Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Viața bate filmul

Viața Medicală
Prof. dr. Mircea Ioan POPA vineri, 9 octombrie 2015
     Am participat zilele trecute la școala de vară ASSET (Action plan on Science in Society related issues in Epidemics and Total pandemics). Sunt multe de povestit. După ce am discutat cu mai mulți medici de familie participanți, am ajuns la concluzia că sunt complet „descoperiți“ într-o lume în care numărul celor care difuzează informații eronate crește aproape de la o săptămână la alta; în ciuda unor dovezi acumulate în (zeci de) ani, pare suficient ca un așa-zis formator de opinie să arunce în eter o trăsnaie pentru ca numeroase persoane să înceapă să o urmeze. Subiectul a mai fost (și cu siguranță va mai fi) dezbătut în „Viața medicală“. Poate fi abordat tehnic, științific, administrativ, trivial etc. Astăzi însă îl vom aborda colegial.
     Cum au fost lăsați „descoperiți“? Este ușor să elaborezi un ordin de ministru și să stabilești responsabilitățile unor colegi (citez din Anexa nr. 2 la normele tehnice, ord. m. s. nr. 386/2015: „1.4. Activități desfășurate de furnizorii de servicii medicale de la nivelul asistenței medicale primare. (...) 1.4.2. efectuarea vaccinării beneficiarilor prevăzuți la titlul D punctul 1 cu tipurile de vaccinuri menționate în Calendarul național de vaccinare și la vârstele prevăzute în acesta sau, după caz, la alte vârste, în situația completării schemei de vaccinare“). Toate bune și frumoase (!?) sau, cu alte cuvinte „să se facă!“. Este însă chiar atât de simplu să te rezumi la „efectuarea vaccinării beneficiarilor“? Nici pomeneală! În ziua de astăzi, este chiar greu! De ce? Din mai multe motive, dar și pentru că acești colegi sunt lăsați descoperiți. Cum să pleci la pescuit fără undiță? Sunt cel puțin două ținte esențiale: părinții copiilor care ar urma să fie vaccinați (cărora ar trebui să li se fi explicat deja tot ceea ce este important în relație cu vaccinurile și cu vaccinarea) și medicii care vaccinează (cărora ar trebui să li se fi pus deja la dispoziție toate elementele necesare – științifice, tehnice, răspunsuri pe care să le poată da întrebărilor venite de la părinți). În momentul de față, niciuna dintre ținte nu este atinsă și nici nu se observă vreo încercare (concretă, susținută, semnificativă) în acest sens. Degeaba ne gândim, spre exemplu, la un act normativ care să instituie obligativitatea vaccinării – impunerile trezesc reacții în sens invers. Ca atare, este posibil ca povara pe medicii de familie să crească și mai mult. Esența problemei este următoarea: stă cineva să se gândească la colegi înainte de a trece la elaborarea și eliberarea unor acte normative?
     În discuțiile purtate, mi s-au relatat câteva istorioare, mi s-au pus mai multe întrebări și mi s-a promis o listă de astfel de întrebări pe care să încercăm să le rezolvăm împreună, colegial. Una dintre istorioare se referă la o familie în care părinții sunt medici. Unul dintre părinți este „total împotriva vaccinării“. Iar eu am întrebat: care îi sunt argumentele? Am primit următorul răspuns: nu a venit niciodată cu argumente, ci se bazează pe anumite lucruri citite pe internet, pe ideea de alimentație naturală și pe dorința lipsei ingredientelor artificiale în produsele administrate copilului. Celălalt părinte, iubindu-și partenerul de viață, dar și copilul, merge „pe ascuns“ cu acesta din urmă la vaccinare. Viața bate filmul.
     Studenții aud despre vaccinuri în facultate, cel puțin în anul al doilea (la microbiologie) și în ultimul an (la boli infecțioase și epidemiologie). În timpul facultății, nu poți aborda vaccinarea ca o specialitate, ca un modul dedicat, ci în cadrul unor cursuri mai largi. Încerci să o faci colegial, cu toate că este aproape imposibil să realizezi aceasta atunci când predai pentru peste o sută de studenți concomitent. Nici grupele nu sunt mici. În loc să porți discuțiile din cadrul lucrărilor practice cu patru-șase studenți, ajungi să ai în față zece-douăzeci de copii care de multe ori se bucură (necolegial) că sunt mulți, că nu poți să îi „acoperi“ pe toți și că ora s-a sfârșit cu bine („am scăpat de ascultare“). Nu este colegial! Pentru că un viitor medic nu trebuie să citească pentru a fi în stare să scrie la o lucrare de control sau pentru a putea răspunde unor întrebări la seminar. Un viitor medic trebuie să se pregătească pentru sine, pentru viitorii pacienți dar și pentru colegi! Asta chiar nu se pricepe. Am remarcat la studenți o concurență (adeseori neloială), o luptă (uneori la propriu) pentru note, manifestări necolegiale de mai multe tipuri (lipsa unor anunțuri privind diferite activități, nedistribuirea unor cursuri sau notițe, ținerea „sub masă“ a unor informații etc.) de parcă nu ar urma să ajungă să lucreze împreună în cadrul aceluiași sistem. Deprimant! Atât de tineri și atât de necolegiali!
     Acest stil este însă, din păcate, cultivat de timpuriu. Reforma în învățământ începe mai mereu în universitate în loc să înceapă în grădiniță. A fi om de echipă, a fi coleg, a îți înțelege misiunea nu este ușor așa, dintr-odată. Este nevoie de pregătire. Care ar trebui să se realizeze acasă (cei șapte ani de acasă au în continuare o importanță covârșitoare) și în cadrul sistemului de învățământ. Ce ne facem însă când părinții – influențați la rândul lor de una, de alta, de partea „neagră“ a internetului sau de exemple negative trăite sau închipuite – îi îndeamnă pe copii să fie egoiști, să se gândească doar la binele personal, să nu împartă nimic cu nimeni, să lupte la propriu pentru a învinge, pentru a lua premiul întâi, pentru a primi coronițe etc.?
     Dar nu trebuie să ne lăsăm copleșiți de depresie. Este acceptată doar speranța și sunt permise doar activitățile care o susțin. Este de dorit ca pregătirea să se realizeze pentru dezvoltarea unor viitori oameni mari cu spirit de echipă, altruiști, care să își dorească să fie bine atât pentru pacienți, cât și pentru întreaga societate. Bine care este greu de realizat în lipsa colegialității, fără înțelegerea faptului că a fi parte a acestui sistem reprezintă o misiune.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.