Din când în când, ca aproape orice alt
locuitor al oraşului care nu doarme niciodată, ajung, de nevoie, la
Mount Sinai Hospital, în zona numita Upper East Side a insulei Manhattan. Când nu e tare frig, traseul meu spre clădirea uriaşă din sticlă şi oţel de pe strada 100, lângă Fifth Avenue, este întotdeauna acelaşi: cu trenul suburban din Long Island până la Pennsylvania Station;
cu metroul numărul 1 din gară până la strada 79 şi Broadway; la
dreapta, prin grădina cu obeliscul laureaţilor americani ai premiului
Nobel, de lângă American Museum of Natural History; în Central Park, prin intrarea de la strada 81 şi ieşirea de la strada 84, pe partea de est, lângă Metropolitan Museum; şi apoi încă un sfert de oră înspre nord, pe Fifth Avenue, pe lângă spirala miraculoasă a muzeului Guggenheim şi clădirile nobile care acum adăpostesc Cooper Hewitt National Design Museum şi Jewish Museum.
Am făcut acest drum în fiecare zi timp de trei săptămâni, în primăvara
anului 2000, pentru că doi dintre prietenii mei cei mai buni, frate şi
soră, fuseseră internaţi, ca recipient şi donator, pentru un transplant
hepatic. Erau îngrijiţi, inimos şi competent, de un rezident din
România; îmi pare şi astăzi rău că nu i-am reţinut numele. De la el am
auzit însă, pentru prima oară, de profesorul Irinel Popescu, care
„trăise“ în acea clinică doi ani şi jumătate, până în 1995, căruia i-am
urmărit, de atunci, cu admiraţie, realizările remarcabile în clinică şi
cercetare. L-am văzut însă o singură dată, când a primit Premiul de
Excelenţă al săptămânalului „Viaţa medicală“, în 2009; un bărbat
reţinut şi demn, încă tânăr, cu ochii inteligenţi, blânzi şi obosiţi ai
medicului care a înţeles aproape tot ce se poate înţelege şi despre
viaţă şi despre moarte.
Născut în 1953 la Filiaşi, Irinel Popescu are cele patru caracteristici ale eroilor rubricii Per ardua ad alta:
şi-a dedicat viaţa inovaţiilor clinice; a învăţat de la cei mai buni
experţi ai domeniului în timpul unor stagii îndelungate în afara ţării
(la Pittsburgh şi New York); a făcut cercetare şi a publicat în timpul
acestor stagii; şi a continuat aceste cercetări după întoarcerea în
România. La New York, Irinel Popescu a publicat studii importante despre
abordarea chirurgicală şi farmacologică a transplantului hepatic, care
au fost citate de zeci de ori de atunci, cum ar fi: • Jindal RM, Popescu
I, Emre S, Schwartz ME, Boccagni P, Meneses P, Mor E, Sheiner P, Miller
CM. Serum lipid changes in liver transplant recipients in a prospective
trial of cyclosporine versus FK506. Transplantation. 1994 May;
15;57(9):1395-8 (citat de 56 de ori) • Jindal RM, Popescu I, Schwartz
ME, Emre S, Boccagni P, Miller CM. Diabetogenicity of FK506 versus
cyclosporine in liver transplant recipients. Transplantation. 1994 Aug;
15; 58(3):370-2 (citat de 42 de ori) • Jindal RM, Popescu I. Renal
dysfunction associated with liver transplantation. Postgrad Med J. 1995
Sep;71(839):513-24 (citat de 24 de ori).
Peste ani, împreună cu echipa pe care a format-o la Institutul Clinic
Fundeni, transplantul hepatic rămâne obiectul studiului, de data aceasta
într-o colaborare fructuoasă cu cercetători din Italia, bazată pe o
impresionantă experienţă clinică (Dorobantu B, Brasoveanu V, Matei E,
Dima S, Giacomoni A, Slim A, Lauterio A, Forti D, Popescu I, De Carlis
L. Biliary complications after liver transplantation – 523 consecutive
cases in two centers. Hepatogastroenterology. 2010 Jul-Aug; 57:932-8).
Aceeaşi tenacitate creativă este evidentă şi în interesul lui Irinel Popescu – transplant surgeon
– pentru hepatocarcinom. La Mount Sinai, el a colaborat la studiul de
căpătâi al domeniului, realizat de echipa condusă de Myron Schwartz
(Schwartz ME, Sung M, Mor E, Fisher A, Popescu I, Fiel I, Sheiner P,
Emre S, Guy S, Miller CM. A multidisciplinary approach to hepatocellular
carcinoma in patients with cirrhosis. J Am Coll Surg. 1995
May;180:596-603), citat până acum de 58 de ori în articole publicate de
cele mai bune echipe din lume, între altele în Annals of Surgery (de
cinci ori între 1998 şi 2002) revista de vârf a acestei specialităţi.
În articol, sunt prezentaţi 153 de bolnavi cu ciroză şi hepatocarcinom,
din care în 14 cazuri s-a recurs la rezecţia tumorii, iar în 57 la
transplant hepatic. Pentru bolnavii cu tumori de dimensiuni mari (peste 5
cm), a fost folosită chimioembolizarea pretransplant şi chimioterapia
intra- şi postoperatorie. Rezultatele cele mai bune au fost observate la
cei 40 de bolnavi cu carcinom hepatocelular sub 5 cm diametru (Child B
sau C), toţi supravieţuind fără neoplasme trei ani după transplant.