Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Internaționale

Noi rezultate pozitive pentru medicamentul anti-COVID dezvoltat de AstraZeneca

Viața Medicală
Dorina Novac joi, 9 iunie 2022, ora 09:26

Gigantul farmaceutic anglo-suedez AstraZeneca a publicat noi date pozitive obţinute în urma unui studiu clinic de fază 3, care a vizat testarea medicamentului său anti-COVID –Evusheld.

Aceste rezultate, publicate în revista The Lancet Respiratory Medicine, arată că Evusheld aduce o protecţie statistică notabilă împotriva evoluţiei spre o formă severă de COVID-19 sau spre deces în comparaţie cu utilizarea unui placebo, a anunţat compania AstraZeneca într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.

Astrazeneca VM

„Studiul arată beneficiul oferit de tratamentul în ambulatoriu cu Evusheld împotriva cazurilor de COVID-19 uşoare până la moderate”, au transmis reprezentanţii producătorului farmaceutic anglo-suedez.

În acest studiu clinic intitulat TACKLE, 90% dintre participanţi prezentau un risc de progresie a bolii COVID-19 spre o formă severă din cauza unor comorbidităţi sau a vârstei lor, precizează acelaşi comunicat.

Studiul a fost realizat în 95 de clinici din Statele Unite, America Latină, Europa şi Japonia pe un eşantion de 903 participanţi.

„În pofida succesului vaccinurilor anti-COVID-19, mulţi oameni, în special persoane vârstnice sau care suferă de comorbidităţi sau care sunt imunodeprimate, riscă încă să facă forme grave de COVID-19”, a declarat Hugh Montgomery, profesor de tehnici de terapie intensivă la University College London şi totodată unul dintre coordonatorii studiului.

Profesorul britanic a subliniat că alte opţiuni sunt necesare pentru a împiedica progresia bolii şi pentru a reduce presiunea pe sistemele de sănătate, mai ales odată cu apariţia noilor variante.

„Continuăm să discutăm rezultatele furnizate de TACKLE cu autorităţile de reglementare”, a declarat Mene Pangalos, vicepreşedintele executiv al departamentului de cercetări biofarmacologice din cadrul companiei AstraZeneca.

Evusheld beneficiază de o autorizaţie de comercializare în Uniunea Europeană şi de o autorizaţie condiţionată în Marea Britanie pentru tratamentele de prevenţie.

Acest medicament, ce are la bază doi anticorpi monoclonali, este de asemenea autorizat pentru anumite cazuri bine definite în Statele Unite, iar cereri de autorizare pentru utilizarea sa în prevenţia sau în tratarea COVID-19 sunt analizate în această perioadă în mai multe ţări.

Etichete: astrazeneca forme grave de COVID-19 Evusheld medicament anti-covid

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 199 de lei
  • Digital – 149 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC