Acasă
Sinuciderile în Statele Unite
Dr. Martin S. MARTIN
vineri, 27 februarie 2015
A zecea cauză de moarte la adulţi şi a treia
la tinerii cu vârsta de 15–21 de ani din Statele Unite sunt sinuciderile, care
au ajuns la peste 40.000 în 2010 fiind mai frecvente decât morţile prin accidente
de trafic (conform CDC). Numărul deceselor prin sinucidere este într-o continuă
creştere în ultimii ani, plasând SUA pe poziţia 30 între ţările cu cele mai
multe sinucideri. În capul listei este Groenlanda, în vreme ce România ocupă
locul 36, cu 25 de sinucideri raportate în 2012 (21 de bărbaţi şi patru femei).
Moartea prin sinucidere depăşeşte de două
ori numărul de decese prin SIDA. S-a estimat că pentru fiecare sinucidere sunt
între opt şi 25 de tentative anterioare şi că, în prezent, trăiesc în Statele
Unite 4,5 milioane de indivizi care au încercat cel puţin o dată în viaţa.
Riscul cel mai ridicat de sinucidere este la
bolnavii deprimaţi, la veterani, la cei afectaţi de probleme financiare grave,
la indivizii cu integrare socială redusă, la cei care se consideră nereligioşi,
la consumatorii de droguri, la homosexuali, lesbiene şi travestiţi şi la
persoanele de vârstă înaintată (în 2010, au fost 64 de sinucideri la 100.000 de
oameni cu vârsta peste 85 de ani). Totuşi, în 2014, în condiţiile îmbătrânirii
generaţiei baby boomers (cei născuţi
între 1946 şi 1964), sinucigaşii de vârstă medie au fost mai numeroşi decât
vârstnicii.
Proporţia de dependenţă chimică (alcool,
marijuana, cocaină, heroină) între sinucigaşi este de 73%. Între cei care încearcă
să se sinucidă, raportul femei/bărbaţi este 3:1. Multe sinucideri nu sunt
niciodată raportate şi unii sociologi cred că frecvenţa este mult mai mare
decât cea comunicată oficial.
Primul care a studiat ştiinţific actul
sinuciderii a fost sociologul francez Emile Durkheim, care a publicat, în 1897,
studiul intitulat „Sinuciderea“. El a
identificat un număr mai mare de sinucideri la protestanţi faţă de catolici, la
bărbaţi faţă de femei, la militari faţă de civili, la celibatari faţă de cei căsătoriţi,
la cei fără copii. De asemenea, Durkheim a constatat că sinuciderile sunt mai
frecvente în timp de pace decât în perioada războaielor. Din această listă
apare că intenţia de sinucidere este mai frecvent întâlnită la cei care au un
sistem relaţional slab. Durkheim a clasificat sinuciderile în anomice (la indivizi neintegraţi social,
exemplul cel mai bun fiind adolescenţii), egoiste(cei care se simt detaşaţi de societate, care nu au legături sociale
puternice) şi altruiste (cei care se
sinucid în numele unei cauze sau care vor să-şi salveze familia, colegii,
camarazii).
În societatea americană contemporană, media
raportează tot mai frecvent cazuri de omor-sinucidere (în familie sau cu
victime alese la întâmplare) şi de sinucidere prin poliţişti, în care autorul
unor atacuri vicioase este pregătit să fie ucis în final de forţele de ordine.
Terorismul a inventat atacul prin sinucigaşi, care acceptă să devină bombe vii,
pregătite pentru distrugeri în rândurile militarilor şi civililor inamici.
După Raymond Boudon, sinuciderile sunt o
formă a devianţei, prin care se înţelege
ansamblul conduitelor şi stărilor pe care membrii unui grup le judecă drept
neconforme cu aşteptările, normele sau valorile lor şi care, în consecinţă,
riscă să trezească din partea lor reprobare şi sancţiuni. În afara sinuciderii,
alte forme de devianţă sunt infracţiunile şi delictele, consumul de droguri,
transgresiunile sexuale, devianţele religioase, bolile mentale şi handicapurile
fizice. Din această interpretare se poate înţelege că prevenirea sinuciderilor
nu are decât o eficacitate limitată, cât timp multe devianţe nu sunt
corectabile.
Luarea vieţii este un abandon individual,
dar şi o pierdere pentru societate. Factori sociali ca lipsa de disciplină în şcoli,
creşterea toleranţei la acte antisociale, scăderea puterii de influenţă a
familiei, comunităţii şi bisericii asupra copiilor şi adolescenţilor,
promiscuitatea socială a adulţilor tineri, creşterea neîntreruptă a consumului
de droguri, scăderea interesului pentru muncă al generaţiilor tinere, efectul
nociv al mass-mediei (inclusiv cântece care vehiculează texte încurajatoare
pentru violenţă, satanism şi sinucidere) împing acest fenomen social înainte şi
nu se poate anticipa unde va ajunge în anii viitori.
