Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  PROIECTE

Vina de a fi bătrân?

Viața Medicală
Dr. Constantin BOGDAN vineri, 17 iunie 2011

    Data de 15 iunie a fost consacrată, începând cu anul 2006, ca Ziua mondială de luptă contra relelor tratamente asupra persoanelor vârstnice, încă nemarcată în România, în pofida importanţei şi dimensiunii în creştere a acestei realităţi a zilelor noastre. Relele tratamente asupra semenilor noştri vârstnici au dimensiuni multiple – sociale, medicale (ONU şi OMS califică abuzurile şi violenţa contra persoanelor vârstnice ca fiind o problemă de sănătate publică), etice, juridice, culturale, în ultimă instanţă politice. (...)

    Data de 15 iunie a fost consacrată, începând cu anul 2006, ca Ziua mondială de luptă contra relelor tratamente asupra persoanelor vârstnice, încă nemarcată în România, în pofida importanţei şi dimensiunii în creştere a acestei realităţi a zilelor noastre. Relele tratamente asupra semenilor noştri vârstnici au dimensiuni multiple – sociale, medicale (ONU şi OMS califică abuzurile şi violenţa contra persoanelor vârstnice ca fiind o problemă de sănătate publică), etice, juridice, culturale, în ultimă instanţă politice. Mai multe detalii ne oferă dl dr. Constantin Bogdan. Data de 15 iunie a fost consacrată, începând cu anul 2006, ca Ziua mondială de luptă contra relelor tratamente asupra persoanelor vârstnice, încă nemarcată în ţara noastră, în pofida importanţei şi dimensiunii în creştere a acestei realităţi a zilelor noastre. Relele tratamente asupra semenilor noştri vârstnici au dimensiuni multiple – sociale, medicale (ONU şi OMS califică abuzurile şi violenţa contra persoanelor vârstnice ca fiind o problemă de sănătate publică), etice, juridice, culturale, în ultimă instanţă politice. Şi aceasta din două motive: politica statului trebuie să vegheze la protecţia cetăţenilor săi, în special a grupurilor vulnerabile, împotriva discriminărilor, abuzurilor, violenţei; un al doilea motiv ar fi acela că însuşi statul, prin unele din politicile sale, practică sau favorizează abuzurile. Maltratarea vârstnicilor reprezintă un efect al atitudinii sociale negative faţă de aceste persoane, destul de generalizată în societatea contemporană, bătrâneţea fiind identificată cu incapacitate, boală, dependenţă, conservatorism, lipsă de discernământ, povară pentru societate, frână în dezvoltare.
    Amploarea a ceea ce în literatura de specialitate medicală şi sociologică s-a consacrat, începând cu anii ’80, când s-a conştientizat mai bine fenomenul, drept elder abuse este într-o creştere nu numai subestimată, dar chiar ignorată; majoritatea autorilor care s-au dedicat studierii fenomenului consideră că abuzul asupra vârstnicului este aproape la fel de frecvent ca abuzul asupra copilului. Estimările subsemnatului, în baza unei îndelungate experienţe şi a unei cazuistici bogate, îndreptăţesc aprecierea că relele tratamente asupra vârstnicilor le depăşesc în prezent în dimensiune pe cele aplicate copiilor.
    Au fost descrise mai multe tipuri de abuz, factori de risc, diagnosticul „risc de abuz“, modalităţile de identificare şi s-au formulat măsuri de prevenire. Privind tipurile de abuz se pot întâlni: neglijarea, abuzul psihologic, abuzul fizic, abuzul medical, abuzul sexual, abuzul de abandon, abuzul social, abuzul prin omisiune (privare de hrană, de îngrijiri, de asistenţă medicală). Abuzurile se pot petrece în familie sau în instituţiile de îngrijire (spitale, cămine) şi sunt greu de identificat, urmare a ascunderii şi disimulării de către făptuitori şi nesemnalării de către victimă, fie din teama de represalii, fie din incapacitatea de a conştientiza relele tratamente şi de a le reclama.
    Victimele sunt persoane în vârstă, dependente, fragile, trăind singure, izolate social, având nevoie de îngrijiri, cu sau fără deficite mnezice şi cognitive, greu deplasabile; în general, persoane peste 75 de ani, majoritatea de sex feminin.
    Abuzatorii sunt în primul rând membrii familiei: descendenţi direcţi, rude prin alianţă, alte rude mai îndepărtate, prieteni, vecini, alte persoane; în instituţii – membri ai personalului de îngrijire.
    În cele ce urmează, vom prezenta două aspecte puţin cunoscute (şi recunoscute), în pofida realităţii lor mai mult sau mai puţin vizibile şi înalt prejudiciabile pentru acest grup de populaţie: agismul şi abuzul medical.
    Agismul (gerontologism, bătrânism) se referă la discriminarea pe criteriul vârstei înaintate şi a fost introdus în anii ’70 pentru a denunţa prejudecăţile negative privind bătrâneţea şi bătrânii. După cum se poate observa, termenul este o construcţie lingvistică similară altor „isme“ cu semnificaţie comună discriminatorie – rasism, sexism etc.
    Agismul se exprimă practic la niveluri multiple – individ, grup, nivel social, politic, legislativ, instituţional, medical, îngrijiri (calitate şi acces), vorbindu-se astfel de agism societal, instituţional şi chiar agism „de stat“ (R. Moulias).
    Există stereotipuri negative aplicate vârstnicilor, plasaţi automat şi generalizat în grupul bolnavilor, dependenţilor, improductivilor (cu referire la producţia de valori materiale), incurabililor, inutililor. Deşi falsă, această asociere a vârstei înaintate cu mai sus-menţionatele, condiţii care sugerează „parazitismul“ pe umerii celor activi, chiar inutilitatea existenţială (percepţie radicală, care trimite la eutanasie), continuă din nefericire să fie destul de răspândită printre cei (încă) nevârstnici, care vor suferi şi ei, la rândul lor, când vor trece în grupul vârstnicilor, acelaşi tratament discriminator dureros.
    Societatea contemporană promovează o cultură a tinereţii în care persoana vârstnică nu-şi mai găseşte locul; această cultură respinge aspectele neplăcute, anhedonice ale vieţii, dar care sunt parte obligatorie a existenţei noastre: bătrâneţea, boala, moartea. Atitudinea aceasta poate fi interpretată şi ca un biologism primitiv: la celelalte specii animale, natura susţine individul, în special în perioadele prereproductivă (de creştere şi dezvoltare) şi reproductivă; după reproducere, individul şi-a făcut datoria şi existenţa lui postreproductivă devine facultativă la unele specii şi se susţine prin eforturi individuale de supravieţuire; a se vedea la unele specii stingerea înceată, ieşirea de pe scenă a exemplarelor bătrâne devenite inutile biologic prin prisma reproducerii şi perpetuării speciei, devenite concurente la resurse pentru ceilalţi indivizi; unele specii îşi abandonează exemplarele bătrâne sau chiar le ucid după reproducere (masculii la unele insecte); leii bătrâni nu mai conduc grupul, ci sunt alungaţi sau chiar omorâţi. Această realitate biologică din zoologie sugerează reflexia: coboară oare omul pe scările inferioare ale regnului animal? Sunt aceste atitudini atavisme, reacţii instinctuale care persistă din filogenia animală îndepărtată, sechele ancestrale ale istoriei sale dinaintea umanizării? Cei ce practică acest comportament par să fi aruncat peste bord câştigurile acumulate în evoluţia speciei umane, în cultură, civilizaţie, socializare, morală, solidaritate, care-l ridică pe om deasupra celorlalte specii din lumea animală.
    S-a afirmat că percepţia socială actuală asupra persoanelor vârstnice este de excludere. Robert Hugonot, un mare gerontolog francez, este convins că „excluderea prin vârstă este evitabilă“; un alt gerontolog francez, R. Moulias, remarca, nu demult: „Bătrânii costă mult pentru că ei nu mai servesc la nimic, cu excepţia perioadelor electorale; ei nu pot participa la securitatea socială, dar «au dreptul» să cotizeze precum cei activi“...
    Din păcate, agismul se practică şi în domeniul nostru de activitate, unde se înregistrează şi cazuri de abuz medical, alături de celelalte abuzuri frecvente. Aceasta face ca îngrijirile de sănătate acordate persoanelor în vârstă să se afle în compromisul etic cel mai mare al medicinii, care-i pătează nobleţea morală şi umanismul, caratele sale cele mai preţioase. S-a afirmat că un pacient este dispus să treacă mai uşor peste o greşeală tehnică decât peste un rabat de la morală şi etică. Explicaţiile acestui rabat etic sunt multiple, complexe: preluarea de către unii slujitori ai medicinii a percepţiei negative a societăţii, deficienţe în formarea medicului (personalului) în domeniul etic, dar şi profesional (gerontologie-geriatrie), presiunile economice ale statului (ministerul sănătăţii, ministerul finanţelor publice, casa de asigurări de sănătate), atitudinea unor familii (abandonul afectiv şi material, însuşirea abuzivă a unor bunuri) etc. Excluziunea socială se însoţeşte şi de limitarea accesului la serviciile medicale de calitate, performante şi chiar de excluderea de la acestea, pacientul vârstnic devenind un pacient „de categoria a doua“, încălcându-se astfel directivele etice ale asistenţei medicale care precizează că îngrijirile medicale, tratamentul se acordă potrivit nevoilor individului, înaintea oricărui alt criteriu – vârstă, etnie, religie, condiţie socială şi economică.

    Orice persoană bolnavă are dreptul la tot ce este mai nou, mai performant, mai eficace în medicină în domeniul investigaţiilor şi terapiei. În ciuda acestor principii, există opinii şi practici contrare: costurile din ce în ce mai ridicate ale sănătăţii impun ca dreptul la o „medicină maximală“ al bătrânului să nu se mai justifice, el urmând a se mulţumi cu o „medicină optimală“ şi chiar cu o „medicină minimală“. Discriminarea accesului la serviciile medicale, sesizată şi de organismele internaţionale a adus, de pildă, pe agenda UNESCO a ultimilor ani, a Comitetului Internaţional de Bioetică, a unei teme ca Responsabilitatea socială şi sănătatea în cadrul căreia un accent esenţial este pus pe accesul neîngrădit şi echitabil la serviciile de sănătate – unul din drepturile fundamentale ale fiecărui cetăţean.
    Presiunea societăţii, a instituţiilor financiare şi consecutiv medicale, a generat şi o formă de agism constând dintr-o atitudine de autoexcludere: „la ce bun, tot nu se uită la mine“, „nu sunt dispuşi să cheltuiască pentru mine“, „oricum nu mai am mult de trăit“. Agismul cel mai condamnabil din punct de vedere etic este cel de excludere din motive utilitariste. Poate că utilitarismul în medicină, astăzi, are unele raţiuni economice, dar el nu trebuie absolutizat; pot fi găsite soluţii şi resurse (doar dacă există interes) pentru evitarea şi reducerea atitudinii utilitariste.

   Există un refuz conştient şi uneori reglementat de a lua în îngrijire problemele de sănătate ale unui vârstnic prin legiferări limitante. Astfel, dializa, deşi necesară vital, este refuzată unei persoane de 60 de ani (sau 65 de ani, în funcţie de reglementarea respectivă); screeningul cancerului de sân exclude femeile de peste 65 de ani; şi sunt multe alte exemple de agism medical, chiar dacă nereglementate, acceptate şi aplicate tacit de medici. Este vorba aici de o raţionalizare a procedurilor medicale şi a costurilor aferente, bazată pe vârstă, din acelaşi motiv al resurselor insuficiente repartizate de societate sănătăţii. Se utilizează vârsta cronologică ca o modalitate de a distribui îngrijirile de sănătate.
    Această realitate are drept efect: prelungirea şi adâncirea suferinţelor unor semeni de-ai noştri, vinovaţi de a fi bătrâni. Există – evident, deasupra slujitorilor medicinii – presiunea economică a societăţii, a statului, „agismul de stat“ (Moulias), care-i scuză într-un fel pe medici, dar acuză societatea, statul.
 
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.