Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Se poate și altfel

Viața Medicală
Prof. dr. Mircea Ioan POPA luni, 22 august 2016
     Uneori este greu să fii corect, obiectiv și să ții cont de părerea și explicațiile celuilalt, deși aceste atitudini se regăsesc într-un comportament de dorit, un comportament colegial. Încă mai țin minte un „coleg“ (probabil că acum este medic rezident) care a ales un câștig minor, aparent important, de moment, în detrimentul unui potențial beneficiu de durată, colegial. Un alt potențial viitor coleg și-a manifestat nemulțumirea față de nota obținută (nici măcar nu era o notă mică, ci nota nouă). În acest din urmă caz, am demonstrat pe o pagină întreagă care erau argumentele pentru care nota zece era imposibil de obținut. Punct cu punct, argumentele erau de nezdruncinat – dar… surprinzător (am fost uimit, pentru că persoana respectivă îmi părea una dornică să învețe, să devină un medic bun, îmi părea una dotată cu toate calitățile necesare misiunii de medic), nimic din cele argumentate nu a fost acceptat. M-am necăjit, pentru că nu este deloc plăcut să vezi că un viitor coleg, tânăr, poate fi atât de obtuz (aparent deschis când este vorba de alții, complet obtuz când are un interes personal). Ca dascăl, ca persoană care dorește să contribuie la dezvoltarea durabilă a unui viitor coleg, este apăsător să vezi că nu ți se permite să ajuți, pentru că... celălalt „știe tot“ deja.
     Sună prost, este aparent o laudă personală, dar într-un sfert de veac am greșit o singură dată punând o notă mai mică decât cea meritată. Este vorba de situația în care viitorul coleg a cerut recorectarea unei teze. Nu toți cer aceasta. Nu revăd toate tezele după ce am afișat notele, pentru că nu este timp suficient. Ca atare, revăd doar tezele celor care îmi solicită (sau mă roagă, după caz) să fac acest lucru. Nu am refuzat niciodată pe nimeni și, după cum spuneam, într-una dintre situații am realizat că nota inițială era mai mică decât cea de la recorectare. M-am scuzat și am mărit nota în mod corespunzător. Este colegial și să recunoști atunci când ai greșit, iar dacă ai greșit, trebuie să îndrepți, să corectezi.
     Sunt și studenți care se comportă colegial, sunt onești, nu pun o notă mai presus de ceea ce este corect. Atunci când pot, stau de vorbă direct cu colegul implicat, alteori dau explicațiile în scris, de exemplu prin email. Am primit și câteva răspunsuri: „Bună ziua! Îmi cer scuze că vă răspund atât de târziu. Email-ul l-am văzut mai devreme însă am avut anumite probleme și de aceea am întârziat cu răspunsul. Vreau să vă mulțumesc pentru faptul că v-ați uitat din nou peste lucrarea mea și vreau să vă mulțumesc că ați fost foarte deschis și mi-ați explicat exact ce am greșit, sau ce nu am punctat. Țin să menționez că nu am venit să văd lucrarea în scopul de a primi ceva «în plus» sau pentru a contesta corectura dumneavoastră, ci pur și simplu pentru a înțelege ce anume nu am scris sau ce am scris greșit. Ce-i drept, nu m-am pregătit excepțional pentru acest examen, am avut anumite goluri, însă tot ce am învățat am învățat logic și cu drag. Totodată vreau să vă mulțumesc pentru sfaturile date, pentru că sunteți un om deschis și pentru faptul că v-ați dedicat în a ne instrui ca persoane, ca viitori medici, nu numai în ceea ce privește microbiologia“. Nota a rămas aceeași, nu prea mare, dar comportamentul colegial face cel puțin cât o notă de zece.
     Iată și un alt mesaj: „Bună seara! Îmi cer scuze că nu am mulțumit. Vă sunt recunoscătoare. Sper să nu vă dezamăgesc în sesiunea de restanțe. Cred că uneori avem nevoie să ni se întâmple și lucruri care să ne trezească la realitate. Într-adevăr, un sfat cerut în octombrie 2015 cred că m-ar fi ajutat foarte mult și poate nu aș fi ajuns în această situație. Vă mulțumesc încă o dată pentru tot!“.
     Copii, copii care la douăzeci de ani nu mai sunt chiar copii, dar se comportă copilărește atât de des. Copii care se consideră degradați dacă sunt apelați ca atare și nu înțeleg că apelativul nu este unul degradant, ci unul colegial, aproape părintesc. Copii care au nevoie de ajutor, dar nu îl cer pentru că au avut deja unele experiențe care îi fac să nu mai creadă că ar putea primi un ajutor necondiționat, un ajutor care depășește limita colegialității „obișnuite“. Copii care nu doresc să creadă că „se poate și altfel“. Copii care nu reușesc să vadă cu ochii lor și se lasă în voia unor „sfaturi“ primite de la unii mai mari, sfaturi anti-colegiale pentru că respectivii au ales utilizarea „ochelarilor de cal“ și nu au dorit/reușit să treacă peste anumite blocaje mentale. Copii de care avem nevoie. Prin tinerețea lor, potențialul lor, puterea pe care o au la această vârstă (dacă este direcționată corespunzător) pot „muta munții“ și pot contribui la schimbarea în bine la nivel medical, la nivelul societății, la nivel colegial – un nivel atât de important, atât de necesar.
     Am să închei cu mesajul unui coleg care a absolvit facultatea. Nu toți „ne uită“: „Vă doresc ca Dumnezeu să vă dea multă sănătate și putere de muncă pentru a reuși în toate proiectele dumneavoastră, care să ajute studenții în continuare. Sfaturile dumneavoastră de la cursuri, conferințe și în particular m-au ajutat în tot ce am făcut, în tot ce am realizat. Vă mulțumesc“. Îmi aduc aminte de acest coleg și chiar și de modul în care a luat nota zece. De-a lungul timpului am avut în fiecare an (cu excepția celui prezent) și teze ușor de citit, teze în care noțiunile scrise te ajutau la corectură, nota parcă se acorda singură. Am avut și situații (mai rar) în care studenții erau atât de buni încât modul lor de a învăța constant le permitea nu doar să nu mai învețe nimic pentru examenul de microbiologie în ultimele zile înainte de examen, ba chiar să utilizeze acele zile pentru a învăța pentru următorul examen.
     Având în vedere modul în care mai tinerii colegi mi-au permis să îi cunosc pe parcursul anului, mi-am permis și eu să le solicit să participe la un „experiment“ colegial. Mi-am adus aminte de ceea ce îmi povesteau părinții mei privitor la modul în care se organizau și cum învățau: învățau pe parcursul anului iar în sesiune mergeau la cele mai multe spectacole, la teatru, operă, operetă; își permiteau să aibă întâlniri cu colegii și să se simtă bine împreună, iar examenele veneau și treceau lin, fără stres, fără temeri. Ca atare, în cazul câtorva colegi am cerut: „cu două-trei zile înainte de examen nu mai citiți nimic, fie vă gândiți la altceva, fie citiți pentru o altă materie dacă vă este necesar; veniți la examen cu liniște, fără stres și veți scrie bazându-vă pe ceea ce ați învățat de-a lungul anului și nu pe cele citite în sesiune“. Rezultatul a fost cel așteptat (de mine; ei nu prea m-au crezut). Învățatul constant, învățatul bazat pe logică și conexiuni, pe analiză și discuții, învățatul pentru propria dezvoltare și nu pentru a obține o notă sau pentru a scăpa de încă o materie dă roade. Au scris teze care se citesc singure, teze care te încântă, teze pe care ți le dorești… teze colegiale. Este atât de plăcut să nu te simți profesor, ci doar un coleg mai mare!

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.