Transplantul insulelor lui Langerhans, un tratament mult aşteptat de pacienţii din Franţa care suferă de diabet de tip 1, schimbă viaţa beneficiarilor.
Tratamentul a fost recent autorizat de autorităţile sanitare franceze, după ani de cercetare. Constă în implantarea, în ficat, a insulelor lui Langerhans, celulele pancreatice responsabile de secreţia de insulină, prelevate de la un donator non-diabetic aflat în moarte cerebrală, informează AFP și Agerpres.
Pacienților li se prescrie, pe viață, o medicație care previne respingerea transplantului. Chiar și așa, beneficiarii sunt mulțumiți, fiindcă scapă de teama permanentă a comei hipoglicemice. Ei reușesc să-și regleze glicemia fără a mai fi nevoiți să-și injecteze, zi de zi, insulină. Acest lucru e considerat revoluționar în cazul suferinzilor de diabet de tip 1 care care nu au, altfel, nicio alternativă terapeutică, notează RFI.
Primele studii clinice pentru acest tratament s-au desfăşurat în 1999 în Canada şi apoi în Europa şi au continuat preț de două decenii. În 2020, în Franţa, instituția La Haute Autorité de Santé (HAS) a dat undă verde acestei practici pentru anumiți pacienţi cu „instabilitate cronică”.
Centrul spitalicesc regional din Lille a devenit, în decembrie 2021, prima instituţie care a realizat un astfel de transplant în cadrul tratamentului de rutină, înainte ca exemplul său să fie urmat de centrul din Strasbourg.
Pentru pacienţi, este un foarte important pas înainte.
Iar pentru noi, medicii, este punctul culminant al cercetării clinice multidisciplinare de nivel foarte înalt, o recunoaştere foarte puternică”, a declarat Laurence Kessler, diabetolog la spitalul din Strasbourg şi membru al Societăţii francofone de diabet.
Laurence Kessler a precizat că această terapie este indicată pentru câteva sute de pacienţi – o mică parte dintre cei 370.000 de suferinzi de diabet 1, înregistrați de Federaţia franceză de diabet.
Este un număr mic, dar e un lucru fundamental, fiindcă sunt pacienţi pentru care nu avem alternativă terapeutică”, a precizat diabetologul.
Lucrurile sunt abia la început, a adăugat Laurence Kessler.
Acest tratament poate fi indicat şi altor pacienţi în caz de eşec al tratamentului, de boală a pancreasului sau de mucoviscidoză”, a spus ea.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe