Pentru un nou venit în medicina americană
este o surpriză să afle că, în aceeaşi instituţie medicală sau în acelaşi grup
profesional, sunt două feluri de medici: doctorii în medicină (MD) şi doctorii
în medicină osteopatică (DO). Aceeaşi nedumerire o încearcă şi mulţi bolnavi,
mai ales din statele unde medicina osteopatică a pătruns mai de curând. În
prezent, în Statele Unite, osteopatia este recunoscută ca o ramură a medicinii,
absolvenţii facultăţilor de profil se numesc doctor osteopatic în medicină,
profesiunea este recunoscută în toate cele cincizeci de state şi nu există
nicio limitare a acestor medici în a intra în programele clasice de educaţie
postuniversitară sau a deveni ei înşişi membri ai echipelor de învăţământ
medical universitar.
Istoria
acestei forme de practică medicală începe cu dr. Andrew Taylor Still
(1828–1917), personaj colorat al epocii sale, medic, chirurg, inventator,
politician şi membru al congresului din statul Kansas, înfocat luptător
împotriva sclaviei şi educator. La vremea când Still practica medicina, bolile
erau puţin înţelese, gama medicamentelor era limitată la camfor, ulei de ricin,
opium şi derivate, alcool şi câteva extracte de plante, la care se adăuga
practica „lăsării de sânge“. Intervenţiile chirurgicale, cu tehnici imperfecte
şi grevate de lipsa asepsiei, produceau mai multe victime decât vindecări.
Profund decepţionat de rezultatele medicinii din epoca sa, Still a emis
principiile noii sale medicini (organismul este un tot, capabil de autoreglare,
autovindecare şi menţinere a sănătăţii; structurile şi funcţiile corpului
sunt corelate; acţionând prin manevre asupra sistemului musculo-scheletic, se
poate obţine vindecarea afecţiunilor din mai multe organe) şi a inaugurat prima
şcoală de osteopatie în statul Missouri. Absolvenţii acestei şcoli au fost
numiţi „osteopaţi“ şi, pentru multă vreme, ei au fost priviţi cu scepticism de
medicii tradiţionali, care i-au izolat. În varianta lor de tratament intra
practica manipulărilor corpului (acţionând asupra structurilor, poţi induce
modificări ale funcţiilor), care ar stimula mecanismele interne de vindecare,
şi folosire – cu parcimonie – a remediilor farmacologice.
Şcolile de osteopaţi s-au înmulţit.
Reprezentanţii lor au ţinut seama de marile progrese pe care le-a făcut
medicina clasică în secolul XX, mai ales în a doua jumătate a acestuia. Ei au
introdus studiul noilor discipline, iar după 1950 au sincronizat învăţământul
lor medical cu tot ce se realizase în medicina tradiţională. Titlul de osteopat
a fost schimbat cu cel de doctor osteopat în medicină şi specialitatea a fost
recunoscută în primele state americane. După 1970, procesul a continuat cu
repeziciune şi cele două şcoli de medicină au devenit egale, doctorii osteopaţi
având în plus şi tehnica manipulativă de vindecare.
Pentru a sublinia cât de neprietenos era
privită noua medicină la începuturile sale, Mark Twain, un mare susţinător al
ei, a lansat butada: „Când întrebi un doctor ce părere are despre osteopatie,
este ca şi când i-ai cere Satanei informaţii despre creştinism“.
Medicina osteopatică a asimilat toate
metodele de tratament, inclusiv cele chirurgicale, a introdus toate tehnicile
de terapie intensivă şi foloseşte, la fel ca medicii tradiţionali, medicina
preventivă, cea curativă şi cea de recuperare. În prezent, sunt 35 de facultăţi
de medicină osteopatică şi ele produc aproape 3.000 de absolvenţi pe an. Criza
de medici, ameninţarea ca deficitul să se mărească în anii următori şi factorul
de profit din învăţământul medical au accelerat lucrurile: cinci noi facultăţi
de medicină osteopatică se vor deschide anul viitor şi se aşteaptă ca numărul
total de absolvenţi să ajungă la 5.000 în 2015. Funcţionarea şi nivelul de
pregătire din facultăţile osteopatice, ca şi din programele lor de învăţământ
postuniversitar, sunt îndrumate şi controlate de organisme naţionale,
coordonate cu echivalentele lor din medicina clasică. Prin toate acestea,
medicina osteopatică americană nu mai poate fi privită ca o medicină
alternativă, ci ca o ramură a practicii medicale unanim acceptată, cu un specific
istoric şi o componentă suplimentară: practica manipulativă în scop terapeutic. Varianta osteopatică a medicinii americane
are o reţea naţională de medici, propriile societăţi ştiinţifice de toate
profilurile, un sistem de învăţământ şi foruri de conducere proprii. Toate
realizate în 122 de ani de existenţă.
