Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

O nouă materie obligatorie?

Viața Medicală
Prof. dr. Mircea Ioan POPA joi, 5 noiembrie 2015
     „«Ceasul biologic» nu mă lasă să dorm prea mult nici în zilele libere. În fiecare dimineață mă trezesc la 6 ca să ajung la 8 la spital, la raportul de gardă. Inițial mi se părea greu, dar săptămâna aceasta, după ce am aflat ora la care se trezește o doamnă asistentă de pe secție, mă simt foarte norocoasă.“ Așa începe mesajul primit de la o colegă rezidentă. Acest mesaj mi-a trezit un gând, fără nicio legătură cu ceea ce a dorit să îmi transmită fosta mea studentă. M-am gândit la serialele de tip Greyʼs Anatomy. Nu înțeleg care ar fi rațiunea de a folosi în sistemul sanitar românesc atare exemple. De ce un coleg tânăr, proaspăt absolvent, este luat și „aruncat în luptă“ de parcă ar fi apucat să deprindă toate cele necesare pentru a putea face față oricărui caz (diagnostic pozitiv, diagnostic diferențial, tratament, prognostic etc.)? De ce pe unele secții se cere unui proaspăt absolvent să se comporte ca și cum ar ști tot? Ce minune ar putea să se întâmple pentru ca un student care a participat doar la cursuri, a dat examenul de rezidențiat învățând după o carte destul de proastă (putea fi și foarte bună, dar nu este, iar asta este valabil de zeci de ani), cu greșeli, cu informații care fie au „îmbătrânit“, fie nu sunt valabile în România, a fost nevoit să uite ce a învățat în timpul facultății ca să poată învăța pentru rezidențiat, nu a exersat practic prea mult (uneori mai deloc) – așadar ce minune ar putea să se întâmple pentru ca un student devenit rezident să se transforme în medic practician? Tânărul coleg trebuie întâi învățat și abia apoi pus să facă. Trebuie să beneficieze de cursuri (adaptate situației actuale) și de o călăuzire atentă (teoretică și practică). Învățatul în sistemul „learning by doing“ nu este neapărat un lucru rău; uneori poate fi util, alteori poate fi catastrofal. Și ce mai înseamnă „aruncat în luptă“? De pildă, efectuarea de gărzi în care tinerii absolvenți au la dispoziție doar... diploma de absolvire, căci primesc un mesaj foarte clar: „nu mă trezești cu niciun chip, descurcă-te!“. Parțial modelul Greyʼs Anatomy. Colegialitate? Nici pomeneală!
     Este foarte dur că pierdem unii dintre „copii“ (exemplul foștilor mei studenți), care și-ar dori să rămână în România, nu pornesc deloc cu gândul de a părăsi țara, dar pleacă în special ca urmare a modului în care sunt tratați. Eu m-am săturat tare-tare de această bătaie de joc, de lipsa de colegialitate, de alungarea acestor copii. Avem nevoie de medici buni și foarte buni? Avem! Este ușoară viața de medic? Nici vorbă! Salariile sunt potrivite pentru efortul depus? De râsul curcilor!
     Ce este de făcut? Măcar să îi tratăm cu colegialitate, să încercăm să construim un sistem colegial. Sistem înseamnă unitate și nu că azi sunt pe Facebook 30.000 de adeziuni la grupul „Medici gata de grevă generală. Solicităm salarii decente!“, iar mâine participă doar 15 persoane la demonstrația de protest. Un sistem în care tinerii să se simtă doriți, să meargă la serviciu cu gândul că vor găsi o echipă cu care să lucreze, oameni de la care să învețe, oameni care să îi călăuzească, să îi pregătească pentru viitor, să le transmită tot ce știu (lăsând deoparte egoismul atât de frecvent întâlnit). Este nevoie de colegialitate. Și este mult de muncă, pentru că mentalitatea românească a fost pervertită, terfelită, prin zeci de ani de „practică“ în domeniu; nemernica acțiune a început cam după 1945 (și a continuat după decembrie 1989).
     Din păcate, colegialitatea este prea rar întâlnită. Dacă nu înțelegem această lipsă fundamentală și dacă nu ne dorim să schimbăm situația actuală, alungarea tinerilor va continua. Colegialitatea lipsește din toate domeniile, iar educația în acest sens ar trebui să înceapă încă cu preșcolarii. Colegialitatea trebuie să devină materie obligatorie, an de an, de la grupa mică nu până la absolvirea liceului sau a facultății, ci până la... pensie.
     Scriind aceste rânduri, m-am decis. Am să merg la registratura Ministerului Educației și Cercetării Științifice și am să depun o solicitare la care am să atașez acest articol. Am să solicit o modificare a programei școlare în sensul celor de mai sus, în sensul deprinderii colegialității, muncii în echipă, din fragedă pruncie. Ar fi ceva imposibil? Nici pomeneală. Doar să se vrea! Am pierdut 26 de ani, nu ar trebui să mai permitem ca timpul să se piardă în continuare.
     De ce sunt revoltat? În primul rând, pentru că nu pentru halul în care am ajuns astăzi au murit martirii din decembrie 1989. Este o întinare, o călcare bădărănească în picioare a memoriei acestora în atât de multe situații pe care le vedem și le trăim. Acei tineri și mai puțin tineri au ieșit cu pieptul gol în fața tancurilor pentru noi, cei de azi, care trăim altfel datorită sacrificiului lor. Despre acest sacrificiu (ca și despre sacrificiul suprem făcut de alte sute de mii și de milioane de români, fie în război, fie în lagăre și pușcării comuniste) trebuie vorbit și acasă și la școală. Copiii trebuie să știe și să învețe despre tradiție, despre istorie, despre credință, despre ce a fost bun și ce a fost mai puțin bun. Copiii trebuie învățați încă de foarte mici să simtă care le este apartenența și astfel să ajungă să aibă acel mod de gândire și făptuire care să permită reconstruirea țării noastre după alte precepte. Să trăim într-o țară în care și medicii să aibă locul lor, să primească respectul cuvenit, să se regăsească și să își construiască onest viitorul alături de pacienții lor. Sunt revoltat pentru că puțin ne mai desparte de decembrie 2015. Al douăzeci și șaselea an de așteptare. Să vizităm Cimitirul Eroilor Revoluției, să privim numele și vârsta scrise pe cruci, să analizăm – să ne analizăm – și să luăm o decizie. Este inadmisibil să continuăm în același mod. Respectul pentru înaintași și pentru sacrificiul acestora trebuie să ne reintre în sânge.
     Am să închei cu al doilea pasaj din mesajul primit de la fosta studentă: „Săptămâna aceasta am descoperit o asistentă medicală foarte bună, conștiincioasă, respectuoasă, care face naveta 140 km până la spital; este nevoită să se trezească la 2:30 de fiecare dată. Glumind, spunea că, uneori, când poate întârzia, se trezește la 3:30. Nu cunosc motivele pentru care nu se poate muta în București și nici nu trebuie, dar merită tot respectul nostru“.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.