Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

(R)APEL PENTRU COLABORARE …din perspectiva medicului de familie

Viața Medicală
Dr. Otilia ŢIGĂNAŞ marţi, 4 septembrie 2012

Obstacolele în calea necesarei comunicări dintre specialişti de pe diversele paliere ale sistemului sanitar şi câteva soluţii pentru îmbunătăţirea colaborării sunt prezentate, din perspectiva medicului de familie, de dna dr. Otilia Ţigănaş.

 

Textul de mai jos se doreşte o continuare a articolului „(R)apel pentru colaborare“, semnat de dr. Rodica Perciun în „Viaţa medicală“ nr. 31/2012. Dsa prezenta un set de concluzii din practica personală, legate de disjuncţia între palierele sistemului sanitar. Abordarea era din perspectiva medicului specialist din ambulatoriul de specialitate, o abordare deosebit de interesantă, iar intrarea în subiect s-a făcut aşa: „Am un profund respect faţă de colegii mei medici de familie“. Mă simt datoare să întorc respectul, mulţumind pentru deschidere, şi, totodată, să punctez câteva din cauzele care alterează colaborarea. Propun chiar, în paginile săptămânalului „Viaţa medicală“, un foileton pe această temă vitală şi insuficient disecată de protagonişti. Iar soluţiile nu se găsesc la asigurator!

Cauzele care conduc la proasta comunicare dintre doctori

   Există o diferenţă uriaşă între munca prestată în sistemul de asigurări şi profesia de medic în clasica ei accepţie (aceea pentru care ne-am pregătit cândva). Diferenţa la care fac referire perverteşte oarecum fluxul informaţiei despre bolnav. Rubricile din formularele în regim CAS conţin date utile deconturilor financiare, statisticilor, conţin coduri, în schimb informaţiile reale necesare diagnosticului sau urmăririi ulterioare a pacientului sunt foarte palide. De asemenea, aceste documente nu leagă bine elementele sistemului sanitar sau o fac foarte aproximativ. Formularele impuse de CAS sunt gândite în primul rând pentru asigurator, deci financiar, iar riscul ca pacientul să se rătăcească în sistem creşte exponenţial.
   Nefiind organizată din afara noastră (adică nefiind impusă riguros „de sus în jos“), comunicarea corectă între medici va depinde mult de conştiinţa fiecăruia. Nici măcar tradiţia românească nu ajută mult în această direcţie – noi nu suntem bine antrenaţi pentru munca de echipă, necum să avem cultul ei. Şi nu mă refer la echipele operatorii bine rodate împreună, ci la principiu.
   Atunci, comunicarea cu celelalte paliere medicale o vei face oarecum după ureche, cum simţi că e corect, împins de conştiinţă dar, dacă nu o faci, nu eşti amendat. Sistemul de asigurări va curge înainte, îţi va permite să fii superficial la capitolul comunicare, câtă vreme bifele sunt corect aplicate pe formularele roz-verzi. Deficienţe mari de comunicare apar şi acolo unde practica medicală privată se întretaie cu cea contractată de asigurator sau cu cea bugetată de Ministerul Sănătăţii. Acolo se găseşte un alt hiatus informaţional neamendat, iar comunicarea nu se mai face nici măcar cât bifele pe foile roz-verde!

Câteva soluţii simple, pentru ameliorarea comunicării

   Iată câteva soluţii şi propuneri care ţin exclusiv de noi, medicii. Ideală ar fi o comunicare unitară electronică, una real-unitară şi eficientă, dar până acolo mai este…
   1. Obiceiul de a adăuga formularelor standard CAS un document medical simplu, în care să specifici informaţiile importante despre pacient. O personalizare a documentelor, altfel spus. Acest gest se cere din ambele părţi, atât de la medicii de familie, cât şi de la ceilalţi specialişti. Să luăm câteva exemple: • un simptom de debut al unei afecţiuni, unul bine ascuns, pe care medicul de familie l-a surprins printr-o anamneză meticuloasă, cunoscându-şi foarte bine pacientul • efecte adverse deja identificate în medicaţia cronicului vechi sau scheme eşuate • con­diţiile financiare foarte precare, lipsa complianţei pacientului sau antecedentele de tulburări anxioase, ipohondria, polipragmazia, excesul de servicii medicale suprapuse etc.
   Un detaliu care ajută specialistul în diagnostic poate fi vital, or el nu se va regăsi în rubricile din biletul de trimitere decontat CAS. Este bine să o faci separat. De exemplu, un cardiolog care primeşte un bolnav trimis scurt şi sec cu „HTA/cod 453, CID/cod 458“ şi doar atât va fi obligat să ia pacientul de la zero. Iar cardiologul va blagoslovi în gând medicul care trimite, exact pe măsura biletului. O situaţie inversă: la externare, de exemplu, „spitalistul“ ar trebui să accentueze riguros şi detaliat recomandările, dozele, sugestiile. Mai exact, să semnaleze explicit alertele, în echipă cu medicul de familie.
   Am cazul unui pacient octogenar văduv, ţăran, proaspăt externat şi pus la spital pe trombostop. L-am găsit acasă, absolut întâmplător (fiindcă satul e mic), administrându-şi câte patru-cinci pastile de Trombostop pe zi, convins că îi fac tare bine tabletele acestea, tare îi liniştesc la inimă (!). Se internase noaptea cu salvarea, eu – medicul de familie rural non-navetist – n-am ştiut nici că a fost internat, nici că a trecut la anticoagulante, nici că a sosit acasă. În schimb, ştiam că locuieşte singur şi că fiica de la oraş nu va veni să se ocupe de el şi că pacientul nu va ajunge la laborator pentru INR. Iar dacă legam corect tot ceea ce ştiam – internistul şi cu mine – s-ar fi putut alege cea mai bună conduită terapeutică.
   2. Imprimarea pe ştampila de cabinet a telefonului de contact şi a adresei de e-mail – îndemn valabil atât pentru MF, cât şi pentru ceilalţi specialişti.
   O scurtă discuţie telefonică între medici poate face minuni. Comunicarea virtuală (e-mail) ajută enorm şi ea. Să nu uităm aici capcana clasică de a te baza pe ceea ce spune pacientul că ar fi spus medicul celălalt! Dacă pui mâna pe telefon şi discuţi cu colegul, rămâi trăsnit ce poate debita uneori pacientul. Fie n-a înţeles bine, fie spune ceea ce ar fi vrut demult să-ţi arunce verde în faţă, dar i-a fost ruşine şi bagă textul în gura confratelui. Aşadar, niciodată să nu ne bazăm pe ceea ce povesteşte pacientul. Comunicarea corectă se face nemijlocit între medici – fie în scris, fie telefonic. Un telefon dat la UPU, prin care tu, MF, prezinţi pe scurt cazul trimis şi îţi justifici decizia, va face ca acel pacient să fie preluat informat, mai uşor de „desţelenit“ şi, în timp, vei acumula respectul spitaliştilor. Un telefon dat de la spital, eventual un e-mail, cum că pacientul octogenar ţăran vine acasă cu anticoagulante în schemă, scuteşte căutarea sursei hematuriei după câteva săptămâni, se face în cunoştinţă de cauză şi va ajuta enorm bolnavul, prin medicul lui de familie.
   3. Studierea atentă a obligaţiilor care decurg din contractul cu CAS al celorlalţi medici din sistem.
   Este vital ca specialistul să cunoască limitele impuse de CAS medicului de familie şi invers. Necunoaşterea este sursă inepuizabilă de conflicte, revoltă a pacienţilor şi generează tensiuni între medici. „Du-te la medicul de familie să-ţi scrie compensat ce ţi-am dat eu!“ este una dintre marile erori. Nu strică însă, repet, să te convingi dacă specialistul împricinat chiar a spus aşa ceva.
   Excepţii există de ambele părţi: superficialitate, aroganţă, suficienţă, comoditate, incapacitate de a lucra în echipă, refuzul de a învăţa operare calculator… Dar ele sunt rare excepţii. Dacă pornim însă de la premisa recunoaşterii reciproce a valorilor (cu cât te simţi mai bine pregătit profesional, cu atât aroganţa scade în favoarea generozităţii inteligente), efortul unei comunicări corecte, detaliate, eficiente între doctori pare a fi – până una, alta – singura soluţie de a mai salva ceva. Ea este singura care nu costă nimic, în schimb economiseşte enorm: timp, nervi, bani şi coronare de medic prins în caruselul sistemului de asigurări. Or, nici măcar coronarele doctorilor nu sunt fără sfârşit!
   Dacă măcar o zecime din mesajul meu a mişcat ceva şi a reuşit să iasă în afara retoricii, atunci el şi-a atins scopul. Cu efort comun, putem să nu ne lăsăm îngenunchiaţi de sistem, unde marele perdant ce pare a se contura este nu atât pacientul, cât medicul şi demnitatea lui profesională. Indiferent dacă e internist, dermatolog, chirurg sau medic de familie.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 199 de lei
  • Digital – 149 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC