Academicianul Nicolae Cajal, eminent om de ştiinţă, savant, profesor universitar, cercetător, a fost continuatorul unor reprezentanţi de elită ai ştiinţei medicale româneşti, europene şi mondiale în domenii ca Microbiologia, Inframicrobiologia, Imunologia, asemenea unor Victor Babeş, Ion Cantacuzino, Constantin Levaditi, Ştefan S. Nicolau.

  S-a născut la Bucureşti, la 10 octombrie 1919, într-o familie de medici; a fost fiul profesorului Marcu Cajal, specialist în Pediatrie, autor de cursuri şi tratate în acest domeniu. După absolvirea liceului în oraşul natal, a început studiile medicale la Cluj (obligat de primii ani ai războiului), pe care le-a continuat la Bucureşti şi Paris. Din primii ani de studenţie a fost atras de studiul Microbiologiei şi a lucrat, la Paris, la Institutul Pasteur, împreună cu cel ce urma să-i devină mentor spiritual şi profesor, Ştefan S. Nicolau.(...)

  Revenit în ţară, şi-a desfăşurat, cu aceeaşi pasiune, activitatea de cercetare. La început ca intern (prin concurs) în laboratoarele de cercetare ale unor spitale şi în anii următori, 1944, 1945, în laboratoarele Catedrei de Microbiologie ale Facultăţii de Medicină din Bucureşti, dar şi la Catedra de Inframicrobiologie a aceleiaşi facultăţi. Excelent experimentator (lucra câte 12–14 ore pe zi şi sub îndrumarea prof. dr. Ştefan S. Nicolau, savant cu numeroase contribuţii în virusologie), s-a angajat într-un amplu program de cercetare ştiinţifică medicală, în principal în acest domeniu. În paralel, prin examene şi concursuri riguroase a urcat toate treptele, obţinând titluri de la preparator la asistent, şef de lucrări, conferenţiar, doctor în ştiinţe medicale.

  Bazele virusologiei au fost mult îmbogăţite prin contribuţia celor doi savanţi, ce au creat o „şcoală“ în domeniul ştiinţific şi aşa cum se spunea pe atunci: „Virusul, acel duşman insidios, poate fi învins şi oamenii apăraţi sau salvaţi de agresiunea lui“.