Potrivit istoricilor, actul de naştere al Bucureştilor datează din 20 septembrie 1459, fiind vorba de un hrisov în limba slavonă de redactare/redacţie medio-bulgară semnat de Vlad Ţepeş şi înmânat unui anume Andrei pentru recunoaşterea unor proprietăţi. O precizare însă se cuvine: e vorba de cel mai vechi act păstrat, deoarece multe dintre hrisoavele cancelariei Ţării Româneşti au pierit pentru totdeauna în urgiile de tot felul care s-au abătut asupra acestei părţi de lume şi a poporului ei, între care devastatoare şi repetate invazii, cutremure, incendii, inundaţii, ba chiar a furturilor – o lipsă, poate, de prevedere, faţă de acestea din urmă, a strămoşilor.1 Mai exact, hrisovul domnesc întărea posesia supra obcinilor de la Ponor (Oltenia) şi scutirea de unele dări – vama oilor, a porcilor, cositul fânului, alibinăritul etc. – pentru numiţii Andrei, Iova şi Drag. Important este însă faptul că textul pergamentului menţionează nu numai anul, 6968 (adică, 1459), dar şi locul „eliberării“ actului respectiv: cetatea Bucureşti. Legenda potrivit căreia numele aşezării ar proveni de la ciobanul Bucur (unii îl cred: pescar/boier/haiduc) se întâlneşte, e adevărat, încă de la 1761, într-un manuscris al călugărului franciscan Blasius Kleiner, dedicat Ţării Româneşti, Banatului şi Transilvaniei, dar povestea e negată în importanta scriere „Istoria fondării oraşului Bucureşti – Capitala Regatului Român – de la anul 1330 până la anul 1850 – culeasă după mai mulţi scriitori vechi“, aparţinând lt.-col. D. Pappasoglu (Dimitrie Papazoglu), lucrare apărută în 1891, în Bucureşti, la «Tipografia
Universul», Luigi Cazzavillan, str. Brezoianu nr. 11, şi reeditată de mai multe ori de atunci.2“ „Tradiţiile ce se zic de Bucur Ciobanul, că el a fondat o bisericuţă a Sfântului Tănase şAtanasieţ de la Radu Vodă şi că după numele său s-a numit oraşul, sunt cu totul neexacte (…)“, biserica fiind „făcută de Alexandru Vodă la anul 1568, fiul lui Mircea Vodă zis Ciobanul, pe locul cimitirului lângă mănăstirea clădită de el între baltă şi Dâmboviţa, în marginea Bucureştilor“2. D. Papazoglu presupune, după „Istoria grecească“ a lui Fotino, că numele viitoarei noastre capitale ar veni de la acela al unui proprietar de moşie – Bugă, din neamul cunoscut ulterior al Filipeştilor, şi că „oraşul se începea pe acea vreme de la suburbia Dobroteasa (…)“. Şi tot Mircea Ciobanul este cel care ar fi decis ca Bucureşti să fie „Cetate de Scaun a Ţării Româneşti“, scrie Emanoil Hagi-Mosco (1882–1976, istoric, genealogist şi heraldist român), în „Bucureşti – Amintirile unui oraş“, autor ce „a fost un mare îndrăgostit al Bucureştiului timpului său, despre care era mândru a afirma că l-a cunoscut în plina sa evoluţie, nu întotdeauna nedureroasă, de la tramvaiul cu cai şi iluminatul cu gaz până la ceea ce avea să devină în timpurile moderne. A fost totodată un martor îndurerat şi neputincios al unui proces progresiv de ştergere a urmelor trecutului, declanşat pe considerente ideologice în anii ’50, dar nu i-a mai fost dat – poate spre binele său – să cunoască teribila tragedie a acestui oraş la a cărui mutilare de către tăvălugul «construcţiei socialiste» dezlănţuit după 1977 nu ar fi putut rămâne, cu siguranţă, indiferent“. (Ştefan Pleşia, membru al Institutului Român Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta“, din Iaşi, ginerele lui Em. Hagi-Mosco)3.(...)
Mai multe detalii în ziarul nostru,
Viaţa medicală.
