Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Economia colaborării

Viața Medicală
Adrian GHEORGHE joi, 4 ianuarie 2018
     „Nu mai există echipe mici” spune un truism pârguit din lumea sporturilor de echipă. Granzii sunt în genunchi și cei mici scurtcircuitează drumul către performanță via tehnică și disciplină, asimilabile în timpi din ce în ce mai comprimați. Transformările prin care trec în prezent toate sistemele de sănătate le fac susceptibile unei judecăți întrucâtva similare – există, desigur, sisteme de sănătate pe care inerția instituțională le ajută și care produc indicatori net superiori altora, însă epoca „business as usual”, a apus colectiv. Etiopia, Kârgâzstan și Thailanda sunt astăzi stele (față de unde au plecat în urmă cu două decenii), în vreme ce NHS-ul britanic e în continuă contorsiune. Agendele de transformare sunt pline pe toate meridianele cu teme comparabile, precum introducerea sau extinderea asigurărilor de sănătate, descentralizare, parteneriate public-privat, plata în funcție de performanță, măsurarea calității actului medical sau regândirea sectorului spitalicesc – interesele converg și preocupările se egalizează, numai amploarea provocărilor diferă. Din Statele Unite și Scandinavia până în Swaziland, nimeni nu a „terminat” și face doar administrație.
     Ceasurile agendelor de transformare în sănătatea globală sunt potrivite pentru intervalul 2025–2030. Marșul către acoperirea universală efectivă cu servicii de sănătate este lung și continuă. Pe bună dreptate – pentru mai mult de o sută de milioane de oameni, a plăti pentru serviciile de sănătate de care au nevoie echivalează, încă, cu a cobori sub pragul de sărăcie, conform unui recent raport OMS. Trei jucători cu greutate pentru sănătatea publică globală – Organizația mondială a sănătății, Fondul global de luptă împotriva SIDA, tuberculozei și malariei și Agenția americană pentru dezvoltare internațională (USAID) – și-au reînnoit în 2017 conducerea la cel mai înalt nivel, alegând în fruntea lor diplomați (OMS și USAID) sau finanțiști (Fondul global) cu experiență în locul tehnocraților. Natura provocărilor care urmează este clară.
     Guvernele vor avea un rol crescând în leadershipul pentru dirijarea acestor transformări – într-o măsură dictată de particularitățile și fundamentul ideologic proprii contextului, dar certă. Din perspectiva finanțării, toate analizele globale arată că cele mai multe guverne vor trebui să crească volumul fondurilor alocate sănătății, îmbunătățind în același timp mecanismele de monitorizare a cheltuirii banului public. Tot guvernele, în general, și ministerele sănătății, în particular, vor trebui să învețe să conceapă și să implementeze politici de sănătate cu interdependențe tot mai complexe între componentele sistemelor de sănătate, lucrând cu tot mai mulți parteneri guvernamentali și non-guvernamentali și administrând direct tot mai puține resurse – de exemplu, în contextul trendului de descentralizare a celor mai multe funcții administrative de către autoritățile locale și regionale. Trecerea de la un rol de administrator de credite, cu mii de angajați și zeci de mii de facturi de plătit, la unul de steward și coordonator, nu este nici ușoară, nici firească. În Kenya, descentralizarea bruscă și amplă post-2010 a lăsat vreme de câțiva ani Ministerul Sănătății într-o derută vizibilă: cu cea mai mare parte a bugetelor trecute la autoritățile locale, ministerul s-a trezit peste noapte fără controlul direct al niciunui program și a trebuit să învețe să folosească dialogul – nu banii – ca instrument de leadership pentru a își menține relevanța.
     Transformările complexe cer soluții și capabilități din ce în ce mai complexe, pe care niciun guvern nu le poate instrumenta de unul singur. Nici nu ar trebui să încerce, asumarea leadershipului e suficientă. Colaborarea, în schimb, este esențială – în primul rând între ministere și agenții guvernamentale, apoi în exterior, cu organizații non-guvernamentale, cu sectorul privat, universități, pacienți. Însă cine va ști să ceară și cine va ști să ofere suportul necesar? Alinierea dintre cererea și oferta de „ajutor” este adesea problematică. De partea ofertei, se cer expertiză tehnică din ce în ce mai avansată și soluții holistice care tratează cauzele, nu doar simptomele. Degeaba trasezi rețeaua de spitale la milimetru (sau kilometru) dacă nu revizuiești mecanismul de finanțare a serviciilor și nu găsești o soluție acceptabilă, inclusiv politic, de redresare a situației resurselor umane. Cu fragmentarea programelor ample de reformă în proiecte și proiecțele, din motive de management proprii fiecărui donor sau beneficiar, în absența coordonării, armatele de consultanți vor face pentru proiectele lor ce vor crede de cuviință, chiar și cu cele mai bune intenții: unul finanțarea, altul resursele umane, altul sistemul informatic, altul infrastructura, altul planul de servicii și toți un pic de training al resurselor umane, după gust. Programele de reformă și-au atins indicatorii, CV-urile s-au îmbogățit, propunerile sunt neimplementabile și prăbușirea sistemului continuă.
     Pe de alta parte, prima condiție pentru succesul colaborării este acceptarea necesității ei. Criticii de pretutindeni acuză adesea că birocrațiile guvernamentale nu cer ajutor atunci când au nevoie sau o fac doar prea târziu. De ce? Câteodată răspunsul este „toate cele de mai sus”: incompetență, rea-voință, corupție, nepăsare. În alte dăți, birocrații defensivi se uită de sus la cei care nu înțeleg „sistemul” și se raliază împotriva retoricii lor agresive, care parcă își propune să-i facă de râs dimineața, la prânz și seara. Cultura dialogului la nivel instituțional lipsește ambelor părți. Fără a lua apărarea nimănui, e util de avut în vedere că nu există niciunde pe planetă două administrații publice paralele, una pentru reformă și alta pentru treburile de zi cu zi, ci una singură, care trebuie să le facă pe toate. Înverșunarea împotriva birocraților le crispează și le blochează în refuz, fără dialog real decât prin mese rotunde numai bune pentru comunicate de presă. Contribuția la încredere reciprocă pentru colaborare și rezolvarea problemelor? Zero.
     Materializarea viitorului glorios din orice strategie națională de sănătate nu se reduce la o problemă de buget sau la una de determinare, ci la una de economie a colaborării, imposibil de rezolvat atâta timp cât „ajutor” este un cuvânt tabu. A cere și a primi ajutor nu sunt slăbiciuni, așa cum nici a oferi ajutor nu este un titlu de glorie. Dacă diplomații conduc sănătatea globală, mai mult efort diplomatic poate că nu ar strica nici în sănătatea locală. Oricât de locală.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.