Citatul alăturat m-a intrigat în mod deosebit. Doar un copil ar
putea crede că viața e un lung șir de succese și plăceri. Obstacolele există și
apar în orice moment și în modul cel mai neașteptat, deci ceea ce se pretinde
oricărei ființe umane e să fie pregătită să întâmpine greutăți cu fiecare
acțiune pe care o întreprinde și, mai ales, să nu se lase stăpânită de
dificultăți, ci să încerce să le surmonteze. Interpretarea de mai sus dorește
de fapt să elimine din dicționarul zilnic al celor care se lovesc de greutăți
și dificultăți expresia de „existență tulburată“. O existență tulburată e ea
însăși un obstacol în calea realizării proiectelor propuse. De cele mai multe
ori, procesul de transformare a ideii în ceva palpabil cere o concentrare nu
numai a eforturilor fizice și demersurilor în toate direcțiile, ci și (sau mai
ales) a gândurilor și a planurilor de îndeplinire a proiectului propus. Oare
își poate închipui cineva că o existență tulburată poate servi unui asemenea
țel?
Nu am intenția de a face o analiză profundă a naturii
obstacolelor apărute în calea individului doritor de progres, de mai bine, dar
nu pot să nu mă gândesc că a face din toate dificultățile vieții o apă și-un
pământ ar fi o greșeală de neiertat. Voi încerca doar să amintesc două
categorii de obstacole întâlnite, nu în viața personală, ci în cariera
profesională a medicului.
Într-o primă categorie aș include obstacolele obiective, care au
o explicație logică, legată de limitele impuse de orice sistem, oricât de
reușit ar fi el. Un proiect care necesită alocarea unui buget în condițiile în
care pentru aceeași sumă de bani concurează mai multe idei are toate șansele de
nereușită, în fața obligației celor responsabili de a construi o ierarhie a
priorităților. În această situație, oare cine poate fi sigur că ideea sa se va
plasa sus pe această scară? Mi se va spune că prioritatea depinde de gradul de
înțelegere a nevoilor și de o perfectă cunoaștere a realității și nu pot decât
să fiu de acord cu această afirmație. Dar, între a construi o modernă sală de
fizioterapie și suplimentarea unor paturi de terapie intensivă, în condițiile în
care pacienți gravi sunt ventilați mecanic „pe secție“, nu am nicio îndoială în
ce direcție se va înclina decizia celor în drept. Pe vremuri am încercat să introduc în sălile de operație ale
spitalului în care lucram un nou agent anestezic volatil, desfluranul, extrem
de eficace și lipsit de efecte secundare grave, dar care necesita
achiziționarea, la un preț exagerat, a unor vaporizatoare specifice acestui nou
volatil. Am avut dificultăți în a accepta refuzul administrației de a da curs
propunerii mele, dar am fost nevoit să accept argumentul că același buget putea
fi folosit pentru scopuri mai importante, într-o situație în care eu aveam la
îndemână deja alți agenți anestezici nu mai puțin de succes.
În ce măsură ne putem
baza pe existența unei logici „sănătoase“, corecte, care să găsească soluția
cea mai bună atunci când e vorba de a alege între două proiecte, ambele demne
de a primi sprijinul necesar pentru a fi transformate în realitate? Răspunsul e
clar: nimic nu e perfect în viață și de aceea există limite ce trebuie
cunoscute și interpretate corect și cât mai puțin subiectiv.
Dar mai există un grup de situații în care obstacolele sunt
departe de a fi justificate, chiar de către cel înclinat să accepte fără să
crâcnească decizia superiorului său. E vorba de hotărârile care nu au nicio
bază solidă, nicidecum obiectivă. Sper că cititorul nu se va supăra dacă voi
apela din nou la experiența mea de medic ATI de câteva bune decenii.
Nu demult, mi s-a povestit o întâmplare parcă luată din lumea
lui Kafka. Era vorba de un spital periferic care suferea de pe urma unei
bugetări complet insuficiente, o situație din cauza căreia era pusă nu o dată
în pericol securitatea pacientului, mai ales a celui chirurgical. O înștiințare
a forurilor superioare, anunțând o semnificativă alocație bugetară
suplimentară, părea să rezolve o bună parte a problemelor stringente ale
spitalului. S-au cerut propuneri din diverse secții, iar serviciul ATI a vrut
să achiziționeze aparate de capnografie pentru fiecare sală de operație.
Argumentul era clar și cunoscut: printre altele, aparatele urmau să depisteze
pe loc incidentele de intubație esofagiană în locul celei endotraheale. E ușor
de închipuit stupefacția medicilor anesteziști în momentul când li s-a adus la
cunoștință că propunerea a fost respinsă, aflând că pe lista proiectelor
acceptate se afla lărgirea sălii de așteptare a policlinicii de oftalmologie
din cadrul spitalului. Nu voi aprofunda analiza acestui caz nefast, întrucât nu
am datele necesare pentru a oferi o explicație cât de cât logică. Dar,
indiscutabil, aici e vorba de o cumplită dovadă de miopie profesională sau de
lipsă de profesionalism și o doză mare de rea-voință, toate la un loc puse în
slujba unei idei care putea servi administrației ca exemplu de eficiență și de
soluție în favoarea pacientului – pentru că e mai ușor să te lauzi cu o
frumoasă sală de așteptare decât cu niște aparate a căror importanță nu spune
nimic neștiutorului.
Deși am ales să exemplific numai două tipuri de obstacole ce se
pot ivi în calea transformării unui proiect în realitate, nu pot face
abstracție de un al treilea tip, cel provocat de interese meschine sau
personale confruntate cu interesul public. Sunt convins că fiecare din
cititorii acestor rânduri va putea lua parte la întocmirea unei liste care să
cuprindă astfel de obstacole. Contribuția mea personală se va referi la un caz
luat din recenta istorie a unei catedre dintr-o universitate israeliană. La
concursul pentru ocuparea unui important post rămas liber s-au prezentat doi
candidați, iar cineva a avut grijă ca numele lor să devină publice cu mult
înainte de data concursului. Unul din candidați a trimis o scrisoare comisiei
de concurs, emițând ipoteza (pentru el teoria) conform căruia contracandidatul
său nu acoperea toate cerințele impuse de regulamentul concursului. Scrisoarea
a fost trimisă foarte aproape de data concursului, ceea ce a obligat comisia să
hotărască investigarea „cazului“ și, dată fiind stringența ocupării postului,
să declare câștigător pe reclamant, singurul rămas în competiție. Bineînțeles
că rezultatul investigației a fost irelevant, dar zarurile fuseseră deja
aruncate.
„Cu cât avansăm în vârstă, viața oferă tot
mai multe obstacole, dar, luptându-te cu ele, îți întărești inima și
gândurile“. Autorul acestui citat nu e altcineva decât Vincent Van Gogh,
celebrul pictor, a cărui viață a fost plină de obstacole, momente grele și
cumplite perioade de depresie. Dar citatul acesta conține două din cele mai
importante idei. Întâi, că există o relație directă între numărul de ani și
abundența dificultăților apărute în calea omului. Dar și că soluția pentru
rezolvarea celor mai multe dintre ele este o permanentă luptă, în care șansele
de a învinge sunt direct proporționale cu voința individului de a le depăși.
|
 „Dacă
crezi cu adevărat că există obstacole în viață, ai toate șansele ca ele să-ți
tulbure existența.“
(Shonda Rhimes, n. 1970)
|
|
