Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

De data asta e altfel?

Viața Medicală
Adrian GHEORGHE luni, 22 decembrie 2014
   Cu 2014 aproape de final, o privire înapoi asupra ultimeler douăsprezece luni oferă un peisaj mixt, complicat, poate confuz, dar nicidecum arid. Epidemia de Ebola din Africa de Vest a fost capul de afiş al sănătăţii publice mondiale pentru cea mai mare parte a anului. Au trecut mai mult de două luni de la primul caz raportat şi până la confirmarea că agentul cauzator este virusul Ebola, la finalul lunii martie. Au trecut ulterior alte trei luni până ca Margaret Chan, directorul general al Organizaţiei mondiale a sănătăţii (OMS), să afle – în luna iunie – că există undeva pe planetă un focar epidemic scăpat de sub control, în condiţiile în care birourile regionale ale OMS din Africa de Vest refuzaseră în mod repetat încă din martie asistenţa oferită de Centers for Disease Control and Prevention (CDC) din Statele Unite, care atrăseseră atenţia că potenţialul de escaladare al focarului era mai mult decât real. Abia începând cu luna iulie eforturile au devenit susţinute, odată cu declararea stării de urgenţă de sănătate publică la nivel global şi deplasarea substanţială a resurselor financiare şi umane în ţările cele mai afectate începând cu finalul lui august. Discuţia pe marginea reformei OMS este veche. Ironic sau nu, grupul de lucru pentru guvernantă în sănătate al institutului de studii în relaţii internaţionale Chatham House lansa, la 21 mai 2014, fix la Geneva (!), în plină criză „silenţioasă“ de Ebola, raportul în care îşi prezenta propunerile de reformă instituţională a OMS pentru a face faţă crizelor moderne. Puţin prea devreme sau puţin prea târziu. Cu toate sincopele din prima parte a anului, totuşi, mobilizarea din a doua jumătate a fost impresionantă. Impresionantă cel puţin pentru jurnaliştii de laTime, care i-au desemnat drept personalitatea anului în lume în 2014 pe cei care au luptat împotriva epidemiei, de la asistente medicale, şoferi şi medici până la experţii în sănătate publică activi în coordonarea efortului de control al epidemiei. Lecţiile desprinse din această criză umanitară se vor contura tot mai clar în anii care vor urma, însă un adevăr major cu care ne confruntăm este acela că nu există substitut pentru investiţiile în sisteme naţionale de sănătate robuste şi cu capacităţi ample de a răspunde şocurilor. Nicio organizaţie internaţională, oricât de largi i-ar fi prerogativele, nu poate apăra pe nimeni în faţa unei ameninţări care necesită un răspuns imediat, intens şi coordonat. Fără voluntari, lobby şi o participare internaţională fără precedent, o intervenţie în Africa de Vest ar fi fost imposibilă şi OMS are toate motivele să accelereze planurile de reformă internă. Faptul că o astfel de intervenţie a fost, până la urmă, posibilă, este un mesaj încurajator, la fel şi acela că epidemia a fost curmată rapid în ţări cu risc ridicat, precum Nigeria şi Mali. Pe de altă parte, faptul că o astfel de intervenţie a fost posibilă numai când cetăţeni americani şi spanioli au început să moară spune multe despre impactul cât se poate de pragmatic al inegalităţilor lumii în care trăim.
   Despre inegalităţi şi sisteme de sănătate robuste este vorba şi în politici regionale mai apropiate de preocupările noastre curente. Cele trei direcţii majore ale strategiei europene pentru sănătate 2014–2020 („Investing în Health“, februarie 2013) sunt investiţiile în sisteme naţionale de sănătate sustenabile financiar, investiţiile în sănătatea oamenilor, văzută ca o formă de capital, şi investiţiile în reducerea inegalităţilor la nivelul stării de sănătate. De la momentul lansării acestei strategii şi până la cel al schimbării componenţei Comisiei Europene a trecut aproape un an şi jumătate, cu puţine modificări de discurs. În deschiderea audierii oficiale în faţa Parlamentului European, din septembrie 2014, comisarul lituanian Andriukaitis menţiona aceleaşi elemente de mai sus drept priorităţi pentru mandatul său 2015–2019, la care adăuga Ebola şi întărirea capacităţii de răspuns a Uniunii la o astfel de ameninţare. Preşedintele Juncker puncta în scrisoarea oficială de investire şi importanţa evaluării performanţei sistemelor de sănătate. Accentul cade, aşadar, tot mai mult pe investiţii în sisteme naţionale care îndeplinesc obiective sociale şi economice ample şi care nu sunt doar sustenabile, ci şi pot răspunde imediat la crize majore. Din nou, ironic sau nu, conceptul la modă în aceşti ani din literatura academică dedicată sistemelor de sănătate şi politicilor publice în sens mai larg este tocmai health system resilience, anume adaptabilitatea la schimbări bruşte de context în condiţii de resurse limitate. Ebola a pus lucrurile în perspectivă, oriunde pe glob, mai clar decât orice altceva.
   Aşa ajunge discuţia cu tot cu epidemii, inegalităţi şi strategii la România în prag de 2015. Strategia naţională de sănătate publică 2014–2020 a fost, în cele din urmă, aprobată prin hotărâre de guvern, la 18 noiembrie 2014, după aproape un an de la punerea în dezbaterea publică şi mai bine de doi ani de la asumarea ca obiectiv politic. Importanţa unui astfel de document nu poate fi nici minimizată – până la urmă este primul document reper de acest tip din ultimii douăzeci de ani – şi nici exagerată – „am mai văzut noi strategii“. E de aşteptat (sperat?) că tot ce va mişca în următorii ani în sistemul de sănătate românesc să fie inspirat din sau măcar aliniat cu această strategie. Vestea cea mai bună este însă şi cea mai îngrijorătoare, anume că numita strategie naţională este atât de inclusivă cu obiectivele şi măsurile propuse, încât pare prea frumos pentru a fi adevărat: accent puternic pe ameliorarea inegalităţilor privind accesul la servicii şi starea de sănătate, introducerea mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale, soluţii complexe de e-sănătate, registre de boli şi lista continuă. Majoritatea sunt factori identificaţi la nivelul Comisiei Europene ca având potenţial să susţină capacitatea de răspuns a sistemelor naţionale şi linia strategiei este aliniată politicilor europene în domeniu. Totul bun până aici. Ceea ce nu trebuie să uităm totuşi este că toate – dar chiar toate – aceste direcţii au fost deja începute în România, ca parte a unei strategii sau nu, şi niciuna nu a reuşit să atingă până în prezent o acoperire eficientă care să o prezinte drept succes cel puţin local. Cu alte cuvinte, intrăm în perioada post-2014 cu o listă frumos ordonată de obiective noi care, de fapt, sunt vechi şi din a căror împlinire cel mult aproximativă gustăm în fiecare zi. Ironic sau nu, sloganul sub care s-au desfăşurat alegerile europene din mai 2014 a fost „This time it’s different“. Aşa să fie.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.