Organizarea
şi efectuarea gărzilor în spitale. Prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.
1.067 din 23 octombrie 2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 734 din 31
octombrie 2012, cu intrare în vigoare de la data publicării, a fost modificat şi
completat Regulamentul privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor
în unităţile publice din sectorul sanitar, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii
nr. 870/2004.
Se
reglementează programul de şapte ore zilnic şi pentru medicii şefi de secţie,
laborator sau serviciu medical şi se pune un accent mai mare pe consultaţiile
interdisciplinare pentru pacienţii internaţi în unitate, consultaţii care
se acordă la recomandarea medicului curant, aprobată de medicul şef de secţie,
medicul coordonator al compartimentului medical sau, după caz, a directorului
medical, aceştia din urmă având obligaţia de a coordona şi de a controla
acordarea cu prioritate a acestui tip de consultaţii.
De
asemenea, se explicitează mai bine programul medicilor încadraţi în structurile
de primire urgenţe (UPU-SMURD, UPU sau CPU), în sensul că îşi desfăşoară
activitatea în două ture, în sistem de 12 ore cu 24 de ore libere, iar, dacă
numărul medicilor încadraţi în aceste structuri este insuficient, activitatea
zilnică se desfăşoară în două ture de câte şapte ore. Totodată, în aceste
structuri cu personal insuficient, liniile de gardă au o durată de minimum zece
ore în zilele lucrătoare şi în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale şi
de maximum 24 de ore în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale.
Medicul şef al structurii de primire urgenţe propune durata efectivă a
liniilor de gardă, directorul medical avizează, iar managerul unităţii aprobă,
cu avizul Ministerului Sănătăţii. Medicul şef al structurii de primire urgenţe
are obligaţia de a comunica la Ministerul Sănătăţii (Compartimentul medicină
de urgenţă) atât modul de organizare a programului zilnic, cât şi modul de
organizare a gărzilor şi durata acestora.
A
fost introdusă, prin acest act normativ, obligativitatea expresă a avizului
Ministerului Sănătăţii pentru integrarea clinică, prin cumul de funcţii cu jumătate
de normă, a medicilor şi farmaciştilor în unităţi publice din sectorul sanitar,
aceasta fiind realizată de către conducerea fiecărei unităţi sanitare cu
personalitate juridică, în limita posturilor normate şi a necesarului de
servicii medicale şi universitare.
Prin
acest act normativ se mai stabileşte în mod expres că nu se organizează gardă
la domiciliu în specialităţile clinice şi paraclinice în care este organizată
linie de gardă continuă, iar refuzul medicilor de a respecta programul de
lucru, de a acorda consultaţii interdisciplinare şi de a respecta graficele de
gărzi întocmite lunar de conducerea secţiilor, laboratoarelor şi a
compartimentelor şi aprobate de conducerea unităţii sanitare constituie abatere
disciplinară.
Reorganizarea unor spitale. În Monitorul Oficial
nr. 735 din 31 octombrie 2012, au fost publicate ordinele ministrului sănătăţii
nr. 1.071 şi nr. 1.072 din 24 octombrie 2012, primul privind reorganizarea unei
structuri fără personalitate juridică din structura Spitalului Clinic Judeţean
de Urgenţă „Sf. Spiridon“ Iaşi, celălalt pentru reorganizarea structurii
Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
Astfel,
Centrul de gastroenterologie şi hepatologie, structură fără personalitate
juridică, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon“ Iaşi,
se transformă în Institutul de gastroenterologie şi hepatologie, structură fără
personalitate juridică, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf.
Spiridon“ Iaşi, condus de către un medic şef de secţie. Institutul coordonează
programele de sănătate specifice bolilor gastrice şi hepatice, prin medicii
specialişti din structura proprie.
Centrul
pentru boli cardiovasculare şi transplant, structură fără personalitate juridică,
din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, se transformă în
Institutul pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant, structură fără
personalitate juridică, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu
Mureş, condus de un medic şef de secţie. Institutul coordonează programele de sănătate
specifice bolilor cardiovasculare şi de transplant cardiac, prin medicii
specialişti din structura proprie.