Înfiinţat în urmă cu 10 ani pentru aprofundarea cunoştinţelor din programă, Cercul de Microbiologie al studenţilor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti s-a extins la discuţii despre burse de studii, cazuri clinice şi etică medicală. Despre schimbările pozitive determinate de întâlnirile săptămânale ale cercului, aflăm din articolul drei Sorina Vasile, la rubrica Student la medicină.

 "> Grupul care vrea evoluţie - Viața Medicală

Grupul care vrea evoluţie

de Dr. Sorina VASILE - iun. 21 2012
Grupul care vrea evoluţie

Înfiinţat în urmă cu 10 ani pentru aprofundarea cunoştinţelor din programă, Cercul de Microbiologie al studenţilor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti s-a extins la discuţii despre burse de studii, cazuri clinice şi etică medicală. Despre schimbările pozitive determinate de întâlnirile săptămânale ale cercului, aflăm din articolul drei Sorina Vasile, la rubrica Student la medicină.

 

Studenţii pasionaţi de ştiinţă şi-au sărbătorit progresele la ultima întâlnire din acest an universitar a Cercului de Microbiologie.

     „Am învăţat să punem întrebări – noi, cei care căutam răspunsuri“. Aşa scrie Adelina Silvana Gheorghe, studentă în primul an la Facultatea de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila“, despre schimbarea pe care Cercul de Microbiologie a făcut-o în modul ei de gândire.
     Înfiinţate în 2002 de prof. dr. Mircea Ioan Popa şi dr. Gabriela-Loredana Popa, întâlnirile cu studenţii din Cercul de Micro­biologie voiau să fie o oportunitate de a aprofunda cunoş­tinţele din această disciplină. În timp, subiectele au trecut dincolo de programa universitară şi s-au extins la discuţii despre burse de studii, etică medicală, cazuri clinice de medicină foarte diverse sau şcoli de vară cu tematică ştiinţifică. Fără criterii de selectare a doritorilor, singura condiţionare fiind trimiterea ulterioară a unui feedback, cercul a devenit rapid un grup eterogen pasionat de multiple aspecte din medicină şi tehnologie.
     „Am realizat pe deplin importanţa feedbackului atunci când propria-mi evoluţie la cerc şi prezentările la care am muncit au fost expuse avalanşei de sfaturi, de critici constructive, aprecieri pozitive sau negative. Tânjeam după evaluări“, mai spune studenta Adelina Gheorghe.
     La finalul ediţiei 2011–2012, cea de-a zecea, tinerii şi-au încântat mentorul, pe prof. dr. Mircea Ioan Popa, şi au făcut o revistă a Cercului, numită „La pas prin medicină“, care analizează transformările pozitive pe care studenţii le-au experimentat de-a lungul întâlnirilor săptămânale.deschide cu mare drag, aceea a „Cercului de Microbiologie“.
 

   O plimbare la pas am făcut până acum prin diferitele materii de preclinic. La un moment dat, străbătându-le, am dat peste o uşă impunătoare, plină de istorie, atât la propriu cât şi la figurat, care se numea Microbiologia. Dincolo de ea am găsit un labirint, iar în faţa diferitelor sale culoare tot felul de săgeţi: „spre genul Streptococcus“, „spre reacţiile de aglutinare“, „spre familia Enterobacteriaceae“ş.a.m.d. Părea un obiectiv greu de vizat, dar din fericire ne-a întâmpinat un ghid extraordinar, prof. dr. Mircea Ioan Popa, care a început să ne explice fiecare săgeată şi să ne lumineze drumul spre fiecare culoar, oferindu-ne pe parcurs şi alte sfaturi care să ne ajute în general să transformăm această călătorie într-un adevărat succes. Mai mult, ne-a adus la cunoştinţă faptul că dincolo de acest labirint mai există o uşă pe care ne-o deschide cu mare drag, aceea a „Cercului de Microbiologie“.

Oana Tilici, studentă anul II


 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe