A obţinut specializarea în endocrinologie în
1993. A ales să rămână la Slatina, la spitalul în care îşi făcuse pregătirea.
De-atunci, dr. Claudia Triţă a fost,
mai tot timpul, singurul endocrinolog din judeţul Olt. În ultimii ani, câteva
clinici particulare au încercat să furnizeze şi servicii de endocrinologie,
aducând specialişti din Craiova, dar medicii veneau rar şi, în cele mai multe
cazuri, iniţiativa s-a încheiat la fel de repede cum a început. Aproape două
decenii, medicul oltean a făcut naveta zi de zi, câte 50 de kilometri, de la
Craiova. De trei ani însă, s-a mutat la Slatina.
Pacienţi care vin de curiozitate
– Multă
vreme aţi fost singurul endocrinolog din Olt. Nu este endocrinologia suficient
de cerută?
– Ba da, este o specialitate solicitată. Eu
de-abia fac faţă numărului mare de solicitări, mulţi pacienţi sunt nemulţumiţi
când află că trebuie să îşi facă programare. La începuturile carierei, dădeam şi
câte şaptezeci de consultaţii pe zi. Nu erau atâtea formulare de completat, era
mult mai simplă procedura. Acum văd maximum 16 pacienţi pe zi în policlinică şi-apoi
mă ocup de pacienţii internaţi. Deşi sunt mult mai puţini, pacienţii sunt mult
mai nemulţumiţi ca înainte; se aşteaptă ca atunci când s-au hotărât ei să vină
la medic, să se rezolve totul pe loc. În plus, înainte, când nu se făceau dozări
hormonale, pacientul avea încredere în medic. Acum, chiar dacă îi spun
pacientului: „Nu ai nicio problemă“, el zice: „Vreau să mă conving“ şi solicită
investigaţii de care nu are nevoie. Am foarte mulţi pacienţi care vin de
curiozitate, care spun: „Nu mă supără nimic, dar vreau să văd dacă am glandă“.
– Cu
cât timp înainte trebuie făcută programarea şi ce alternative au pacienţii
care nu doresc să aştepte?
– Pot merge la Craiova, Piteşti sau Bucureşti.
Oriunde ar merge, însă, este necesară programarea prealabilă. La mine, cu o
lună înainte. Mai există varianta să aştepte la cabinet, pentru că în cursul
unei zile se întâmplă să nu vină chiar toţi cei programaţi.
Mai
mult pentru birocraţie
– Suntem
în plin proces de informatizare a sistemului de sănătate. Ce înseamnă pentru
activitatea dumneavoastră?
– Eram familiarizată deja cu utilizarea
calculatorului, mi s-a părut foarte util. Ce nu înţeleg eu este de ce
înregistrarea pe calculator nu substituie, ci dublează înregistrarea clasică.
Acum trebuie introdus pacientul în calculator, trecut în registru, apoi completate
toate formularele pentru ecografie, radiografie, analize. Dacă îi dau reţetă,
trebuie să îi dau şi o notiţă cu explicaţii şi scrisoare medicală pentru
medicul de familie. M-am transformat în scrib. Toate astea n-au legătură cu
partea medicală, dar mănâncă foarte mult timp, poate chiar mai mult decât
consultaţia însăşi. Din cincisprezece minute cât se alocă pacientului, cel puţin
şapte sunt de birocraţie.
Pacienţii
fug de internare
– Sunt multe internări?
– Am doar cinci paturi şi nu aşa multe
internări. Pacienţii nu sunt dornici să se interneze, pentru că nu pot face
analize specifice, iar farmacia spitalului nu are tratamentul specific.
Necesarul de medicamente a fost considerat prea mic ca să merite demarată
procedura de achiziţie. Au considerat că e o cantitate neînsemnată ca să se
complice cu ea. Apoi, nu se fac dozări hormonale. Se pot face investigaţii
imagistice, dar pentru laborator, pacientul trebuie să meargă la privat.
– Se
pot face la Slatina toate investigaţiile pe care le recomandaţi?
– Analizele da. Mai trebuie însă să-i trimit
la Craiova şi la Bucureşti pe cei care necesită anumite teste în dinamică, ce
se pot face numai în spital. Pentru o evaluare mai sofisticată, îi trimit la
Bucureşti sau la Craiova. Dar nici la Craiova nu se face mai mult decât la
Slatina, nu au posibilităţi pentru dozări hormonale în spital. Aşa că am o
colaborare foarte bună cu Institutul Parhon. Spre exemplu, pentru pacienţii
care necesită intervenţie chirurgicală, îi trimit la ţintă, direct la medicii
cu care colaborez.
– Endocrinologia
pediatrică tot dumneavoastră o asiguraţi?
– Da, în limita competenţelor. Cazurile care
necesită teste dinamice sau investigaţii suplimentare le trimit tot la Parhon,
la secţia de endopediatrie. Depinde şi de protocoale, desigur. De exemplu, în
protocolul de investigaţie a nanismului, înainte nu era obligatoriu să trimiţi
pacientul, îl rezolvam la Slatina; acum, se investighează în anumite centre
universitare. Ca un copil să primească tratament cu hormoni de creştere,
trebuie să îl trimit acolo. În total, cam 1–2% din toate cazurile trebuie
trimise în alt oraş, fie ei copii ori adulţi.
– De
ce aţi ales să lucraţi la Slatina?
– Pentru că mi-a plăcut specialitatea. La
Craiova erau libere posturi pe specialităţi care nu mă atrăgeau. M-am gândit că
mai poţi schimba postul, dar specialitatea mai greu.
– Care
au fost avantajele şi dezavantajele acestei decizii?
– Partea cea mai bună a fost că am venit să
lucrez într-un oraş care, de mulţi ani, nu avea endocrinolog. Şi chiar avea nevoie.
Am simţit că fac cu adevărat ceva pentru pacienţi. Un alt lucru bun a fost că
nu prea am avut şefi, în afară de directorul spitalului. Pe de altă parte,
singură fiind, volumul de muncă era uriaş. Noroc că eram mai tânără şi puteam să
fac faţă. Acum nu cred că aş mai putea.
.jpg)
