Născut la 12 februarie 1917, în comuna
Corbu, judeţul Harghita şi decedat la 10 iulie 2012, dr. Petru Mureşan a fost una dintre personalităţile medicale româneşti
cele mai reprezentative pentru secolul XX, rămânând activ până la retragerea
sa, în 2009.
Medic din 1940 şi apoi specialist în
medicină internă (1947), specialist în chirurgie (1948), medic primar în 1953 şi
doctor în ştiinţe medicale în 1956, intră ca director în Ministerul Sănăţii,
unde lucrează între anii 1948 şi 1970, timp în care se perfecţionează în sănătate
publică, în principal specializându-se în statistică matematică cu aplicaţii în
sănătatea publică, în cercetarea clinică şi experimentală. În această calitate
devine şi conferenţiar în biostatistică (şef de catedră la IMF Bucureşti,
1949–1958), şef secţie demografie în Institutul de Igienă Bucureşti
(1958–1970). Reuşeşte să înfiinţeze Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară,
al cărui director este între 1970 şi 1979, data oficială a pensionării. Rămâne
activ, lucrând în calitate de consultant plătit şi, uneori, fără plată, în
perioada 1980–2010, ţinând numeroase cursuri de perfecţionare în statistica
demografică, sanitară şi epidemiologică, statistica matematică şi sistemul
informaţional în sănătate. De asemenea, numai în această perioadă, publică 20
din totalul de 180 de lucrări apărute în numeroase reviste de specialitate, ca
autor principal sau colaborator, şi scrie al treilea manual de statistică
sanitară (Editura Medicală, Bucureşti).
Activitatea sa în plan internaţional este
vastă, fiind şi expert OMS în sănătate publică, dar şi expert ONU în
demografie. Fiind cunoscut de specialiştii străini ca primul organizator al
unei anchete populaţionale de sănătate din Europa (1959), este solicitat să
participe la numeroase comitete de specialitate şi conferinţe: Belgrad (1965),
Evian (1966), Strasbourg (1966); Adis-Abeba (1974), Bucureşti (1971), Manila –
Filipine (1972, 1981), Geneva (1974, 1976), Londra (1984), Montréal – Canada
(1993), Salvador – Bahia (Brazilia, 2001), Canberra (Australia, 2004) etc.
L-a spiritualizat suferinţa fizică şi morală
pe care i-a provocat-o secolul în care a trăit – şi-a pierdut întreaga familie
(părinţi, fraţi, surori) în crematoriile de la Auschwitz, a fost condamnat la
moarte de autorităţile fasciste maghiare, pedeapsă comutată ulterior în
trimitere în regimente de pedeapsă pe front şi apoi închiderea lui în lagărul
de la Buchenwald. Acestea, ca şi eliminarea lui la un moment dat din rândurile
celor care au luptat contra fascismului, considerat complotist împotriva
regimului din România, nu l-au făcut să urască lumea, ci să reflecteze asupra
multor teze în care a crezut.
S-a reconstruit ulterior ca persoană morală
şi demnă, alegând pentru viaţa lui să rezolve conflictul individ–societate nu
supunându-se acesteia – pe tema dovedită a fi falsă şi cu putere de manipulare
de către orice putere totalitară, a libertăţii înţelese ca necesitate a ce
spune întotdeauna puterea –, ci ca individ încadrat în societate care trudeşte
împreună cu ceilalţi la progresul ei, dar fără ca în cursul acestui proces omul
să devină numai obiect de producţie, transformat astfel în scopul profitului
unora şi în paguba altora, ce reprezintă majoritatea. Valenţele lui umane,
modestia, cultura umanistă clasică asociate la pregătirea profesională l-au
definit ca „omul proiect“ (Sartre), care a înfiinţat instituţii, a elaborat
idei şi programe puse în slujba sănătăţii publice, a format o Şcoală modernă de
sănătate publică şi epidemiologie în bolile cronice, evaluare de servicii
medico-sanitare, sistem informaţional în sănătate, prognoză demografică şi
epidemiologică.
Liber cugetător convins, fără să abandoneze
ideile despre „înstrăinare“, care în procesul muncii productive duce la
alienarea multora, el a activat ca medic pentru combaterea consecinţelor
acestora în mediul social înţeles ca sociosferă şi tehnosferă, iar în ceea ce-l
priveşte, a reuşit să-şi îndepărteze alienarea prin câştigarea libertăţii
interioare, care a făcut ca munca din constrângere să devină pentru el
eliberare personală şi, aşa cum spunea Domenach, să o înţeleagă ca „educaţie,
creaţie şi producţie“. În acest spirit s-a derulat şi s-a sfârşit viaţa exemplară a dr. Petru Mureşan.
Personal, colaboratorii şi cei ce au mai rămas
în fostul Centru de Statistică Sanitară regretăm că nu putem să onorăm cu
numele lui denumirea acestei instituţii înfiinţată de el, deoarece a fost
desfiinţată de un ministru al sănătăţii de profesiune notar.
