Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Internaționale

OMS îndeamnă călătorii să poarte măşti din cauza noii subvariante COVID

Viața Medicală
Dorina Novac joi, 12 ianuarie 2023, ora 14:20

În Europa, subvarianta XBB.1.5 a fost detectată la un număr restrâns însă în creştere de persoane, au declarat marţi seara, într-un briefing de presă, reprezentaţi ai OMS.

Ţările ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a recomanda pasagerilor purtarea măştii de protecţie în timpul zborurilor pe distanţe lungi, în contextul răspândirii rapide a celei mai recente subvariante de Omicron în Statele Unite, au declarat reprezentanţii OMS, scrie Agerpres.

subvarianta covid

„Pasagerii ar trebui sfătuiţi să poarte măşti în situaţii cu risc ridicat, precum zborurile pe distanţe lungi. Aceasta ar trebui să fie o recomandare emisă pasagerilor care sosesc din orice loc în care există transmitere pe scară largă a COVID-19”, a declarat Catherine Smallwood, coordonatoarea departamentului pentru situaţii de urgenţă din cadrul OMS Europa.

Citește și: Subvarianta XBB.1.5 ar putea fi dominantă în Europa în câteva săptămâni

XBB.1.5 – cea mai transmisibilă subvariantă Omicron detectată până în prezent – era prezentă în 27,6% dintre cazurile de COVID-19 din Statele Unite din săptămâna încheiată la 7 ianuarie, conform oficialilor din domeniul sanitar.

Nu se cunoaşte cu certitudine dacă XBB.1.5 va provoca propriul val de infecţii la nivel mondial. Vaccinurile actuale continuă să protejeze împotriva riscului de simptome severe, spitalizare şi deces, potrivit experţilor.

„Ţările trebuie să analizeze baza de dovezi pentru testarea înainte de plecare, iar dacă se ia în considerare o acţiune, măsurile în ceea ce priveşte călătoriile ar trebui puse în aplicare într-un mod nediscriminatoriu”, a spus Smallwood.

Potrivit ei, acest lucru nu înseamnă că agenţia recomandă testarea pentru pasagerii din Statele Unite în această etapă.

Printre măsurile care ar putea fi luate se numără supravegherea genomică şi vizarea pasagerilor din alte ţări, atât timp cât acest lucru nu deviază resursele de la sistemele de supraveghere interne.

Alte măsuri includ monitorizarea apelor reziduale din zona punctelor de intrare, precum aeroporturi.

Etichete: XBB.1.5 subvarianta omicron masti de protectie

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 199 de lei
  • Digital – 149 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC