Am
primit un mesaj îmbărbătător de la una dintre studentele bursiere din acest an.
Spunea despre una dintre colegele noastre, care s-a ocupat de grupa lor într-un
stagiu important: „Doamna doctor a fost cel mai bun dascăl pe care l-am avut
până acum în facultate. Din prima zi de stagiu a avut o atitudine foarte
călduroasă cu noi“. M-am bucurat mult, pentru că este vorba despre o persoană
pe care o cunosc de multă vreme, iar părerea mea foarte bună a fost întărită de
o colegă mai mică; sunt sigur că părerea este împărtășită și de mulți alți
studenți.
Studenții
sunt mulțumiți atunci când sunt tratați colegial, dar ei nu apreciază doar
atitudinea. Trebuie să ne ocupăm de ei cu toată răbdarea și dedicația, să le
arătăm că sunt viitorii noștri colegi, că ne pasă de timpul lor, de
activitățile lor universitare și extrauniversitare (societățile studențești
desfășoară numeroase acțiuni de voluntariat), să îi creștem într-un spirit
colegial. Cuvintele pe care le-am primit sunt ilustrative și merită să fie
reproduse ca atare: „Mi-a plăcut că din start am stabilit să venim la 9, chiar
dacă ar fi trebuit să venim la 8 (în programul facultății). Ne-a explicat că de
la 8 la 9 trebuie să fie la raportul de gardă și trebuie să pună mai multe
lucruri în funcțiune pe secție, pentru ca apoi să ne poată acorda toată
atenția. Așa a și fost. Am început în fiecare zi la 9 și, din momentul în care
venea la noi, nu mai rezolva alte probleme. Toată energia ei ne era dată
(dăruită) nouă. Cred că vă dați seama cât de mult ne-a bucurat acest lucru,
ținând cont că în alte stagii, după ce că suntem chemați la ora 8 (și nu vine
nimeni, niciodată, la acea oră), suntem «părăsiți» după câteva minute deoarece
intervin diverse probleme, iar asistentul «dispare» și «uită să mai vină și
înapoi». Dar doamna doctor a noastră nu este așa. Dumneaei este probabil
înzestrată cu o foarte bună capacitate organizatorică din moment ce reușește să
separe atât de bine lucrul cu studenții și cu pacienții. A dat dovadă de
organizare și atunci când mergeam să îi consultăm; deși eram două grupe (17
studenți), ne-a împăcat pe toți. Pe mine m-a văzut din prima zi că sunt
implicată și imediat ridic mâna și vreau să răspund sau să fac diverse lucruri
și mi-a zis să mai las și pe alții să participe la discuție. I-a luat pe
fiecare în parte și i-a scos în față, determinându-i să se exprime și să se
pună în valoare. De fapt, ne-a pus în valoare pe toți. Nu am văzut niciodată
vreun profesor/asistent care să poată să țină cont constant de cât și cine a răspuns
și cine mai trebuie să răspundă. Voia să ne cunoască. Voia să avem toți șanse
egale de afirmare. Ea știa că unii sunt mai curajoși și alții mai timizi, dar
în același timp voia ca fiecare să spună cum vede lucrurile“.
Scrisoarea
continuă: „Un lucru care pe mine m-a uimit (comparativ cu ce se întâmplă în
viața de zi cu zi la facultate) a fost că au existat câteva zile în care nu a
putut să vină deoarece urma să participe la un congres (o situație stabilită
din timpul vacanței, când se credea că nu vor lucra și cu studenții în prima
parte a anului universitar) și a făcut un lucru aparte. A vorbit pentru noi cu
mai mulți colegi ai dumneaei, să ne învețe câte ceva în zilele în care nu putea
veni. Nu ne-a zis «Hai, bucurați-vă și voi de un weekend prelungit», nu a lăsat
să treacă nicio zi din stagiu fără să câștigăm ceva – am fost la chirurgie și
pe ATI, unde colegii dumneaei ne-au prezentat diverse lucruri. Un alt lucru
care mi-a plăcut a fost că nu a existat niciun pacient pe care l-am vizitat dar
al cărui caz să nu-l dezbatem. Într-o zi mergeam la pacienți, iar în următoarea
zi mergeam într-o sală și discutam cazurile. Aprofundam foarte tare
cunoștințele. Discuțiile erau la nivel de facultate – dezbăteam cu adevărat.
Părerea mea este că doamna doctor a vorbit pentru toate nivelurile – și pentru
cel mai slab și pentru cel mai bun. Avea o sinceritate pe care o exprima atunci
când ne explica realitatea medicală. Nu ne vorbea din cărți (în sensul că nu ne
vindea «gogoși expirate», cum fac mulți alții), ci ne vorbea din propria
experiență. Îi sunt recunoscătoare că ne-a vorbit din experiență, (...) ne-a
vorbit realist, despre ce ar face dumneaei în cazul fiecărui pacient. Cu
siguranță că pentru a ne explica și organiza toate discuțiile avea o bază
solidă, câștigată în timp, citind din cărți și ghiduri, dar și din experiența
personală – însă eu sunt sigură că toate acele sfaturi pe care ni le oferea
erau verificate. Mi-a plăcut că am făcut și o recapitulare din semiologie – am
prezentat pe echipe în fiecare zi anumite semne și simptome. Așadar, lucruri de
bază, dar în același timp, am dezbătut, spre exemplu, activități «de rezidenți»
– ghidul GOLD 2015. Am discutat despre medicație, despre filosofia
medicamentelor. Am dezbătut nenumărate radiografii, pe care ni le aducea din
arhivă (vă dați seama că pentru a face acest lucru, trebuia să le caute – să ne
acorde timp dincolo de timpul «normat» pentru stagiu). Am dezbătut spirometrii
și l-a învățat pe fiecare în parte să le citească și să le interpreteze. Și
câte și mai câte“.
Impresia
lăsată de cadrul universitar asupra studenților a fost una puternică: „Deoarece
am acumulat și eu o oarecare experiență în domeniu, pot să apreciez și să
compar, pot să spun că tot ceea ce doamna doctor a spus a fost pertinent și de
mare ajutor. Nu ne-a vorbit despre lucruri «inutile». A fructificat la maximum
timpul pe care l-am avut la dispoziție. A reușit să se ocupe de noi în cel mai
serios și folositor stagiu din toată activitatea noastră de aproape patru ani.
Ne-am bucurat mult că a ținut și câteva cursuri – mi s-au părut dintre cele mai
bune. Din nou, a dat dovadă de cât de organizată este și cât de limpede îi este
mintea, în așa fel încât să reușească să facă totul foarte clar și plăcut. Nu
ne-a «părăsit» nici la examenul practic. Ne-a susținut din priviri. Era alături
de noi. În ciuda experienței, în ciuda poziției, în ciuda tuturor activităților
și presiunilor pe care sistemul medical actual le pune atât pe pacienți, cât și
pe medici, ne-a tratat permanent ca pe niște viitori colegi. Ne-a arătat
permanent că își dorește să învățăm, să știm, să devenim medici buni. După
examen, ne-am strâns cu toții «în cerc» și ne-a spus fiecăruia ce părere și ce
sfaturi are pentru noi, la final de stagiu, la finalul unei perioade de
excelentă colaborare. Fiecare a primit un feedback individualizat.
Mesajele mi s-au părut foarte sincere, cu dorința de a ajuta. Fiecăruia i-a
spus lucruri diferite de cele spuse celuilalt, personalizate. Cred că a reușit
să ne cunoască foarte bine în tot acest timp. Este o persoană care intră în
lista de modele pentru mine. Cel mai mult mi-a plăcut că a ținut foarte tare ca
toți să fim egali și să ne exprimăm fiecare părerea. A ținut să nu existe nici
măcar unul care să vorbească mereu, iar altul să nu aibă acces și să nu
vorbească, să nu poată să participe la discuție, la dezbateri, la analiză și
interpretare. A dat dovadă de multă răbdare. Este cu adevărat talentată, este
tipul de dascăl pe care mi-aș dori să-l am la fiecare stagiu. Îi port mult
respect și îmi doresc să lucrez cu dumneaei și în viitor. O recomand cu toată
căldura“.
Acest
prim articol din noul an s-a scris aproape singur. M-am gândit timp de două
săptămâni cum să debutăm în 2016. Este important să avem modele, să fim
călăuziți spre o țintă cât mai înaltă, să fim medici foarte buni și oameni pe
măsură. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, dar și prin munca noastră, primim buni
călăuzitori în misiunea aleasă, potrivit vocației, dar și potrivit celor ce
suntem dispuși să oferim la rândul nostru. Să nu uităm niciodată că trebuie să
fim și buni colegi! Fie ca 2016 să reprezinte un nou început, cu speranță, cu
dorința de a vedea cum situația se îmbunătățește atât în domeniul medical, cât
și în întreaga societate românească.
