Dificultăţile
specifice de învăţare, incluse, conform DSM-5, în supraclasa tulburărilor cu
substrat biologic, reprezintă o tulburare cu caracter pervaziv, asociindu-se
atât cu vârsta copilăriei, cât şi cu vârsta adultă. Această tulburare
constituie un aspect important al preocupărilor psihopedagogiei speciale. Dr.
Carolina Bodea Haţegan de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei,
Universitatea „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca, a susţinut o prezentare în cadrul Atelierului de Filosofie şi Antropologie
Medicală, ce a vizat dificultăţile de învăţare la adult din perspectivă
psiholingvistică.
În
cadrul prezentării sale, dr. Carolina Bodea a evidenţiat dificultăţile de
identificare a aspectelor neurologice implicate în acest tip de tulburări. În
ceea ce priveşte factorii generatori ai dificultăţilor de învăţare, se observă
existenţa unor cauze multifuncţionale, îngemănate, greu de identificat, între
care intră atât o componentă genetică şi ereditară, cât şi una de mediu, însoţite
de afectări la nivelul structurilor cerebrale şi de dificultăţi în ceea ce
priveşte procesarea informaţiei în mod fluent şi corect.
Scopul
psiholingvisticii, domeniu mai puţin abordat în ţara noastră, este acela de a
studia limbajul din mai multe perspective, ţinându-se cont inclusiv de
aspectele de natură biologică implicate în apariţia şi manifestarea dificultăţilor
de învăţare. Principalele domenii cu care intră în relaţie psiholingvistica
sunt lingvistica şi sociolingvistica. În ceea ce priveşte aspectele care ţin de
lingvistică, psiholingvistica abordează componentele esenţiale ale acesteia:
fonologia, morfologia, lexicologia, sintaxa şi pragmatica.
Prima componentă majoră a psiholingvisticii
este legată de modalităţile de achiziţionare a limbajului la persoanele care
prezintă tulburări la acest nivel, precum şi de felul în care poate fi afectată
această achiziţie. Este necesară identificarea caracteristicilor persoanei cu
dificultăţi de învăţare, caracteristici legate de felul în care individul
afectat este restructurat diferit pe multiple planuri ale dezvoltării sale. Cea
de-a doua componentă a psiholingvisticii abordează procesarea limbajului, ţinându-se
cont de faptul că dificultăţile de învăţare se regăsesc pe toate cele cinci
niveluri care compun perspectiva structural-componenţială şi sistemică a
limbajului: fonologia, morfologia, lexicologia, sintaxa şi pragmatica. Ultima
componentă majoră a psiholingvisticii priveşte bazele neurologice ale funcţionării
limbajului.
În
continuarea prezentării sale, dr. Carolina Bodea Haţegan a detaliat criteriile
utilizate în diagnosticarea dificultăţilor de învăţare. Din acest punct de
vedere, un prim criteriu este legat de faptul că tulburarea respectivă trebuie
să se manifeste timp de cel puţin şase luni, în ciuda faptului că se asigură o
intervenţie de specialitate. Cel de-al doilea criteriu are în vedere impactul
pe care dificultăţile de învăţare le pot avea atât asupra performanţelor şcolare,
cât şi asupra asumării rolurilor sociale în viaţa cotidiană. Al treilea
criteriu urmăreşte caracterul pervaziv al tulburării cu care se confruntă
persoana, întrucât aceste dificultăţi, observabile încă din fragedă copilărie
(în special în clasele primare), se manifestă de-a lungul întregii vieţi.
Ultimul criteriu de diagnostic este legat de natura dificultăţilor de învăţare.
Forma de dificultate de învăţare cel mai frecvent întâlnită în cadrul populaţiei
este dislexia, definită ca un impediment în achiziţia cititului şi a altor
activităţi relaţionate cu dezvoltarea limbajului, ce interferează cu alte
tulburări, precum disgrafia şi discalculia.
Ultima parte a prezentării a vizat evaluarea
psiholingvistică integrată, aspect extrem de important în ceea ce priveşte
dificultăţile de învăţare la adult.
