Plecând de la definiţia malpraxisului
medical, care presupune o eroare profesională (inclusiv depăşirea competenţelor)
săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic şi care a dus
la suferirea unor prejudicii de către pacient, trebuie menţionat că personalul
medical nu poate fi tras la răspundere pentru malpraxis în toate cazurile când
îşi depăşeşte competenţele. Astfel, Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătăţii prevede că „personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile
produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei,cu excepţia cazurilor de urgenţă în care
nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară“ (s. n.). Mai mult, în normele de
aplicare se prevede că „dovada cazurilor în care nu este disponibil personal
medical ce are competenţă în efectuarea unui act medical se face cu acte ce
emană de la reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale şi care
atestă personalul existent la locul furnizării actului medical ce a fost
generator de prejudicii“.
Ca atare, personalul medical nu poate fi
tras la răspundere pentru malpraxis în cazul în care, pe fondul unei urgenţe,
se intervine în interesul pacientului, chiar dacă se depăşesc competenţele.
Astfel, în acest caz, este instituită o excepţie, dacă sunt îndeplinite unele
condiţii: dovada inexistenţei personalului medical competent să intervină şi
necesitatea unei urgenţe. În cazul în care aceste condiţii nu sunt îndeplinite,
atunci ne aflăm în prezenţa unui caz de malpraxis medical.
Important este că dovada cazurilor în care
nu este disponibil personal medical ce are competenţă în efectuarea unui act
medical se face cu acte ce emană de la reprezentantul legal al furnizorului de
servicii medicale şi care atestă personalul existent la locul furnizării
actului medical generator de prejudicii. Prin urmare, dovada lipsei
personalului medical nu se face de către cel care şi-ar fi depăşit competenţele,
ci de reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale (de cele mai
multe ori angajatorul). Ca atare, managerul de spital sau alt reprezentant al
furnizorului trebuie să depună, în cazul unei anchete, toate actele necesare
care să ateste lipsa unui personal cu competenţele necesare. Un alt aspect
important este că probarea lipsei personalului competent se face doar cu acte;
din analiza textului, nu ar fi permise alte mijloace de probă.
Trebuie
precizat că legea se referă doar la cazurile de urgenţă. În situaţia în care nu
ne-am afla în prezenţa unui caz de urgenţă, atunci personalul medical sau
unitatea spitalicească, în cazul în care nu are personal medical de competenţă
necesară, va trebui să facă toate demersurile pentru transportarea pacientului
către cea mai apropiată unitate spitalicească ce îi poate acorda tratament şi
îngrijiri medicale aferente.
O altă situaţie în care personalul medical
nu este tras la răspundere este atunci când daunele sau prejudiciile sunt
urmarea acţionării cu bună-credinţă în situaţii de urgenţă, cu respectarea
competenţelor. În acest caz, se instituie trei condiţii cumulative pentru ca
personalul medical să nu fie tras la răspundere: să acţioneze cu bună-credinţă,
să existe o situaţie de urgenţă, să se respecte competenţa acordată.
