În
perioada timpurie a Statelor Unite, purtarea la vedere a armelor era o tradiţie
şi nimeni nu se întreba ce rost aveau. Pericole de tot felul abundau, erau mulţi
răufăcători şi un cetăţean obişnuit avea datoria să se apere pe el, familia sa şi
alte posibile victime. Armele şi accesoriile lor au devenit obiecte
vestimentare, supuse modelor, confereau siguranţă şi generau mândrie, invidie şi
respectabilitate. Fără să fie interzise, armele pot fi purtate şi în zilele
noastre, dar numai de cei care obţin permisul şi fără a fi expuse vederii.
Numărul
civililor care simt nevoia să fie înarmaţi şi fac cerere pentru permisul de
port-armă a crescut mult în ultima vreme. Se estimează că peste nouă milioane
de cetăţeni ai Statelor Unite poartă arma asupra lor, hotărâţi să facă faţă
unui eventual atac violent. Statul Illinois a legiferat purtarea de armă ascunsă
abia în ianuarie 2014. De la acea dată s-au înregistrat 88.995 de cereri pentru
permis (populaţia satului Illinois este de 12.882.135 de locuitori, din care
63% de vârsta 18–65 de ani).
Capitala
americană Washington D.C. a introdus în
anul 1976 interdicţia deţinerii de revolvere, pentru ca apoi să înregistreze o
creştere semnificativă a crimelor în perioada 1976–2000 (46 de omoruri la
100.000 de locuitori pe an). Măsuraoc
de interdicţie a suprimat dreptul de a avea
arme al cetăţenilor care respectă legea, dar nu a făcut nimic pentru controlul
armelor la criminali şi delincvenţi. După ce purtarea armelor a fost din nou
permisă, în anul 1997, mortalitatea prin crimă a scăzut dramatic în toate
zonele capitalei şi în suburbii, aşa cum apare din graficul alăturat.
În
2004, Academia Naţională de Ştiinţe din SUA a publicat un studiu care a
analizat 253 de articole, 99 de cărţi, 43 de publicaţii guvernamentale şi
multiple surse de cercetare empirică în problema violenţei prin arme de foc şi
a declarat că nu a identificat nicio situaţie în care introducerea măsurilor de
control al armelor a scăzut frecvenţa crimelor violente şi a sinuciderilor.
Pe
platforma breitbart.com au fost
publicate datele obţinute de Serviciul de cercetări al Congresului, care au arătat
că, pe plan naţional, creşterea posesiei de arme a fost însoţită de o scădere a
criminalităţii. Astfel, în anul 1994 erau 192 de milioane de arme de foc şi
s-au înregistrat nouă omoruri la 100.000 de locuitori, iar, în anul 2011, când
numărul armelor a crescut la 310 milioane, rata omorurilor a scăzut la 4,7 la
100.000 de locuitori.
În
perioada 2002–2003, cea mai ridicată rată a criminalităţii a fost în Rusia, cu
20,54 de omucideri la 100.000 de locuitori. În aceeaşi perioadă, tot în Rusia,
posesia de arme a fost de 4.000 la 100.000 de locuitori. În Austria, unde au
fost înregistrate 17.000 de arme la 100.000 de locuitori, numărul omorurilor
prin arme de foc a fost de 0,83 la 100.000 de locuitori (Don B. Kates, Gary
Mauser, în Harvard Journal of law and
public policy). În aceiaşi ani, omorurile cu armă de foc erau în scădere în
SUA, atingând un maximum de nouă crime la 100.000 de locuitori.
Frecvent
citat, deşi nu întotdeauna înţeles, cel de-al doilea amendament al Constituţiei
americane sună aşa: „Miliţia populară bine organizată, care este necesară
pentru securitatea statului, se bazează pe dreptul poporului de a poseda şi
purta arme, drept care nu trebuie suprimat“. Cu alte cuvinte, dreptul de-a avea
arme nu este doar un deziderat al posesorilor lor, ci şi o condiţie necesară
pentru a putea fi activată o miliţie capabilă să se opună unui guvern devenit
abuziv şi tiranic, ca şi altor pericole. Să nu uităm că, înainte de a începe
arestarea, deportarea şi uciderea evreilor, Germania nazistă a promulgat în
anul 1938 o lege care interzicea evreilor posesia oricărui fel de arme. Dacă nu
ar fi făcut-o, nu credeţi că ar fi putut să apară o miliţie evreiască organizată,
care să protejeze pe cei care au sfârşit în camerele de gazare ale Germaniei?
Adam
Liptak a relatat, într-un articol din New
York Times din 2008, dezbaterile Curţii Supreme americane legate de
proiectul de interzicere a armelor de foc. Majoritatea judecătorilor s-au opus,
după ce au analizat datele care nu au confirmat o legătură directă de proporţionalitate
între posesia armelor şi rata omuciderilor.
„Mai
multe arme pe stradă înseamnă mai puţine omoruri de victime nevinovate“ este
sloganul Asociaţiei pentru posesia de
arme de foc (Rifle Association), care are foarte mulţi susţinători. Această
asociaţie a fost fondată în 1871, are o mare influenţă în politică şi
organizează campanii naţionale de susţinere în alegeri, inclusiv cele prezidenţiale,
a candidaţilor care sprijină cel 
de-al doilea amendament constituţional. Există
multe alte asociaţii ale partizanilor înarmării pentru protecţia civililor: Cetăţenii
înarmaţi, Femeile bine înarmate, Surorile pentru cel de-al doilea amendament,
Fundaţia pentru cel de-al doilea amendament, Proprietarii de arme ai Americii,
Evrei pentru conservarea dreptului de posesie a armelor de foc etc. Lor li se
opun grupuri cum sunt Coaliţia pentru oprirea violenţei armate, Campania Brady
pentru prevenirea violenţei armate şi majoritatea politicienilor liberali.
Societatea
americană este într-un pericol permanent de violenţă asupra civililor inocenţi.
Relatările de omoruri în masă în şcoli, în colegii, la mall-uri, în spaţiile
publice, la locurile de muncă sunt bine cunoscute. Oamenii dezechilibraţi,
sociopaţii, criminalii recidivişti, adolescenţii nihilişti, cei cu idei
anarhiste, teroriştii sunt cei care vor obţine arme şi vor comite crime, chiar şi
când legislaţia le va interzice. Dar, aşa cum a spus Wayne LaPierre, preşedintele
Rifle Association, „nimic nu e mai bun să oprească un dement înarmat decât un
om de bine care a învăţat să folosească arma“.
