Erorile
conducătorilor sistemului de sănătate, liniile greşite pe care le-au trasat
guvernanţii sistemului (şi nu numai din sistem), reprezintă adevăratul
malpraxis din sistemul de sănătate. Acesta este malpraxisul la nivel înalt sau
malpraxisul malign. Pentru a fi concreţi, am stabilit şi criteriile de
diagnostic:
Criteriul
1: Managementul financiar obscur. Fondurile recoltate în sistemul de sănătate
sunt utilizate într-o manieră greu de desluşit, iar sănătatea primeşte un
procent arbitrar din marele buget de stat, deşi aduce beneficii mari ţării.
Banii nu sunt distribuiţi corect după un proiect coerent, sunt cheltuiţi pe
programe sau acţiuni inutile, risipiţi sau, şi mai grav, banii dispar. S-au cumpărat vaccinuri care nu au fost
folosite. Cheltuim în mod repetat pentru aceleaşi analize. Pacientul îşi face
analize în teritoriu, apoi le repetă în spital pentru că cele din teritoriu nu
sunt competitive. S-a cumpărat aparatură de înaltă performanţă fără contracte
de service, astfel că aparatele au rămas în lăzi depăşind termenele de garanţie.
Pe aceste lăzi ar trebui să scrie „aici sunt banii dumneavoastră“.
Criteriul
2: Versatilitatea conducerii. Miniştrii sănătăţii şi echipele lor se schimbă
foarte des. Fiecare propune o reformă care în final nu are rezultate. În „Viaţa
medicală“ am găsit un titlu relevant pentru felul în care se aleg miniştrii:
„Reformă caut ministru, aştept provincia“. Marea atracţie a conducerii
sistemului ţine de felul în care se fac achiziţii, de cum se iau comisioane şi
de alte afaceri profitabile care se pot face în sistemul de sănătate. Cine
conduce trăsura o duce unde vrea. Dacă un ministru greşeşte, poate zâmbi la
televizor, poate spune că s-a răzgândit, îşi poate da demisia plecând la un alt
minister, însă nu păţeşte nimic pentru malpraxisul pe care l-a făcut. Este
evident că schimbarea miniştrilor nu a avut efecte benefice, a fost doar un
rulaj de echipă, prea puţini au lăsat ceva în urmă pentru populaţie. Aduc laude
ministrului Gabor Hajdu, care a coordonat un amplu proiect de dotare a unităţilor
sanitare. 282 milioane de dolari au fost direcţionate în tehnologie şi logistică.
Astăzi, vedem un început de curăţenie: manageri corupţi, care au făcut achiziţii
pe preţuri greu de închipuit şi au adus spitalele în stare de stop
cardiorespirator, sunt înlocuiţi. Felicitări! Vă rog, curăţaţi şi alte spitale
de manageri incompetenţi! Nu o faceţi doar ca exerciţiu de imagine.
Criteriul
3: Instabilitatea structurii. În sistemul nostru de sănătate auzi frecvent că
apar şi dispar spitale. Cu câţiva ani în urmă se trâmbiţa renovarea
arhitecturii sistemului, dar se opera pe cord deschis fără anestezie. Fără
studii prealabile se desfiinţau spitale. Au fost închise unităţi spitaliceşti
recent modernizate. Salariaţii şi pacienţii au fost scoşi în stradă, aparatura
s-a degradat şi, din nou, nimeni nu a răspuns pentru acest malpraxis de cel mai
înalt nivel. Comasarea spitalelor a fost o struţocămilă care a stupefiat
echipele medicale de specialităţi diferite ce ar fi trebuit să se unească.
A apărut
recent ideea de a se reinventa policlinicile. După desfiinţarea sau lăsarea în
paragină, ne-am dat seama că există prea mulţi pacienţi pe coridoarele
spitalelor, prea multe urgenţe. Şi o luăm de la capăt.
Cu
regionalizarea sănătăţii s-au consumat alte energii şi, desigur, bani.
Rezultatele acestui proiect nu pot fi evaluate anticipativ, aşa cum s-a întâmplat
cu alte proiecte. Au fost discuţii despre spitale interregionale, s-au consumat
bani pe studii de fezabilitate, s-a spus că ar trebui să existe patru-cinci
astfel de spitale care să acopere patologia multidisciplinară pentru mai multe
judeţe. Ca şi în alte reforme, hemoragia financiară a afectat sistemul.
Promotorii ideilor geniale fără finalitate ar trebui să fie acuzaţi pentru
malpraxis.
Criteriul 4: Gangrenarea intenţionată a
industriei farmaceutice. Lista de medicamente compensate are o valoare deosebită
pentru sănătatea populaţiei. Un medic a fost împuşcat pentru că nu a dat
compensatele pe care le voia pacientul şi nu le avea disponibile, alţii au fost
bătuţi, scuipaţi, înjuraţi. După multiple scandaluri, s-a ajuns la o listă cu
medicamente compensate, dar apoi s-a descoperit că lista are nişte lacune.
Joaca cu medicamente a contrazis toate normele. Milioane de euro sunt plimbaţi
prin contracte, însă un lucru trebuie să rămână constant: ministrul are
responsabilitatea directă de a gestiona medicamentele compensate şi de a
orienta banii şi medicamentele acolo unde trebuie.
Criteriul 5: Parazitarea/căpuşarea
spitalelor. Spitalele suferă de mai multe tipuri de parazitoze: una farmaceutică
(farmaciile abundă în preajma spitalului pentru că ştiu că pacienţii îşi vor
cumpăra medicaţia de la ele), parazitoza de tip catering (spitalul este obligat
să aducă mâncare pentru bolnavi din exterior, apelând la firmele de catering cu
culoare politică), parazitoza tip „security“ (spitalul trebuie să fie păzit de
o firmă de protecţie bine plătită), parazitoza tip „cleaning“ (spitalul este
obligat să fie curăţat, igienizat de firma cumnatului sau cumnatei cuiva din
conducere). Conform legii, spitalul trebuie să asigure medicaţia completă şi
toate materialele pentru pacienţi. Printr-o măiestrie de sistem, s-a ajuns la
situaţia în care pacientul iese pe poarta spitalului pentru a-şi cumpăra
medicamente, branule, catetere, perfuzoare, ser fiziologic, de la farmacia de
vizavi, iar acest lucru nu deranjează pe nimeni.
Criteriul 6: Manageriatul spitalicesc pe bază
de carnet de partid. Conducerile spitalelor au în vârf manageri, care
„manageriază“ foarte bine ceea ce trebuie să „managerieze“. Au fost daţi la o
parte medicii, pentru că ei nu ştiau să managerieze cheltuielile spitalului în
direcţiile dorite de alţii. S-au perindat pe la conducerea spitalelor tot felul
de indivizi cu profesii foarte diferite care nu au nicio legătură cu sistemul
de sănătate (au fost propuşi să conducă spitale oameni care nu au legătură cu
profesia medicală sau cu serviciile de sănătate). Creierul unităţilor medicale
a fost înlocuit cu un alt organ. Dacă un medic ar înlocui creierul cu
intestinul gros, ar intra în istorie. Însă, dacă acest lucru deja s-a făcut la
cele mai înalte niveluri în sistem, asta nu a deranjat prea mult.
Criteriul 7: Stimularea informală a
medicului. În sistemul de sănătate nu ai voie să condiţionezi actul medical cerând
ceva pacientului, dar ai voie să primeşti ceva dacă pacientul este darnic. Plăţile
băneşti au fost numite plăţi informale. Este un fel de sponsorizare personală
pe care pacientul o acordă nesilit de nimeni bietului chirurg pentru a-l ajuta
să nu renunţe la profesie, pentru a-l ajuta să supravieţuiască. Plata informală
nu este agreată de medici. Toţi doresc o plată oficială corespunzătoare valorii
activităţii şi rezultatelor. Răspunsul a fost negativ: „Nu vă putem plăti la
valoarea voastră, descurcaţi-vă!“. O mână spală pe alta, o ruşine spală o altă
ruşine. Acest fenomen este cunoscut, tolerat şi încurajat şi nu constituie un
malpraxis individual, este „malpraxis de sistem“.
Criteriul 8: Inadvertenţele pachetului de
servicii. Foarte disputat este pachetul de bază care cuprinde lista serviciilor
medicale esenţiale. De obicei, acesta este elaborat pe genunchi, înainte de sărbători,
pentru a nu se observa multiplele inadvertenţe.
Criteriul 9: Funcţionarea spitalelor fără
acreditare. 40% din spitale nu au acreditare. Ele funcţionează în continuare. E
bine să funcţioneze aşa? Cine e de vină pentru întârzierea acreditării? Un
spital fără acreditare nu poate funcţiona. Este contrar legilor europene.
Criteriul 10: Timpul de aşteptare. La noi se
fac liste de aşteptare. Românul vine la medic în ultima fază, când constituie
un caz grav. În ceasul al doisprezecelea nu îi mai poţi pune să aştepte. Lista
de aşteptare trebuie elaborată de un medic foarte bine pregătit. Unii mor înainte
de a ajunge la medic. Povestea domnului Lăzărescu este valabilă în fiecare zi.
Malpraxisul malign, de nivel înalt, din
sistemul de sănătate este acoperit superficial cu bandaje colorate şi continuă
să îşi dezvolte rădăcinile, metastazând întregul sistem. În acest organism
metastatic, medicul continuă să lupte disperat între două lumi dramatice: lumea
patologiei pacientului şi lumea patologiei sistemului sanitar. Două lumi cenuşii,
în care trebuie să supravieţuiască dacă nu doreşte să îşi schimbe meseria. Iar
dacă va dori să şi-o schimbe, cu siguranţă se vor găsi „profesionişti“ care să îi
ia locul.
Malpraxisul
malign de înalt nivel relevă iresponsabilitatea factorilor de decizie care menţin
o stare de tensiune şi incoerenţă în sistemul de sănătate românesc, proliferează
scandalurile, promovarea impresarilor de medicină, a celor care ştiu doar să vândă
şi să cumpere. Cine sunt câştigătorii şi cine sunt pierzătorii? Pierzătorii
sunt pacientul, familia lui, medicul, toată populaţia. Câştigătorii ştiţi cine
sunt.