Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

E bine să ne autocenzurăm compasiunea?

Viața Medicală
Dr. Vlad STROESCU joi, 21 noiembrie 2013
   Ascultam buletinul de ştiri la radio, când m-a surprins vestea despre un accident rutier cu victime. Ce m-a frapat a fost tonul pe care prezentatoarea l-a folosit: exact aceeaşi intonaţie standard cu care ar fi anunţat deschiderea festivalului berii sau un nou conflict armat în Orientul Mijlociu. Un ton în deplin dezacord cu conţinutul, pentru că era lipsit de orice empatie. Nicio suferinţă, îngrjiorare sau compasiune nu se degaja din el.
   Mi-am adus aminte de un episod asemănător, din studenţie, la o prezentare de caz multidisciplinară. Era vorba de un diagnostic dificil al unei forme rare de cancer digestiv. Îmi aduc aminte feţele zâmbitoare ale medicilor – cadre universitare care puseseră diagnosticul, satisfacţia lor, curiozitatea vie a auditoriului. Era o prezentare academică: singurele sentimente exhibate erau cele legate de stimularea intelectuală; nu era loc de compasiune pentru suferinţa şi moartea iminentă a pacientului. Şi poate nu m-ar fi frapat nimic dacă aş fi fost mai în vârstă, deja medic, deja „vaccinat“. Eram însă la începutul transformării, încă un profan în majoritatea timpului.
   Nu mă puteam numi, încă, un profesionist.
  În ambele exemple (aş putea da multe altele), acesta este amănuntul care face diferenţa. Profesionalismul. Dacă acelaşi conţinut tragic ar fi fost discutat între doi profani, chiar dacă niciunul dintre ei nu ar fi avut rude în accidentul rutier sau nu l-ar fi cunoscut pe omul bolnav de cancer, o doză inerentă de suferinţă s-ar fi strecurat cel puţin în partea non-verbală a dialogului. „Niciunul dintre oameni nu îmi este străin“, îl parafraza Miguel de Unamuno pe Terenţius. Şi, din acest motiv, e normal ca la vestea suferinţei umane să avem cu toţii o suferinţă compasională, chiar dacă uităm de asta peste zece minute. Doar psihopaţii sunt lipsiţi de această empatie bazală, mai veche decât omenirea.
  Să fie şi profesioniştii suferinţei, printre care ne numărăm şi noi, scutiţi, asemenea personalităţilor antisociale, de reacţia de suferinţă personală în faţa suferinţei celuilalt? Şi este acest fapt un efect, sau un mecanism de protecţie prealabil, mai mult sau mai puţin conştient? În ambele ipoteze, care sunt riscurile şi beneficiile fenomenului?
   Bunul-simţ pare să ne indice că, atunci când eşti în fiecare zi în prezenţa suferinţei altora, precum profesioniştii sănătăţii, nu poţi, omeneşte vorbind, să resimţi suferinţa empatică pe care o simte cel ce întâlneşte boala doar ocazional. Formarea medicală include, deşi nu făţiş, o desensibilizare empatică. De la începuturile unui învăţământ medical standardizat s-a vorbit despre detaşarea raţională în medicină, acea „aequanimitas“ de care vorbea William Osler. În vremuri mai noi însă, constatăm tot mai mult că neutralitatea empatică nu e doar potenţial dăunătoare relaţiei cu pacientul, ci e probabil o utopie. Empatia este un fenomen multidimensional, cu componenţe afective, cognitive şi imaginative. Putem să cenzurăm conştient preocuparea pentru durerea altuia, dar nu ne putem niciodată suprima complet suferinţa personală bazală, cea adânc înrădăcinată filogenetic.
  În forma extremă a sindromului de burn-out coexistă, în mod doar aparent paradoxal, prăbuşirea capacităţii de a fi preocupat de ceilalţi şi suferinţa personală empatică intensă, de nesuportat. Astăzi este acceptat faptul că cenzura activă a empatiei, practicată de mulţi dintre noi, este grevată de mari riscuri, iar studiile prospective (puţine, e drept) care au urmărit diacronic empatia la medici par să confirme corelaţia directă dintre lipsa de compasiune şi suferinţa personală. Pentru acei dintre noi care nu suntem psihopaţi, desigur.
  Adevărata artă este cea a sublimării, a transformării conştiente a suferinţei empatice în preocupare compasională pentru pacient, cu alte cuvinte schimbarea sensului propriilor noastre afecte dinspre autodirecţionarea nocivă în direcţionarea benefică către celălalt. Nu este uşor, şi nicăieri, nici în facultate, nici în rezidenţiat, nici ulterior, nu suntem pregătiţi sau sprijiniţi în acest sens. Suportul psihoterapeutic specific medicinei (de ex., grupurile Balint) este extrem de rar prezent sau practicat în mediul sănătăţii româneşti, deşi profesioniştii români sunt în ultimii ani într-o permanentă criză socială şi personală de identitate.
   Dincolo de beneficii şi riscuri, la un nivel mai superficial, lipsa exprimării compasiunii din partea profesioniştilor sănătăţii lasă o impresie profund negativă asupra pacienţilor şi marelui public. Aşa cum eu însumi am fost neplăcut surprins de prezentatoarea de ştiri despre care vorbeam la început, opinia publică ne percepe adesea ca fiind cu inima de piatră, lipsiţi de suflet, cinici. Şi sintagmele non-medicale pot continua. De data aceasta este vorba de un grav eşec de comunicare – alt domeniu în care medicii sunt foarte puţin competenţi.
   Profesionalismul nu echivalează cu cinismul decât în cazuri patologice. Ne pasă. Iată mesajul pe care ar trebui să reuşim cumva să-l transmitem. Dar acest lucru ar însemna o mult mai mare implicare din partea noastră în viaţa de zi cu zi a cetăţii, în problemele societăţii civile, în lumea non-medicală care ne înconjoară, tot aşa cum ne străduim să transcendem barierele dintre noi şi pacient, în intimitatea cabinetului medical.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.