uitau cruciş şi nu înţelegeau. Pentru că legea poate fi modificată doar prin votul parlamentului, actualii ministeriabili au găsit soluţia angajărilor pe perioada determinată. Adică poate fi angajat dacă este doctorand, dar asta nu poate dura decât trei ani. Bine, dar cine nu-şi dă doctoratul în trei ani, nici nu e bine să-l iei ca asistent. A mai apărut un fenomen: vrei să-i bagi la doctorat, dar cui îi dai să-i conducă? Profesorii aceia, conducătorii, au început să se pensioneze.Eu, de exemplu, am doctoranzi de la Cluj, de la Târgu Mureş, pentru că acolo nu au conducător de doctorat în domeniul lor. În mod normal, conducătorul de doctorat trebuie să facă parte din universitatea respectivă, dar românul, inventiv ca întotdeauna, a văzut că în lege există o portiţă: acel CSUD – Consiliul Şcolii Universitare de Doctorat – şi atunci m-au făcut membru în CSUD-ul lor şi pot să conduc doctorat. Vi se pare normal? Mie nu. Trecând peste faptul că doctoratul, potrivit legii actuale, este doar cu frecvenţă. Eu pot să vă asigur că la facultăţile şi universităţile de medicină din ţară nimeni nu poate respecta această reglementare. Dacă îi dai doctoratul ca full time job, în momentul acela studentul se gândeşte foarte simplu: sunt rezident în chirurgie sau doctorand full time job? Va alege clar rezidenţiatul. Astea sunt marile probleme cu care se confruntă facultăţile la ora actuală.

 

Studenţii medicinişti învaţă după un sistem învechit

 

   La finalul acestui an finalizaţi un proiect cu finanţare europeană, care a vizat exact reforma curriculară. Ce aţi urmărit şi ce aţi realizat prin această iniţiativă?
   – Proiectul POSDRU care se încheie în decembrie 2013 a fost iniţiat sub coordonarea Universităţii noastre, cu ajutorul Universităţii de Medicină de la Viena şi a Facultăţii de Medicină de la Szeged, în parteneriat cu alte patru universităţi din România. A urmărit testarea posibilităţilor de a face o reformă curriculară în învăţământul universitar medical. Ce înţeleg eu prin asta? De exemplu, la medicină se merge cam aşa: anatomie, fiziologie, histologie şi, în anul trei, se ajunge la clinică. Asta este forma lineară care se practica şi în 1800 toamna. Studenţii noştri, de foarte multe ori, în primii doi ani ne întreabă la ce sunt ei studenţi: „La veterinară, la biologie, la ce suntem studenţi?“ Acesta se numeşte modelul în H, unde ruptura dintre preclinic şi clinic este foarte evidentă. În cadrul proiectului, noi am abordat modelul Z: în anul întâi, preclinicele sunt majoritare, dar se face şi prim ajutor şi abilităţi practice. Deci au deja contact cu bolnavul. Este foarte important acest contact, pentru a-i motiva. Altfel ei nu ştiu de ce învaţă oasele, muşchii etc. Şi le uită rapid. În anul doi deja creşte numărul de discipline clinice în dauna celor preclinice, şi tot aşa. Nici acest model nu reflectă necesităţile studenţilor la ora actuală, pentru că nu-i vorba de necesităţile mele de cadru didactic, ci este vorba de necesităţile lui. Nu este important cum îl înveţi, este important ce ştie. Acum suntem în pregătire destul de avansată cu sistemul modular complet. 
   Ce înţelegeţi prin acest sistem modular complet?
   – Să luăm, de exemplu, cordul. De la dezvoltare embriologică până la transplant şi urmărire. Într-o lună de zile facem cordul, dar numai cordul. Poate să fie ficatul, sau oricare alt organ.
   L-aţi experimentat până acum?
   – Da. Am organizat mai multe module, de ficat, de rinichi, de plămân. Separat. Au durat între şapte şi zece zile. Dar cu un număr limitat de studenţi. Şi nu cu un singur dascal: a fost profesor de anatomie, de histologie, de fiziologie, de morfopatologie, internist, nefrolog, urolog. Pentru fiecare dintre ele a fost un alt profesor. Totul s-a terminat cu o evaluare. Studenţii ne-au întrebat de ce nu facem şi în realitate aşa ceva, adică şi în timpul anului universitar. Asta a fost un pilot cu nu mai mult de 50 de oameni.
   Şi de ce nu vă adaptaţi curricula la acest sistem?
   – Pentru că trebuie prea mulţi dascăli. Noi suntem 700 la 6.000 de studenţi la ora actuală. Dacă am face aşa ceva, un dascăl, să zicem, de fiziologie, ar trebui să fie, de exemplu, la ora 10,15 la ficat, la ora 12,30 la rinichi ş.a.m.d. Nu se poate aşa ceva. Şi atunci continuăm cu aceste module, bazându-ne pe faptul că mai avem parteneri şi în ţară, la Cluj, Iaşi şi Târgu Mureş, care ne vor sta alături. Ne-am propus ca pentru 2015, cel târziu 2016, să introducem deja o serie experimentală, oficială, bazată pe noua curriculă, fără a fi însă obligatorie, pentru că organigrama universităţii este clasică, atât cât ne permite legea şi ARACIS-ul.

 

Am rămas cu un sfert din locuri libere la concursurile de ocupare a posturilor didactice

 

   Cum ar arăta o astfel de curriculă?
   – De exemplu, în primul semestru, la medicină, sunt anatomie, biofizică, informatică şi ce-o mai fi. În proiectul nostru, semestrul I se va numi „corpul uman“, cu un singur examen, care va include noţiuni de anatomie, histologie, fiziologie. Semestrul II – „de la moleculă la celulă“, iar din anul doi încep modulele, aşa cum spuneam mai devreme. Pentru că trebuie să ai o bază pe care să mergi mai departe cu construcţia curriculei. Sper să ne reuşească. Încă sunt sceptic, pentru că merge foarte greu cu posturile şi cu dorinţa oamenilor de a intra în universitate. De exemplu, noi am derulat în ultimul an şi jumătate trei campanii de ocupare a posturilor didactice vacante. La toate am rămas cu cel puţin 20–25% locuri fără candidat, la multe materii. Dacă facem curricula asta modernă nu ne va fi suficient raportul 1 la 7, ne vor trebui 3 la 7. Acum avem peste 300 de posturi vacante.
   Aţi inaugurat un centru de formare şi cercetare interdisciplinară la Facultatea de Farmacie. Ce este acest centru?
   – Este un centru de medicina translaţională realizat tot printr-un program POSDRU. Prin el ne dorim să implicăm mai mult Facultatea de Farmacie în partea de cercetare. La noi, Farmacia este considerată o facultate tânără, cu un colectiv tânăr şi lipsit de experienţa cercetării reale. Şi atunci, prof. dr. Simona Drăgan, prorectorul didactic al Universităţii, a avut ideea să creeze acest centru. Prin translaţional înţeleg, de exemplu, posibilitatea de a extrage diferite substanţe din plante. Posibilitatea de a face o zonă de microproducţie.

 

 

Zilele mediciniştilor timişoreni

 

Când România intra sub conul de umbră al lagărului comunist, în 1945, la Timişoara se înfiinţa Facultatea de Medicină. Documentul fundamental a fost Legea nr. 361 din 4 mai, momentul de intrare efectivă în funcţiune fiind 15 iulie 1945. În primele trei luni s-au ţinut doar cursuri teoretice de anatomie, fiziologie şi chimie în clădirea actualei Case a Studenţilor (fostul liceu „Notre Dame“). Actualul local – fosta Rectorul Universităţii prezintă raportul anual„Bănăţia“, un spital militar evacuat în acest scop încă din toamna anului 1944 – i-a fost atribuit în octombrie 1945.
Astăzi, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara are peste 6.000 de studenţi, din care aproximativ 1.200 de străini din 46 de ţări, cu un corp didactic de aproape 700 de persoane.
Zilele UMF „Victor Babeş“ din Timişoara, aflate la a doua ediţie, au debutat cu o sesiune de mesaje oficiale transmise de invitaţi studenţilor şi corpului didactic. Prof. dr. Marius Raica, rectorul Universităţii, spune că a gândit aceste manifestări „nu ca pe un congres sau o conferinţă, ci ca pe o necesitate, şi  pentru a informa cadrele didactice cu privire la aspectele cu care se confrunta Universitatea. Sunt puţini aceia care studiază site-ul universităţii pentru a consulta situaţia din punct de vedere administrativ, financiar, motiv pentru care am încercat să prezint comunităţii academice ceea ce se întâmplă în Universitate, poate şi din dorinţa ca aceasta, în întregul ei sau măcar cea mai mare parte din ea, să participe la ceea ce ne propunem în perioada actuală“.

 

„Nebunia“ revistelor ISI

 

Cercetarea este foarte importantă pentru cadrele didactice de la Timişoara, precizează prof. dr. Petru Matusz, director al Departamentului de Cercetare şi management al granturilor din cadrul Universităţii. De altfel, spune acesta, cercetarea ştiinţifică este un indicator în promovarea cadrelor didactice – încă de anul trecut există o Hotărâre de Guvern care reglementează promovarea, pentru fiecare poziţie didactică, printr-un necesar minim de activitate ştiinţifică (articole în reviste internaţionale cotate, în reviste naţionale, cărţi, proiecte de cercetare), precum şi prin activitate didactică. Pentru aceasta, spune directorul pe cercetare, „avem în vedere 24 de indicatori de calitate şi, în primul rând, articolele cotate Thomson ISI“.
În lume există peste 5.000 de reviste cotate, în domeniul medicinii. În România sunt puţin peste 50, pentru toate domeniile ştiinţei şi numai câteva în domeniul medical. De aceea „majoritatea articolelor noastre sunt publicate în reviste din străinătate, mai bine cotate decât cele din ţară“, spune profesorul Matusz.
Toată Europa de Est este înnebunită după publicarea în reviste ISI spune şi prof. dr. Doru Anastasiu, decanul Facultăţii de Medicină: „Eu nu sunt de acord ca acesta să fie un criteriu. Da, e bine să te afirmi în lume, dar dacă toate lucrările bune le trimitem afară, să apară în reviste ISI, când va mai ajunge o revistă românească ISI?“ Acesta este şi motivul pentru care, spune acesta, în urmă cu trei zile (n. red. 18 noiembrie) a fost aprobată realizarea unui nou jurnal al UMF „Victor Babeş“ – Research and clinical medicine – care să înlocuiască fosta revistă „Timişoara medicală“ şi prin care „să atragem lucrări bune, astfel încât să o facem revistă ISI“.
„Sperăm ca în doi, maximum trei ani să îndeplinim cele două ţinte pe care ni le-am propus cu noul jurnal: PubMed şi ISI“, precizează şi rectorul Marius Raica.
Membrii UMF Timişoara au publicat în acest an un total de 178 de articole ISI, faţă de 173 anul trecut. O creştere nesemnificativă, spune profesorul Petru Matusz, dar „ne bucurăm că ne menţinem la acest nivel pentru că finanţarea prin granturi de cercetare naţionale a scăzut foarte mult. Dacă în perioada 2006–2008, cea mai bună perioadă din ultimii peste 20 de ani, doar la un singur program – programul Parteneriate – erau cam 80–90 de proiecte aprobate pe ţară, pe domeniul sănătate, la ultima competiţie, în 2012, au fost doar 10–12 proiecte, cu o valoare de două milioane de lei“. În prezent, Universitatea are în derulare 25 de proiecte în condiţiile în care, în trecut, a avut chiar şi peste 100 de proiecte.
În prezent, Universitatea derulează o serie de programe de cercetare atât pentru tinerii cercetători, cât şi pentru cadrele didactice „mature“. Un prim program, prin care Universitatea sprijină tinerii cercetători, este acordarea a 25 de burse doctorale în fiecare an universitar: „În medie sunt cam 70–75 de tineri care se înscriu în fiecare an la doctorat, 25 dintre ei primind, în urma unui proces de selecţie, o bursă doctorală“. Un alt program de cercetare, rezervat tinerilor sub 35 de ani, constă în acordarea a zece burse de câte 5.000 de euro, pentru un an. Acesta se află deja la al doilea an de funcţionare. Selecţia se face pe baza depunerii unui proiect, cu evaluare din cadrul universităţii şi din afara acesteia, iar la finalul celor 12 luni fiecare câştigător va trebui să aibă în pregătire sau publicat unul sau două articole ISI.
Al treilea program – cercetare fundamentală inovativă – desfăşurat pe perioada a doi ani, are o valoare de 30.000 de euro pe proiect şi presupune existenţa unor echipe multidisciplinare din cadrul universităţii.
Al patrulea program îl reprezintă acordarea de salarii de merit pentru toate cadrele didactice care au publicat, într-un an calendaristic, lucrări ISI cu un FI de peste 2, la un scor mediu de influenţă de peste 0,25.

 

Ortopedia în miezul zilelor UMF Timişoara

 

Unul dintre punctele de interes ale manifestărilor dedicate Zilelor UMF Timişoara a fost conferinţa internaţională „Actualităţi în Ortopedie şi Traumatologie“, organizată de ADOrT – Asociaţia pentru Dezvoltarea Ortopediei şi Traumatologiei în Timişoara şi judeţul Timiş. Este o conferinţă anuală, care, potrivit preşedintelui ADOrT, prof. dr. Dan V. Poenaru (prorector al Universităţii), se adresează în principal medicilor rezidenţi şi tinerilor specialişti.
Lucrările prezentate aici au dat naştere la dezbateri pe probleme de actualitate privind endoprotezarea şoldului, tratamentul actual al fracturilor articulare pe fond de osteoporoză, folosirea ligamentului artificial în chirurgia genunchiului, scoliozele, tehnicile moderne de studiu Prof. dr. Alexandr Laka şi dr. Iulian Popa prezintă tehnica LSZal mersului şi al dinamicii organismului, precum şi câteva studii despre chirurgia articulaţiei genunchiului.
La conferinţă au participat şi specialişti străini: prof. dr. Wilhelm Friedl (Germania), prof. dr. Toth Kalman (Ungaria), prof. dr. Alexandr Laka (Rusia).
Cu această ocazie, spune profesorul Dan Poenaru, s-au efectuat şi patru intervenţii chirurgicale pentru scolioze în Clinica Ortopedie-Traumatologie II din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Timişoara, sub coordonarea prof. dr. Alexandr Laka, profesor la Universitatea Rusă a Prieteniei Popoarelor din Moscova.
Prof. dr. Alexandr Laka a prezentat, în cadrul conferinţei de Ortopedie şi Traumatologie, lucrarea cu titlul „Posibilităţi actuale în corecţia chirurgicală a scoliozei“, o metodă originală de corectare a scoliozei prin folosirea unui implant special, care face posibilă intervenţia chiar şi la copiii aflaţi încă în creştere. Este o metodă care se practică şi în România, momentan, doar la Timişoara, la clinica de Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean. Doctorul Iulian Popa – unul dintre discipolii specialistului rus – spune că la clinica din Timişoara, cel mai mic pacient operat prin această metodă a fost un copil de 11 ani, cel mai în vârstă având 62 de ani. Profesorul Laka susţine că a folosit această tehnică la copii chiar mai mici – de şase ani. Cei doi specialişti – profesorul Laka şi doctorul Iulian Popa – susţin că acest implant permite adaptarea, personalizarea pe problema bolnavului şi nu invers.
Implantul se cheamă LSZ, prin abrevierea numelor celor trei specialişti care au contribuit la dezvoltarea sa – Laka, Sampiev (discipol al profesorului Laka) şi Zagorodniy (şeful Catedrei de Ortopedie-Traumatologie a Facultăţii de Medicină din Moscova). Metoda de corecţie a scoliozei cu acest implant poartă numele LSZ sliding system (sistem ajustabil LSZ).
Este o metodă diferită de ceea ce se foloseşte astăzi pe scară largă – fixarea coloanei cu şuruburi pediculare –, spune doctorul Popa, care elimină perioada de aşteptare până la finalizarea procesului de creştere a pacientului pentru a se putea interveni în vederea corecţiei deformaţiilor. De altfel, dacă scolioza este foarte complicată, adică unghiul Cobb este foarte mare, practic nu se mai pot utiliza şuruburile pediculare: „Sistemele LSZ, care s-au dezvoltat şi ele pe mai multe generaţii şi forme (LSZ 1, 2, 3, 4, 5), pot fi soluţia“. Actualmente, tehnica este folosită şi în Germania, Bulgaria sau Polonia.
Implantul este un sistem alunecător, care permite culisarea barelor de corectare a coloanei pe cârlige. Deşi poate fi definitiv – în multe cazuri se întâmplă asta – se consideră că ideal ar fi ca în final să fie înlocuit cu un sistem clasic stabil de fixare, mai scurt. Mai mult, dr. Iulian Popa spune că această metodă poate fi combinată cu metodele tradiţionale pentru că „în scolioză nimic nu e perfect. Controversa este uriaşă, dar noi putem alege varianta optimă pentru pacientul nostru“.
Durata intervenţiei, cu această tehnică, este mult scăzută (două ore, faţă de 6–10 ore în cazul celor tradiţionale), traumatismul asupra ţesuturilor şi pierderea de sânge sunt minime (100–300 de mililitri faţă de un litru la celelalte). În plus, pacientul nu va mai fi nevoit să poarte corset după operaţie: „Imediat după operaţie îi este permis să facă mişcări – să se întoarcă, să se învârtă în pat –, iar în a treia zi poate să meargă pe picioare“, explică prof. dr. Alexandr Laka.  Cu toate acestea, ar fi loc de mai bine. În principal, trebuie aduse îmbunătăţiri materialelor din care este confecţionat implantul: „Trebuie găsite soluţii pentru eliminarea uzurii acestuia şi a eliberării de ioni de metal în ţesuturi, eventual prin învelirea lui cu materiale speciale“, explică profesorul. Tendinţa actuală este de subţiere a implantului, dar cu o creştere a rezistenţei astfel încât să protejeze la maximum ţesuturile moi.
Deja variantele noi sunt în studiu clinic, spune specialistul rus. În Germania se fac studiile tehnice, iar în Rusia şi Turcia studiile clinice. Apoi urmează etapa înregistrării în zona UE: „Deja primele operaţii au fost realizate şi au fost de succes“.

 

Doctor honoris causa al UMF Timişoara

Prof. dr. Alexandr Laka şi rectorul Marius Raica 

La finalul conferinţei, profesorului Alexandr Andreevici Laka i-a fost decernat titlul de doctor honoris causa al UMF „Victor Babeş“, la propunerea profesorului Dan Poenaru.
Potrivit laudatio-ului rostit de prof. dr. Andrei Motoc, distincţia încununează o activitate de peste 40 de ani în domeniul Ortopediei şi Traumatologiei, dar şi o colaborare de mai mulţi ani cu clinica de Ortopedie din Timişoara.
Profesorul Laka are peste 3.500 de interventii de corecţie pe deformări scoliotice, dintr-un total de peste 10.000 de intervenţii în care a cuprins tot spectrul Ortopediei şi Traumatologiei, inclusiv patologia pediatrică. A obţinut mai multe premii la nivel internaţional pentru dezvoltarea tehnicii şi a instrumentarului originale pentru tratarea scoliozei. Are nouă certificate de drepturi de autor pentru invenţii, unul dintre aceste patente fiind certificat european.

 

Şah şi medicina veche

 

Manifestările, la care au participat peste 40 de invitaţi din afara Universităţii, au inclus şi un turneu de şah, despre care profesorul Dan Poenaru spune că există o tradiţie în Universitate: „Înainte de 1990, Clubul sportiv «Medicina» Timişoara era principalul furnizor al echipei feminine de şah a României“. Aici au jucat chiar şi doi campioni mondiali – Anatoli Karpov şi Nona Gaprindashvili. Echipa feminină de şah de la „Medicina Timişoara“ s-a clasat pe locul secund în Superliga 2013. „Tot acest club a dat, de curând, şi ocupantul locului trei pe Europa la categoria de vârstă de zece ani, precum şi campioana europeană de juniori la şah rapid“, mai spune prof. dr. Dan Poenaru.
Cu ocazia Zilelor Universităţii a fost organizată şi o expoziţie de carte veche medicală, în limbile germană, italiană, latină. „De-a lungul timpului, unii dintre dascălii acestei Universităţi au avut şi pasiunea de a colecţiona cărţi. Anul trecut am rugat trei dintre colegii noştri să-şi aducă exponate proprii, cu care sunt convins că am putea face o expoziţie permanentă, de mare anvergură care, pentru cei interesaţi de istoria medicinii, s-ar putea să fie de folos“, subliniază rectorul Marius Raica. Anul trecut expoziţia a cuprins cărţi din secolele 16–17, iar în acest an, cea mai veche este o carte austriacă datată aproximativ în secolul 19.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.