Newsflash

Noutăţi în cercetare

de Dr. A. M. - ian. 7 2015
Noutăţi în cercetare

Lideri fără leadership

 

   Problemele de sănătate publică au făcut şi vor face adesea obiectul acestei rubrici. Întâi pentru că este vorba de cercetări sau perspective valoroase, foarte interesante pentru un public medical. Apoi, pentru că unele iniţiative sunt frumoase în simplitatea şi ingeniozitatea lor, nu presupun resurse deosebite – altele decât idei deştepte şi voinţa de a le pune în practică. Nu în ultimul rând, vorbim despre sănătatea publică deoarece credem în puterea exemplului. Medicul român, fie că practică în cabinetul propriu, fie într-un spital mai bine sau mai puţin bine dotat, trebuie să afle că poate face intervenţii aparent minore cu beneficii majore – pentru pacienţii săi, pentru practica sa, pentru sănătatea celorlalţi.
   Nu avem cunoştinţă de vreo iniţiativă similară celei realizate periodic şi sistematic de American Heart Association, de a strânge la un loc toate statisticile de care dispune în domeniul bolilor cardiace, accidentului vascular cerebral şi altor boli cardiovasculare sau metabolice, pentru a pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi – publicul general, decidenţi, jurnalişti, clinicieni, manageri, cercetători etc. – cele mai bune date existente în acest domeniu. Raportul anual AHA1, publicat în Circulation, a fost citat, în ultimii cinci ani, de peste 20.000 de ori, anul trecut numărul citărilor depăşind 5.700. Nu este, desigur, vorba de un efort lipsit de sprijin oficial, alături de AHA dându-şi concursul şi Centrul pentru controlul şi prevenţia bolilor (CDC) şi institutele naţionale de sănătate. La baza raportului AHA stau date din nu mai puţin de 14 surse – registre, sondaje, evidenţe electronice, statistici.
   Calitatea datelor este esenţială pentru orice măsură de sănătate publică. Din păcate, în România, politicianismul decidenţilor a făcut ca, tradiţional, nu dovezile, datele, statisticile să stea la baza politicilor de sănătate, ci interesul – cel mai frecvent electoral, uneori chiar personal. Societăţile ştiinţifice româneşti invită negreşit cel puţin câte un secretar de stat (dacă nu mai mulţi) sau chiar pe ministrul sănătăţii, la congresele pe care le organizează anual, dar nu pentru a le pune acestora în braţe o analiză impecabilă, cu date din România (şi nu de împrumut), care să justifice un program sau altul, o măsură sau alta, ci doar pentru a da bine în fotografii. Impotenţa funcţională a societăţilor noastre ştiinţifice este unul din motivele pentru care medicina, sănătatea publică românească nu progresează, indiferent câte fonduri ar absorbi. Avem lideri (oho, chiar cu toptanul!), dar nu avem leadership.
   M-aş bucura însă dacă realitatea ar contrazice aceste constatări amare. Aştept cu interes ca preşedinţii de societăţi ştiinţifice să ne semnaleze rapoartele de specialitate pe care le-au elaborat pentru anul ce vine.

 

Ghinion ştiinţific

   Primul număr din 2015 al revistei Science, publicat astăzi (2 ianuarie), include o foarte interesantă analiză2 realizată de Bert Vogelstein, unul din pionierii oncogenomicii, şi Cristian Tomasetti, onco-biostatistician, ambii de la Johns Hopkins, care au vrut să vadă cât adevăr este în mai vechea supoziţie cum că numărul total al celulelor dintr-un ţesut şi numărul cumulativ de diviziuni al acestora influenţează riscul de cancer. Ideea de la care au plecat cei doi este că numeroase modificări genomice apar fortuit, în timpul replicării ADN, şi nu ca urmare a acţiunii factorilor carcinogenici. Cum cele mai multe din celulele diferenţiate nu sunt, conform autorilor, capabile să iniţieze o tumoră, atenţia s-a îndreptat către celulele stem şi către studiile în care dinamica acestor celule a fost descrisă, pentru diverse ţesuturi. Datele pentru 31 de tipuri de ţesut au fost apoi corelate cu riscul specific de cancer pe parcursul întregii vieţi (datele de supraveghere epidemiologică din SUA). Ipoteza le-a fost confirmată de corelaţia statistică puternică dintre riscul de cancer şi numărul total de diviziuni suferite de o celulă stem dintr-un anumit ţesut, de-a lungul întregii vieţi.

   În pasul următor al analizei, autorii au încercat să deosebească între efectul cumulativ al replicării ADN şi alţi factori cauzatori (de mediu sau moşteniţi) şi au stabilit o formulă prin care datele au fost utilizate la calcularea unui „scor de risc suplimentar“. Nouă forme de cancer au obţinut un scor suplimentar ridicat, indicând astfel implicarea şi altor factori (fig. 1). Analiza matematică a modelelor studiate arată că, de fapt, circa două treimi din cancere s-ar produce întâmplător şi nu ca urmare a unor factori de mediu sau a unor predispoziţii moştenite. Cu alte cuvinte, ar fi vorba de „ghinion“, adică de mutaţii spontane produse în timpul replicării ADN în celule stem normale, non-canceroase.

 

Combinaţii periculoase

 

   Statinele au devenit una din clasele de medicamente cel mai frecvent administrate în tratament cronic, estimările recente (2014) indicând posibilitatea ca nu mai puţin de un miliard de persoane să urmeze tratament cu o substanţă din această clasă. Medicamentele sunt, în general, bine tolerate, chiar dacă aproape unul din trei pacienţi suferă de cel puţin un efect advers. Reacţiile grave sunt foarte rare şi pot merge de la rabdomioliză, insuficienţă renală acută şi hiperpotasemie până la deces. Explicaţia tradiţională a acestor reacţii este inhibarea enzimei necesare pentru metabolizarea statinelor – citocromul P450 3A4 (CYP3A4). Nu toate statinele sunt însă metabolizate de această enzimă; cu toate acestea, reacţii adverse grave au fost întâlnite şi în aceste cazuri. Explicaţia ar putea consta în inhibiţia unor polipeptide hepatice implicate în transportul anionilor organici (OATP1B1 şi OATP1B3), prin acţiunea unor medicamente care inhibă simultan şi CYP3A4 – claritromicina.
   Un studiu3 publicat în Canadian Medical Association Journal a cercetat riscul ridicat prezentat de administrarea concomitentă a unei statine nemetabolizate de CYP3A4 (rosuvastatin, pravastatin, fluvastatin) şi a unei macrolide care inhibă deopotrivă CYP3A4 şi OATP1B1 şi OATP1B3. Chiar dacă mai mic de 1%, riscul de efecte adverse grave, la grupul care a primit claritromicină, a fost de până la două ori mai mare în comparaţie cu cel înregistrat la un grup de dimensiuni similare (peste 50.000 de cazuri) care a primit statină şi azitromicină (un macrolid care nu inhibă OATP1B1 şi OATP1B3).

Vaccin prionic

   Un studiu4 publicat în revista Vaccine prezintă conceptul atractiv al unui vaccin antiprionic, pus în practică într-un mic experiment la animale (căprioare) expuse natural unui risc ridicat de boli prionice. Grupul american a utilizat o tulpină atenuată de Salmonella typhimurium exprimând proteina PrP-C (a cărei conformaţie schimbată declanşează alterări în lanţ), care a fost administrată oral animalelor. După apariţia unui răspuns imun iniţial la nivelul mucoasei, animalelor li s-au administrat doze booster oral şi prin aplicaţii locale amigdaliene şi rectale. Puse apoi în contact cu creier infectat prionic, animalele vaccinate au avut o supravieţuire semnificativ mai îndelungată (909 vs. 602 zile), iar una din cele cinci căprioare a rămas neinfectată (fig. 2).


Notă autor:

1. Mozaffarian D et al. Heart Disease and Stroke Statistics – 2015 Update: A report from the American Heart Association. Circulation. 2014 Dec 17

2. Tomasetti C, Vogelstein B. Variation in cancer risk among tissues can be explained by the number of stem cell divisions. Science. 2015 Jan 2;347(6217):78-81

3. Li DQ et al. Risk of adverse events among older adults following co-prescription of clarithromycin and statins not metabolized by cytochrome P450 3A4. CMAJ. 2014 Dec 22

4. Goñi F et al. Mucosal immunization with an attenuated Salmonella vaccine partially protects white-tailed deer from chronic wasting disease. Vaccine. 2014 Dec 21

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe